Liviu Luca, prim-vicepreşedintele CNSLR Frăţia, este acuzat de procurorii anticorupţie pentru modul în care ar fi cedat, spre administrare, patrimoniul Sindicatului, potrivit realitatea.net.
Liviu Luca se află, la această oră, în faţa procurorilor anticorupţie, ca urmare a unei plângeri penale depusă de către un alt lider sindical, Victor Stan. Acesta consideră că prin încheierea contractului dintre CNSLR Frăţia şi o firmă din Timişoara prin care acestea vor administra patrimoniul CNSLR Frăţia, practic CNSLR Frăţia ar avea de pierdut.
DNA a deschis această anchetă la începutul lui 2011, după ce Marius Petcu, un alt lider al Sindicatelor, a fost arestat de procurorii DNA. Acesta ar fi dat explicaţii detaliate despre cum au ajuns bunurile şi imobilele sindicatelor pe mâna unor samsari imobiliari.