Lucian Pahonțu, prins între plagiat și trecut. Ce apare în teza șefului SPP

Lucian Pahonțu, șeful SPP, și-a susținut în 2003 teza de doctorat despre paza obiectivelor de importanță deosebită. O analiză Recorder arată că cel puțin 30% din text ar fi fost preluat din alte surse fără citare corespunzătoare. Lucrarea conține și pasaje în care Pahonțu discută Revoluția din 1989, atacurile din 11 septembrie 2001 și rolul forțelor de ordine în protejarea instituțiilor statului.

Teza se intitulează „Tactici folosite pentru paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită”. A fost susținută în aprilie 2003, la Academia de Înalte Studii Militare, actuala Universitate Națională de Apărare „Carol I”. Coordonatorul lucrării a fost generalul-locotenent în rezervă Valentin Arsenie, profesor universitar și militar format în perioada comunistă. Acesta a murit în 2007, notează Libertatea.

Lucrarea are 205 pagini. Fără paginile tehnice și anexe, textul propriu-zis însumează 175 de pagini. Potrivit Recorder, 52 dintre acestea conțin fragmente plagiate. Jurnaliștii spun că au identificat 761 de rânduri copiate, în special în primele trei capitole.

Analiza este una jurnalistică și nu a fost realizată cu un program de detectare a plagiatului. Recorder a comparat teza cu cărți, articole și documente militare publicate anterior. Jurnaliștii precizează că verificarea nu este exhaustivă, deoarece nu au avut acces la toate sursele menționate în bibliografia tezei.

Fragmente dintr-un regulament al Trupelor de Securitate din 1976

Printre sursele identificate de Recorder se află mai multe volume despre terorism, securitate și ordine publică. Unele apar în bibliografia tezei, însă pasajele preluate nu ar fi delimitate și citate conform regulilor academice.

O situație aparte este cea a Regulamentului Trupelor de Securitate din 1976. Documentul nu figurează în bibliografia lucrării. Recorder afirmă că a găsit 210 rânduri identice cu regulamentul, răspândite pe 13 pagini ale tezei.

Pahonțu a fost el însuși ofițer al Trupelor de Securitate între 1987 și 1990. După 1990, structura a fost transformată în Jandarmeria Română.

O altă sursă importantă ar fi volumul colectiv „Terorismul”, publicat în 2001. Recorder susține că a identificat 233 de rânduri identice sau foarte asemănătoare și un tabel. Alte fragmente ar proveni din lucrări semnate de Tudor Cearapin, fost comandant al Jandarmeriei Române și fost ofițer al aceleiași unități din care făcuse parte Pahonțu.

Profesorul Marian Popescu, fondator al Centrului pentru Integritate Academică al Universității din București, spune că simpla includere a unei cărți în bibliografie nu justifică preluarea textului fără marcarea citatului.

„Chestiunea cu ghilimelele e străveche. A fost la noi argumentul cel mai invocat, și anume că: «Atunci când mi-am susținut doctoratul, nu exista chestiunea cu ghilimelele». Deși asta se învață când te alfabetizezi. Asta este modalitatea cea mai puerilă, ipocrită de a te apăra. Folosirea ghilimelelor în scopul citării unei idei, a unui paragraf care aparțin altcuiva este inclusă și în legea dreptului de autor, din 1956. Numai că, ceea ce nu știe multă lume, este că modul corect al citării era recomandat și practicat încă din secolul XVI. La noi însă, în mediul academic și de cercetare în general, chestiunea citării corecte se revendică de la a înțelege fundamentul moral al activității de cercetare, care spune clar că trebuie să dai credit unuia care înaintea ta a susținut o idee pe care tu o găsești valabilă și din cauza asta o și citezi. Dacă nu ai această conștiință morală, o furi și o dai ca a ta.”

Recorder mai semnalează greșeli în notele bibliografice și mai multe erori gramaticale în text. Jurnaliștii afirmă că, în unele cazuri, notele de subsol nu conduc către autorul sau pasajul la care se referă textul. Într-un alt caz, numele unui editor ar fi fost confundat cu titlul unei cărți.

Cum vorbește Pahonțu despre Revoluția din 1989

Dincolo de suspiciunile de plagiat, lucrarea atrage atenția și prin modul în care sunt descrise Revoluția din 1989 și protestele din anii următori. Pahonțu folosește evenimentele din decembrie 1989 drept argument pentru necesitatea unei concepții mai clare privind apărarea instituțiilor statului.

În teză, el scrie:

„Iată doar câteva aspecte care ne-au îndreptățit să apreciem că paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită constituie o problemă cheie pentru asigurarea securității naționale, în situații de normalitate sau criză, cât și pentru îndeplinirea, planificarea, pregătirea și conducerea acțiunilor respective. De aici pot rezulta confuziile, nesiguranța sau chiar iresponsabilitatea asumării răspunderii în situații deosebite ce pot amenința paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită. Pentru a ilustra aceste aspecte reamintim doar următoarele situații semnificative: Evenimentele din Decembrie 89 și cele petrecute în anii 90-91, când o serie de obiective și instituții ale statului au fost supuse unor acțiuni de penetrare și devastare soldate cu victime și pagube materiale, atât în rândul celor care le agresau, cât și în rândul celor care le apărau, nu au fost urmate de identificarea nici până în prezent a vinovaților sau responsabililor acestor acțiuni, întrucât n-a existat și, încă nu există, prevederi legale care să stabilească precis cine-instituție sau persoană- organizează și conduce acțiunile tuturor forțelor de pază și apărare a obiectivelor respective în asemenea situații.”

Istoricul Mihai Burcea consideră că această abordare pune accentul pe instituțiile atacate, fără să țină suficient cont de contextul Revoluției și de natura regimului împotriva căruia protestau românii.

„Concepția lui Pahonțu în ceea ce privește apărarea obiectivelor și perimetrelor speciale se păstrează în registrul mentalității lui Nicolae Ceaușescu, în accepțiunea căruia, revoluționarii din Timișoara și București erau catalogați drept huligani”, a declarat Burcea pentru Libertatea.

Istoricul apreciază că, printr-o astfel de abordare, cetățenii care se revoltaseră împotriva regimului comunist ajung să fie priviți prin perspectiva unor agresori ai instituțiilor.

Controversa este amplificată de trecutul lui Pahonțu. Actualul șef al SPP a făcut parte, în decembrie 1989, din Trupele de Securitate.

Recorder a publicat anterior mărturii potrivit cărora Pahonțu ar fi avut un rol activ în dispozitivul de represiune din București. El a respins acuzațiile că ar fi participat direct la reprimarea manifestanților.

„În decembrie 1989, aveam 25 de ani, eram locotenent și comandant al unui pluton de transmisiuni în compania de asigurare de luptă și transport a UM 0305, Trupe de Securitate, din cadrul Ministerului de Interne. La momentul respectiv, Trupele de Securitate erau echivalentul Jandarmeriei Române de azi și nu trebuie confundate cu structurile de Securitate cu atribuții informativ-operative și de cercetare penală”, contestă Lucian Pahonțu.

Pahonțu a mai susținut că unitatea sa a fost trimisă în mai multe puncte din centrul Capitalei în seara de 21 decembrie, dar că militarii săi nu au tras în manifestanți.

De la Revoluție la atacurile din 11 septembrie

Teza analizează și atacurile teroriste din Statele Unite din 11 septembrie 2001. Pahonțu le folosește pentru a argumenta că sistemele clasice de pază trebuie regândite.

„Oare Pentagonul, Casa Albă, aeroporturile, aeronavele, ambasadele și alte obiective americane nu erau păzite în fatidica zi de 11 Septembrie 2001? Și încă de ce gărzi și cu ce tehnică! Și totuși tendința de a rămâne sclavii șablonismului și rutinei în acest domeniu, a dus la tragicul eveniment care a zguduit nu numai societatea americană ci și întreaga planetă, a căror efecte negative au afectat într-un fel sau altul diferite domenii: militar, politic, diplomatic, financiar etc”, se arată în lucrarea sa.

Mihai Burcea consideră însă nepotrivită apropierea dintre atacurile teroriste din SUA și evenimentele Revoluției române.

„În urma acestei abordări, cetățenii români, nemulțumiți de regimul comunist, sunt percepuți drept dușmani ai statului, tipic unei gândiri vetuste. În plus, comparația dintre atacurile teroriste din septembrie 2011 asupra Statelor Unite ale Americii cu zilele Revoluției române este inadecvată”, a declarat istoricul.

În concluziile tezei, Pahonțu susține că protecția obiectivelor importante trebuie să devină un reper al politicii de securitate națională atât în timp de pace, cât și în criză sau război. El avertizează și asupra riscurilor reprezentate de terorism și destabilizare și cere o strategie comună a instituțiilor statului.

Lucian Pahonțu a publicat tot în 2003 și volumul „Terorism și destabilizare. Stabilitate, instabilitate, manipulare”. Potrivit Recorder, cartea reproduce o parte din teza de doctorat și include 27 dintre paginile în care jurnaliștii au identificat conținut plagiat.

Recorder afirmă că i-a solicitat lui Lucian Pahonțu un punct de vedere privind acuzațiile referitoare la teza sa, însă acesta nu răspunsese până la publicarea investigației.