Buni zori? Ce s-a primenit peste noapte, ce miracol se petrece – dincolo de mitul ultravioletelor – de aduce vieții noastre lumina? Uzura sufletească de ieri, remediată miraculos, se aliază fără conspirații cu lumina și tu te descoperi vioi, nu mai bătrân cu o noapte, ci mai june cu o zi.
Ieri am primit o scrisoare de la o prietenă din Atena, care s-a ocupat de tipărirea cărții mele ”Această generație” în Grecia, care-mi spune, nu pe ocolite, cum procedează de obicei diplomația savantă și exersată a lumii, ci franc: ideea de a ține un jurnal public al muțeniei tale este idioată. Pe Facebook nu-s prieteni, ci iluzia prieteniei. Facebookul este dominat de minciună. Uneori o crede și cel care o propagă. Prieten este cel cu care te privești de aproape în ochi. Este cel cu care stai de vorbă la o masă, pui lumea la cale, reconstruind, din bile albe și negre, conturul în zig-zag al nostalgiei. Și m-a beștelit cu o delicatețe de gladiator roman, cu toate că, așa cum o știu eu, strănepoata legendelor Olimpului e suplă ca o trestie și n-ar ucide un gândac.
Țin prea mult la prietenia ei pentru a o contrazice, femeile supărându-se așa cum se aprinde un foc în vreascuri uscate, iute, dominator și devine de neabordat cu toți pompierii universului. Dacă vrei să dai foc Căii Lactee, enervează o femeie și scânteile care ies din ochii ei incinerează universul. Dintr-o curiozitate nestăvilită a Evei, s-a produs tragica mușcătură din măr care ne-a fugărit din Rai, ajungând aici unde avem alternative pentru extremele binelui și răului.
Eu, draga mea, precum vezi, am ales ceea ce tu numești răul. Caut umanitatea refugiată în indistinct, fiindcă eu însumi, prin infirmitate, sunt un nedefinit. Epuizând vorbirea la o masă cu prieteni, cum zici tu, scriitorul din mine a găsit resursa de a evita sinuciderea povestind, celor care au chef și timp să mă citească, pățaniile banale sau de-o sinistră cruzime ale vieții unui mut. Devenit mut!
Eu nu cred că prietenii din Facebook sunt iluzii. Pe unii îi cunosc mai bine decât dacă ne-am fi născut în aceeași bătătură. Ce folos să ai neamuri care te detestă și amici pipăibili care râd cu o uriașă satisfacție imediat ce ai întors capul?
Muțenia e caraghioasă, probabil, sau este doar satisfacția lor mulțumită că văd unul mai beteag decât ei. Orice vagă superioritate (de costum de firmă, de unghii lustruite în centru, de dat bine cu zarul) îi lungește individului cu un milimetru de mândrie sfoara ajustată din izmene, supusă etern gravitației. Execuțiile în piața publică? Teatrul cu biletele epuizate cu un mileniu înainte. Nimic n-a stârnit mai multe aplauze decât o ardere pe rug sau rostogolirea unei scăfârlii sub tăișul ghilotinei.
Da, prietenii confesiunilor mele au încetat demult să fie virtuali. Din pricina asta încerc să rămân, cum de altfel mă știe și prietena grecoaică, pozitiv și nu mă străduiesc să revin între obloanele carului meu cu disperări. Nu chem pe nimeni să înoate în lacrimi, fiindcă oceanul sărat al sufletului omenesc se află în fiecare, iar furtuni să-l zgândăre se găsesc. Vă doresc, virtualii mei dragi, o zi care să condeseze bucurii și să măture orice necaz de la poarta voastră.
Din Confesiunile unui mut care a vorbit cândva
Articol preluat de pe ampress.ro
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.