Reprezentanții Parlamentului European consideră că aceste acuzații nu sunt incidente izolate, ci fac parte dintr-un tipar mult mai amplu de intimidare. „Aceste acuzații sunt parte a unui model mai larg de intimidare, dezinformare și provocare îndreptat împotriva statelor membre ale UE”, se arată în declarația oficială a liderilor de la Bruxelles. Situația este considerată una extrem de gravă, în special din cauza incursiunilor repetate ale unor drone neidentificate în spațiul aerian și pe teritoriul statelor baltice. Liderii europeni au subliniat că astfel de acțiuni sunt inacceptabile și contribuie direct la creșterea tensiunilor și a instabilității în întreaga regiune.
În fața acestor presiuni, președinta Roberta Metsola a transmis prin intermediul platformei X un mesaj clar de unitate de neclintit. „Conferința Președinților își exprimă solidaritatea deplină cu Estonia, Letonia și Lituania. Niciun stat membru al UE nu poate fi amenințat, intimidat sau supus unor presiuni coercitive din partea Rusiei”, au reafirmat oficialii europeni, întărind ideea că apărarea frontierelor estice este o responsabilitate colectivă a întregului bloc comunitar.
CITEȘTE ȘI:
Cum se vede criza politică la Bruxelles. De ce nu a mai venit Metsola în România
Roberta Metsola, poziționare fermă
Pentru a contracara aceste amenințări hibride și militare, Conferința Președinților a lansat un apel de urgență către Comisia Europeană, Consiliu și Înaltul Reprezentant. Instituțiilor europene li se cere să continue sprijinirea celor trei țări, în strânsă coordonare cu NATO. Prioritățile tehnice vizează consolidarea supravegherii spațiului aerian, dezvoltarea capacităților de combatere a dronelor și îmbunătățirea cunoașterii situaționale pentru a preveni viitoarele încălcări ale teritoriului.
Roberta Metsola a postat pe pagina sa de X următorul mesaj: „Intimidarea și provocările Rusiei împotriva Letoniei, Estoniei și Lituaniei sunt inacceptabile și amplifică tensiunile din regiune. Suntem ferm alături de statele baltice. Niciun stat membru nu ar trebui să fie amenințat de Rusia. Securitatea țărilor baltice este securitatea Europei. ”
Russia’s intimidation and provocations against Latvia, Estonia and Lithuania are unacceptable and heighten tensions in the region.
We stand firmly with the Baltic States. No Member State should be threatened by Russia.
The security of the Baltics is the security of Europe.
The…
— Roberta Metsola (@EP_President) May 21, 2026
De asemenea, executivului european și Consiliului li s-a solicitat intensificarea măsurilor de combatere a propagandei prin strategii de comunicare mult mai puternice. Liderii europeni cer mobilizarea rapidă a tuturor resurselor UE necesare pentru protejarea flancului estic și respingerea știrilor false care amenință direct securitatea și democrația europeană. Uniunea Europeană trebuie să rămână vigilentă și hotărâtă în fața tentativelor Rusiei de a diviza statele membre și de a submina stabilitatea în vecinătatea sa, se mai arată în poziția oficială asumată de liderii legislativului european.
Din alt ziar despre dronele neindetificate. Observ ca la UE daca drona este ruseasca i se spune ruseasca. Daca este ucrana atunci i se spune neidentificata
” Potrivit Reuters, inclusiv drona doborâtă recent de un pilot român de F-16 în Estonia era una ucraineană. În ultimele luni, Kievul şi-a intensificat atacurile cu drone cu rază lungă asupra unor ţinte din Rusia, inclusiv prin zona Mării Baltice.
Mai multe drone militare ucrainene au pătruns accidental în spaţiul aerian al unor state NATO, precum Finlanda, Estonia, Letonia şi Lituania, sporind îngrijorările privind riscul unor incidente regionale.”
a se observa ca ei se intalnesc sa condamne Rusia, dar nu chuhuahua baltici si polacii care promoveaza atacarea Kaliningradului sau sa condamne ukropia ca foloseste spatiul aerian NATO sa trimita drone… in schimb toti urla daca o drona e pe langa Dunare, si cand „drone necunoscute” apar deasupra intregii europe, asa, intamplator si neregizat