Lucrătură ungurească

O știre Mediafax a scăpat multora, dacă nu cumva a fost băgată sub preș. O cercetare pe Google ne arată că știrea n-a făcut prea multe valuri și nu s-a bucurat de cine știe ce audiență în România. Este vorba despre vestea difuzată și de Reuters că la Debrecen, nu departe de Oradea, grupul chinez CATL (Contemporary Amperex Technology Limited) va începe construcția unei mari fabrici de baterii pentru mașinile electrice. Investiția chineză va avea o valoare de 7,3 miliarde de euro. Culmea ironiei, primul client al fabricii va fi grupul german Mercedes pe care președintele Klaus Iohannis în aproape 8 ani de mandate nu a reușit să-l intereseze cu nimic. De la Ford, adus pe vremea lui Călin Popescu Tăriceanu, țara noastră n-a mai atras nimic în domeniul auto, iar speranțele noastre în lobbyul președintelui Iohannis în Germania nu s-au materializat nici măcar într-un mare depozit de bere.

Ne rupem definitiv de China?

Asta este! Președintele României nu este un președinte preocupat de economie. Nu se pricepe, nu înțelege și nu construiește colaborări. Se mulțumește cu felia de buget și cu banii obținuți pe la rectificări. Nimic mai mult. Din păcate, el nu înțelege nici consecințele unor mișcări economice. Probabil că asta l-a și determinat să privească această știre doar din punct de vedere social, cu gîndul la ce urmează în economia românească și în finanțele noastre făcute pulbere.

Din păcate, știrea depășește cu mult industria auto și consecințele ei pe piața locurilor de muncă. Dintr-o simplă lovitură, Ungaria pune la cale un proiect economic de o valoare enormă cu una dintre marile puteri ale lumii. Este de bun simț să nu ne imaginăm că acest grup CATL nu a închis ochii și a pus degetul pe hartă și cînd i-a deschis a zis:
-Ia să vedem unde suntem? Ungaria, ce loc drăguț, chiar lîngă România!

Memorandumul româno-american împotriva chinezilor

Amplasarea investiției CATL la Debrecen este rezultatul unor negocieri care s-au purtat pînă la nivelul conducerii celor două țări. Proiectul CATL (Contemporary Amperex Technology Limited) poate fi considerat un moment de excepție în relațiile chino-ungare. Ca să înțelegeți mai bine în ce rahat politico-economic ne-am băgat din 2021, reproduc o declarație a bietului fost ministru Cătălin Drulă, promotorul memorandului pe vremea cînd era ministrul Transporturilor:

În foarte multe state membre ale Uniunii Europene, piața de achiziții publice este deschisă doar pentru firmele din Europa”, a spus marți ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, făcând referire la memorandumul discutat în Guvern care limitează participarea la licitații a unor firme care sunt din afara UE sau cu care România nu are acorduri comerciale. „E momentul să facem o alegere strategică. Alegerea strategică a României în ultimul an a fost destul de clară, dacă ne uităm la [construirea reactoarelor de la] Cernavodă, dacă ne uităm la discuțiile despre 5G”, (Declarație C Drulă făcută într-o zi de marți, 2 februarie 2021 înregistrată de HotNews)

Ordonanța de guvern împotriva Chinei

Ce a făcut Drulă, păpușat de băieții de peste Ocean, de servicii și de Bruxelles? A moșit un Memorandum asumat de guvernul Cîțu prin care România limita participarea firmelor chineze la licitații de infrastructură. Cu alte cuvinte, Drulă și Cîțu, cu Iohannis și Hellvig au pus la cale un document tip flit dat firmelor chineze.

Așa au gîndit ei, așa au decis, crezînd că viitorul le flutură ademenitor la vîrful nasului.

Chiar atunci, analistul economic Dragoș Cabat spunea la Europa Liberă că Memorandumul semnat de Guvernul României la propunerea ministrului Transporturilor Cătălin Drulă, care ar exclude companiile chineze din marile proiecte de infrastructură, este un compromis pe care România trebuie să îl facă pentru a se plasa de partea Uniunii Europene și a Statelor Unite.

Ca să nu mă bănuiți de informații drese și potrivite, reproduc din ce a spus Dragoș Cabat al postul Europa Liberă:

În mod obiectiv, faptul că pierdem un segment de posibili investitori nu este benefic pentru România, dar e un compromis necesar. Un compromis pe care îl facem faptului că suntem în Uniunea Europeană, primim mulți bani de la Uniunea Europeană și avem plasa de siguranță a Uniunii Europene care ne ține atât macro, cât și la nivelul schimburilor comerciale. Apoi, avem plasa americană de securitate în zona noastră și Parteneriatul Strategic și nu putem renunța la acestea două și nu putem supăra acești parteneri punând la masă și partenerii chinezi. Pe de altă parte, într-o lume globalizată și într-o lume a schimbărilor comerciale libere este mai degrabă un semn negativ faptul că la nivel mondial se mai practică astfel de „restricții” impuse anumitor parteneri, mai ales că nu e China cea care practică acest gen de mișcări, ci tocmai campionii democrației și capitalismului, care sunt SUA și UE.”

Forțoși, înfloritori, bogați și cu perspective luminoase la Bruxelles și la Washington, noi le-am spus chinezilor: „Afară! N-avem nevoie!”

De ce China?

Astfel, strategia încropită sau inexistentă practicată la București ne-a dus la o distanță din ce în ce mai mare de un partener tradițional al țării noastre. Depărtarea de China și, mai ales, memorandumul de limitare a participărilor chinezești la licitațiile din țara noastră vor rămîne pe agenda diplomatică bilaterală pentru o perioadă greu de estimat.

Ce ne mai spune investiția chineză de 7,3 miliarde de euro de la Debrecen? Că în relația cu China, ungurii sunt mult înaintea noastră, iar noi am rămas de căruță. Aceeași investiție ne arată că prin promisiunea anunțată de Mercedes, Ungaria a mai obținut și o confirmare a bunăvoinței germane. Ca atare, Mercedes,Volkswagen și BMW sub privirile noastre jinduitoare și tîmpe, marile firme germane vor folosi producția de baterii din Ungaria.

În loc să discutăm despre piața auto și despre producția de baterii electrice, mai bine observăm că Ungaria se bucură de relații privilegiate și de legături economice puternice cu două mari puteri militare și politice, inclusiv economice ale lumii. Vecinii noștri pot conta oricînd pe Rusia și pe China. Și economic, și energetic, și financiar. Dar cel mai rău, și politico-diplomatic! Dacă mai luăm în calcul relația specială dintre Ungaria și Germania (27 iunie 1989 nu va fi uitat niciodată la Berlin), vom înțelege că Ungaria este mult înaintea noastră și în relațiile cu Germania. Și economic, și politic și diplomatic!

Pentru a înțelege politica noastră catastrofală, trebuie să readuc în discuție și vizita lui Viktor Orban la marele eveniment republican din 4 august din SUA. Acolo, Viktor Orban a făcut iar valuri și s-a bucurat de admirația republicanilor. Ungurii n-au nici o speranță și nici o considerație pentru Joe Biden și pentru valorile trăznite promovate de Democrați. Părerea mea este că Ungaria și Viktor Orban mizează pe rotația care se prefigurează la președinția SUA și construiesc cu migală o relație în care sprijinul american pentru Ungaria să funcționeze nu la gaze de șist, la mașini electrice sau la petrol, ci în cu totul altă parte.

Oare la ce-ar folosi un sprijin concertat pentru Ungaria în care marile puteri ale lumii de azi și de mîine să arate bunăvoință față de o cauză maghiară?

Dacă la Rusia, China și Germania se adaugă și SUA, Ungaria devine un jucător periculos, pregătit temeinic pentru un moment favorabil.

Poate ajungem și la o asemenea concluzie!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 76

127 de Comentarii

  1. Ce treaba are bolsevicul cotrocean cu Germania? El este subordonat americanilor.

  2. Indepartarea de China este o grava eroare de politica externa a Romaniei.

    China a fost singura mare putere care a respectat Romania dupa aranjamentele Vest-Est, clocite in epoca Gorbaciov, in final parafate la Malta.

  3. Amu’sa nu fiu rau ,da astept sa vad „comentariile „celor ce l-au votat si adulat.Dar strict nemteste , la obiect. Hai adulatorilor ( lingai) ce ziceti ? Poate va ia intr-o excursie sau macar va duce intr-un week-end de la Bucuresti pina la Sighii….

  4. Este omeneste sa acceptam ca unii s-au lasat prostiti si l-au votat pe neamtul de mana a doua presedinte la primul termen. Se intampla si la altii pe care ii preamarim mereu. Dar pentru al doilea mandat de ce l-au mai votat acei berbeci? Nu sunt decat doua explicatii: ori aia nu se simt sau refuza sa fie romani adevarati ori au creierii spalati definitiv de propaganda securisto-userista.

  5. Toata politica externă și de apărare pe care statul căruia îi mai spunem în român a dus-o din 1990, a fost subordonată unor interese antinaționale. A subinat cu bună știință relații traditionale cu state importante sau vecine.

  6. Eu cred ca spune totul faptul ca pe primul membru al delegatiei Ungariei, in stinga imaginii din articol, il cheama, coincidenta sau nu, Levente Magyar ! Tare as vrea sa vad si eu macar o data cum, din partea delegatiei Romaniei, negociaza dl Ion Romanu’, in interesul Romaniei ! …

  7. Bateria pentru automobilil electric se bazează pe 3 metale:litiu,grafit și cobalt
    Din aceste 3 metale,Ungaria nu are nici unul în subsolul supersaracacios al Panoniei! Producerea bateriilor este un proces industrial extrem de poluant daca nu te sti
    S-a calculat ca „fabricarea unei baterii pentru maşini electrice generează tot atâta poluare cât şofatul pe benzină timp de 8 ani”( IVL The Swedish Environment Institut)
    Iată numai câteva ‘avantaje’ ale investiției într-o fabrică de baterii…sau credeați că chinejii sunt mai proști și investesc unde văd o gaură :)))
    România are (încă) grafit prin Oltenia și zăcăminte de cobalt și litiu în Bihor,dar dacă ANRM ,guvernul,porcimea politică,etc., vor dormi ele că boii pe coadă, e posibil să apuce companii străine la zestrea noastră,contra șpagă cuvenită la decidenți cum s-a mai întîmplat de la Lovitura de Stat din dec 1989!
    Noi avem și fabrică de baterii ROMBAT celebra în lume că să zic așa ( bateriile ROMBAT și-au dovedit calitatea în cei 40 de ani de când există pe piață automobilistică) care oricând poate fabrică orice tip de baterie

  8. Poate este necesara pentru Romania o apropiere de Corea de sud chiar indifereant de coruptzia si arestarile de la Samsung.
    Mi se par cei mai influentzatzi asiatici de cultura europeana. Cred ca poarta in spate frica fatza de doua imperii: japonez si chinez. Ah, cei din nord cu visuri nucleare pentru linistire vor primi mancare, infrastructura si cat de cat modernizare. China a facut mare lucru in Muntenegru.

  9. Războiul 5G produce victime. Off-topic : politica externă presupune diplomație, la noi nu mai există după 1990, ‘ unde nu-i cap vai de picioare ‘ cum bine zice proverbul.

  10. Maestro, ati uitat de HUAWEI, adus in Bucuresti pe vremea lui Ponta, sau asta nu se pune, dinsul fiind „de stanga” ?
    Pe toata zona nord a capitalei (incluzand si urbanizarea STEJARII), s-a revarsat un potop de „cash flow” chinezesc.

  11. Calitatea umană, seriozitatea și credibilitatea iși au intotdeauna rezultatele..Ungaria știe că atunci când alții apasă frâna, ei trebuie să apese accelerația,. Au fost apărătorii, campionii, pionierii și cei mai de incredere din europa,..și au rămas,.Ceea ce cu siguranță va fi premiat..

  12. Cu siguranță, Orban va avea aceeași soartă ca și Ceaușescu. Prea strică ploile jupânilor planetei! Necunoscută rămâne doar ziua, ca simbolistică, în care îi fac găurele. La Ceaușescu au ales Crăciunul, probabil la Orban o să fie Paștele. Evident, Paștele catolic! Paștele ortodox a fost folosit deja când a fost bombardat Belgradul!

  13. Lucrătura ungurească ne poate duce cu gândul la soarta Ardealului într-un viitor nu prea îndepărtat?

  14. Între trâmbițatele realizări Ludovic Orban, Câțu, Drulă premianții domnului președinte Iohannis este și alungarea chinezilor de la Cernavodă urmată de “succesul” celor 10 Miliarde dolari primite de la ceva bancă de stat USA. Ca să aflăm că în spiritul democrației USA banii se “primesc” cu condiția să contractezi lucrări numai cu firme americane, adică noi “împrumutăm” 10 Miliarde, dar în România nu ajung decât fărâmituri pentru ceva salarii, restul se plătește direct de banca din USA, în USA la firmele din USA!!! Și după ce nu vedem mai nimic din împrumut vom trimitem noi 10 Miliarde Datoria plus Dobânda. Asta este realizarea gubernanților României. în contrapartidă la guvernanții Ungariei. Partidul Național L. În fapt blestemul PDL rebrenduit împreună U. Salvați România sunt în prezent cele mai nocive clanuri pentru România la care se alătură cu brio zi de zi PSD-Ciolacu. Toate nenorocirile peste cetățenii României și peste România sunt cu sprijinul și tutela SRI și președinție Iohannis. Între 1948 și 1958 cu trupele URSS de ocupație în țară am fost mult mai independenți! Industria din România și nivelul de trai au făcut pași semnificativi și ca dimenșiune, diversificare și licențe de mare valoare, asta în timp ce plăteam și datoria de război. De ce în zilele noastre numai netrebnici, numai renegați, numai tradători de neam și țară?

  15. Cea mai mare gresala geopolitica facuta de guvernantii romani tradatori, este indepartarea de marea China! Ba Editat, doar Shanhai este o Romaniei!! Daca continua cooperarea cu China azi aveam cel putin reactorul 3 racordat la Cernavoda, aveam marirea capacitatii de productie la hidro Tarnita, prelungirea productiei de apa grea la Halanga, terminatrea unei autostrazi peste Carpati sau a unei linii de cale ferata de mare viteza! Asa, partenerul strategic, ne produce constant numai pierderi: Bechetel, un miliard, ExxonMobil, un miliard, Fondul Proprietatea, miliarde anual, cumpararea de F16 de la portiughezi si norvegieni, un miliard! Cite pagube sa mai suferim sa ne dam seama ca suntem mai rau decit pe timpul turcilor? In schimb altii fac afaceri foarte mari cu chinezii si nu-i da nimeni afara din NATO si UE!!

  16. Bai Marele Urs, nu te lasi tu pina nu scoti in evdinenta „superioritatea” ungurilor la toate capitolele! O fi corect, dar o faci cu rautate, cu ura fata de romani, pe care ii ponegresti in fiecare zi! Ma intreb, inca o data, pina cind mai permite Cotidianul astfel de alunecari antiromanesti!!

  17. Cornele, nu te-ai gândit că România ca și Țările Baltice se mărginește cu zone pro-ruse și nu își permite luxul Ungariei să miște în front? Încearcă, că nu doare.

  18. Eu am spus de mai multe ori că mai proști,mai tampi,mai corupți (CORUPȚI la puterea 100) decât ai noștri decidenti nu gasesti in toată EUROPA !
    IOHANNIS e un monument de nepricepere,un robot cu softul virusat.
    Decidenti de ieri si de azi au adus România in stare de faliment.
    Debandada ,JAFUL,din domeniul pensiilor si salariilor,bani furați din bugetul de stat.
    Colaps financiar,economic si social !
    Cand vezi ce decizii iau ,cum se joacă cu destinele noastre îți pui intrebarea dacă sunt sănătoși mintal sau pur si simplu sunt TRĂDĂTORI de țară și vor să ne desființeze ca stat.
    PS.
    Despre CIUCĂ…vai de noi.
    Parcă e frate cu Iohannis.
    Ce blestem e pe poporul roman?
    Acest popor a traversat o istorie MILENARĂ,plină de grele încercări, dar aceștia de după 1990 vor să ne termine.

  19. Un articol exceptional care ar fi suficient sa-i trimita la plimbare pe INCOMPETENTII care ne conduc țara. Cum pot decide 3-4 idioți să arunce la coșul de gunoi o relație construita cu migala în zeci de ani? Dacă KWJ, Drulă & comp. sunt niște nemernici, ce face Parlamentul, ce fac intelectualii, ce fac partidele? Pentru numele Cerului, TREZIȚI-VĂ!!! Distrugeți această țară. KWJ ne anunță ieri că vom da 2,5% din pib la apărare. Așa a decis el. Să se evidențieze la mai marii lumii. Cine-i dă voie?

  20. Eu lupt din toate puterile pentru autonomia ungurilor din Transilvania. Propun ca regiunea autonomă să fie Harkov, cea din Ucara de astăzi. Propun ca guvernator al regiunii să fie Micuțul urs, Marele urs se află mai la nord!

  21. @Justinianus: nu te mai enerva,dupa topic(dpdv argumentare) ‘Marele Urs’ e frate cu ‘TitirezTirez’ ,2 in 1 ,un fel de gunoi de peste Prut, fara ginta certa,probabil il cheama Pruna sau Gaina in pasaportul rabinic, dar care are acelasi logo cu Marele Urs ,fiind aceiasi persoana cu rol multiplu in postari! Unii chiar sunt platiti pentru efort,doar nu ai timp sa crezi ca toti sunt amatori:))

  22. @ justinianus , marele urs-medvedi nagy nu se va linisti pina nu i-o „dai „in gura. Ca vorba aia :”gura flamindului trebuie hranita !” El nu este ungur ci doar o „shoachita „asa cum ii numesc oamenii pe unii de prin vaile Uzului !

  23. Românul, când crede că pierde, bagă bățul prin gard cu gândul să mai sufere cineva cu el. De frica rușilor ne-am aliat în 40 cu Germania lui Hitler iar apoi am cotit-o șmechereste spre 50 de ani de sovietizare, cu gândul ca vine unchiul Sam și ne ia de chică, ridicându-ne deasupra viiturii. Am împins în fotoliul de președinte un sas mediocru, lenevit după atâtea meditații, cu calculul prostesc că dacă e vorbitor de dialect german musai ne înfrățește cu poporul lui Angela. Noi greșim că ne conducem planurile pe sentimente, nu ungurii care își folosesc rațiunea.

  24. 2.36 de milioane de romani locuiesc in
    Spania, o confirma autoritatile lor. Probabil, un numar asemanator se afla in Italia. Daca consideram ca i
    vestul continentului mai sunt vreo 4 milioane, facand diferenta ci ce s-a inregistrat la recensamant, populatia Romaniei, a celor ce locuiesc in Romania, este de vreo 12-13 milioane. Forta de munca a spus pa, plaiurilor mioritice. Cand faci investitii mari, una dintre conditii, este si forta de munca calificata. Interesant este, cum creste populatia cu drept de vot inainte de alegeri.

  25. Nu exista cuvinte care să exprime complet nemernicia lu’ Joha !
    Gândiți-vă doar cu cât au crescut datoria externă și emigrarea românilor în timpul nenorocitelor lui funcții de guvernator, la „cozile de topor” promovate in conducerea țării, printre care, la loc de „frunte”, căCîțu, măCiuca, ciolaNu, alinuța !
    Groparul României, hahaleră … sunt cuvinte blânde.

  26. @ justinianus.. Păi bre ciumete .. Ia zi tu ceva bun, frumos, despre români ..Ai ce zice ?? Nu cred,.Ia zi că de fapt ce ai bun și remarcabil in istria româniei, românilor, valahilor, moldovenilor sau a pribegilor plecați in lume, unde ești primul in multe țări pe lista infracționalității.. E de știut că o floare nu face primăvară,. Deci deși nu am nici o stimă pentru kwj, evident nu doar el e vinovat pentru ceea ce ți se intâmplă..ci foarte mulți alții..Că ar putea face schimbări esențiale, dar nu le face,. e altă poveste,.Insă de ce să-și creeze dușmani ulteriori ?.E de ințeles. Iar de vede că turma nu vrea altceva decât să zici că ești român și să cânți imnul, păi dă-i in sărăcie,, De doar atâta vor,.. să se spele pe cap cu minciuni..

  27. In ciuda declaratiilor belicoase, in realitate Ungaria are relatii relatii destul de OK cu SUA. Este in NATO, SUA este cel mai mare investitor economic in Ungaria, este membra UE si a votat toate sanctiunile anti-rusesti. (Atacarile la adresa Ungariei sunt de 2 feluri: din partea Occidentului sunt, in general, fundamentate ideologic; atacurile din partea Romaniei au o alta motivatie.) Revenind la subiect, ordinea mondiala se schimba, iar guvernul ungar se pregateste pentru asta, de peste 10 ani are si pune in aplicare o strategie de durata, deschisa si pragmatica. Noi, momentan, mizam pe SUA, continuam pe linia traditionala a politicii externe de la Bucuresti, adica mergem pe mana statului care este pe cai mari pe moment in zona. (CATL investeste la Debretin, nu la Seghed, corectati in articol. Dealtfel investitia asta inseamna cca 30% din PNNR-ul blocat de CE. Daca se realizeaza si investitia cu Universitatea Fudan, statul vecin va deveni un hub tehnologic important in Europa Centrala.)

  28. Tot aruncăm cu noroi in guvernanții din Romania. Poate că o merită. Sigur o merită. Dar…
    Mereu uităm de cetățeanul român. Intelectual, desigur. Cum altfel?
    Oare, așa nevinovat cum este el, n-ar trebui să înțeleagă, oare, că formula de calcul pentru aria cercului e mai bine s-o folosești ca să afli aria cercului, nu numele președintelui?
    Asta ca să nu mai construim doar roți pătrate.

  29. I-auzi! Cică domnul Orban a făcut diverse ziceri pe la republicanii americani pe gratis. Nu tu o șapcă, nu tu un concediu cu doamna…
    Educat de comuniști, ce vrei?
    Afon total în relațiile capitaliste.

  30. Respect pentru Ungaria si gunoaiele care conduc RO la puscarie pe viata ,au vindut tara la Diavolulu drogat si poponar

  31. @ Marele Urs.
    Ursule, eu îți înțeleg bucuria. Dar succesul ăsta unguresc nu prea are legătură cu UDMR-ul.
    Poate doar dacă la anul, la Tusvanyos, domnul Orban Victor, vine cu pantofi noi ca să îi pupați și să-i lustruiți.

  32. Smarandache, Yahweh, sau Ursul maghiar. Flacaii
    enumerati de aceasta creatura liliac virusat bolsevic al grotelor cominterniste, „rene/core/Humoroid/Neos”, i-au condamnat ca si voi, ANTISEMITII de „stanga”, pe EVREI, aparandu-i pe…”necredinciosii” ce practica terorismul in numele credintei
    islamice care-l condamna!!! Terorismul „islamic” e incununarea terorismelor marxiste/anarhiste/narodnice/bolsevice/ socialist-revolutionare care au incendiat Europa, Asia si SUA in sec 19 si 20!!! Dupa 1960 are loc o conlucrare Comintern
    cu extremisti IDEOLOGICI palestinieni si arabi prin cei doi actori ai Internationalei, Carlos si Yaser Ararat, ultimul fiind dotat de Ceasca, IDOLUL „HUMOROIZILOR”, cu nobel pt organizarea terorismului palesiniano-arab!!!

  33. Mai pe scurt,atat politica interna cat si cea externa a Romaniei e catastrofala .

  34. @ kicsit medve
    Un lucru bun si frumos despre romani zici? …
    Ca i-am batut pe unguri nu ajunge?

  35. „Cu alte cuvinte, Drulă și Cîțu, cu Iohannis și Hellvig au pus la cale un document tip flit dat firmelor chineze.”
    Să nu iegzagerăm, to’ar’și! …sunt sigur că vestitu’ Restaurant „Shanghai” funcționează incă foarte bine la Bukale, p’în bunăvoința Melițîiei șî a Secu’, șî acolo o mulțime de „fetițe” prestează (cum a zis în interviu’ rețent șî „monstrul” Dincă dîn Karakăl, ăla folosit di porcurori pentru a masca proxenetizmu’ di la baza meletară amerlocă di la DevetSelo), adeca au un loc dă muncă stabil șî bine renumerat, cum se cuvine la balkanici. Vedeți? …chinezii, cu ajutoru’ valahilor, creează locuri dă muncă păntru mioritice! …cine dîn lume mai face așa ceva, în afară dă Mafia ‘tăleană dîn Sițiliya (ce contribuie șî la sporu’ dimugraphik defițitar a’ R.S.R., cu bitangii rezultaț’ corespunzător vio lurilor) pi cîmpurili di tomate?
    https://www.tolo.ro/2018/12/12/chinezul-wang-din-dosarul-de-trafic-de-minore-shanghai-ne-a-dat-in-judecata-cerand-5-milioane-de-euro-si-invocand-legea-presei-din-republica-socialista-romania/

  36. relatia cu china se intretine la un cu totul alt nivel. nu depinde de golanii de la conducere…

  37. @ Otova.. Ceea ce românu greu pricepe este că UDMR este in guvern, nu la guvernare, Deci sunt executanți..și nici nu pot fi altceva..De ai avea un dram de normalitate, ai vota UDMR să vezi ce pot ei de dictează.. Unii dintre gălățeni au ințeles și au votat, insă nesemnificativ,.Poveștile ”să vedem cu cine guvernează UDMR” sunt evident pentru proști, inventat tocmai de cei care te fură mai vârtos..

  38. O (editat)anonima de pe-aici vorbeste de ‘eroare’ in relatia cu china.
    Mda, unui decervelat ii e imposibil sa realizeze consecutii pe spatii largi.
    Odata ce esti o marioneta si apoi o potaie – asa cum A AJUNS leadership ul nostru politic de azi, nu mai poti avea episoade contrare. VEI FI O POTAIE TOT TIMPUL.
    Iar stadiul acesta e consecinta LOGICA a mizei diplomatice pe o singura carte, renuntarea la jocul echilibrului strategic – devenit clasic pentru tarile romane inca din evul mediu (cu stefan sau mircea exemple stralucite).
    Asa vom avea titulesciana catastrofa din 1940; pentru ca in 1989 sa ne trezim chiar in plin absurd, fara nici o putere garanta.

  39. E o nedereptate sa il invinovatesti pe Iohannis ca nu a atras Mercedes. Pai cu ce face el naveta de la Bucuresti la Sibiu, de atitia ani? Ca doar nu cu Dacia…

  40. Mai adaugati si faptul ca au o relatie extraordinara si cu Turcia, vor fabrica vehicule blindate din octombrie la Kaposvar si celebrele drone. Sursa proaspata de azi: https://www.magyarhirlap.hu/belfold/20220815-hadiipari-egyuttmukodesrol-targyalt-ankaraban-palkovics-laszlo
    Si, joia trecuta au dat drumul si la fabrica de componente pentru elicoptere militare Airbus, deci sunt bine si cu francezii.
    https://www.magyarhirlap.hu/gazdasag/20220728-atadtak-az-airbus-uj-gyulai-gyarat
    Jumatate din investitiile straine din 2021 au fost din Coreea de Sud (tot in tehnologii noi, baterii), Japonia, China, India.
    Ungaria face salturi mari economice, diplomatice, militare, are un plan, se tine de el, rezultatele se vad. Oare premiul cel mare care va fi?

  41. @ Marele Urs.
    Ursule, ai greșit. Un pic. Egy kicsi.
    Nu în Galați, ci în Teleorman, la Dracnia și coana Veorica, aia pe care ați trădat-o pentru Valea Uzului. Că altfel, voi sunteți loiali rău, nu se îndoiește nimeni de asta.
    Hai, să fii sănătos!
    Și să mai scrii pe-aici, ca să am și eu cu cine să mă distrez.

  42. 2012 compania olandeză Metair International Holdings Coöperatief U.A., care face parte din grupul sud-african Metair Investment Limited., cumpără 99% din acțiunile companiei. (40 mil $) ROMBAT Bistrița (în 2010 a împlinit 30 de ani de activitate)
    Metair Investments Limited este o companie veche de 70 de ani listată la bursa de valori mobiliare din Johannesburg (JSE: MTA) cu o capitalizare de piață de peste 4 miliarde de dolari, care este investită în 11 operațiuni în Africa de Sud și 5 operațiuni internaționale. De la sediul central din Johannesburg, grupul gestionează două verticale de afaceri distincte care produc, asamblează, distribuie și distribuie cu amănuntul soluții de stocare a energiei și componente auto în Africa, Europa, Orientul Mijlociu, Turcia și Rusia.
    Metair furnizează baterii tuturor marilor producători OEM din Africa de Sud, Europa, România, Turcia și Rusia prin filiale din România (Rombat), Turcia (Mutlu Akü) și Africa de Sud (FNB). Teritoriile cheie includ România, Rusia, Africa de Sud, Turcia și Slovacia.
    https://www.academia.edu/49057790/Mangan_pentru_baterii

  43. Grupul sud-african METAIR, care deține și ROMBAT, a anunțat că a finalizat complet fabrica de baterii lithium-ion de lângă București și că producția va începe în al doilea trimestru din 2020. În plus, grupul a primit o ofertă pentru vânzarea unei părți din divizia de baterii, pe care o va discuta cu investitorii.
    Fabrica din București a însemnat o investiție totală de 13,6 mil. euro, realizată integral de Rombat SA, și are o capacitate de producție între 600.000 și 1 milion de celule lithium-ion pe an.
    În februarie 2018, Metair a cumpărat, prin intermediul Rombat, cu 1 mil. de euro, o parte din compania românească Prime Motors (redenumită Prime Batteries), care a devenit pentru grup centrul de cercetare și de producție al bateriilor lithium-ion. Prime Batteries va oferi tehnologie și expertiză pentru noua fabrică a Rombat de lângă București.
    https://www.academia.edu/49058712/Mangan_pentru_baterii_elecrice_parrtea_a_II_a

  44. Mă Ursulică, dacă toți sunteți viteji ca ameralul Horty, mai are planeta asta o șansă!
    Da, Ungaria avea o flotă de-i băteau și pe ingleji! Falș. Imperiul austro-ungar avea deschidere la mare. Dacă n-ați fi pupat fesele habsburgilor acum vă dădea ordine Erdogan. Ungurii abia de știu să înnoate ca să nu se înnece în Balaton!

  45. Ne tot minunam cum ne prabusim. Dar CE FACEM sa scăpăm de loazele care ne conduc înainte de alegeri??

  46. 1. „va începe construcția unei mari fabrici de baterii pentru mașinile electrice.” cea mai mare din Europa. Mai au una in Germania (ca sa nu sa zica ungurii se dau cu dusmanii nu se stie cui), dar mai mica fata de ce se va contsrui. Si va asigura 9000 de locuri de munca, direct si pe orizontala.
    2. ” speranțele noastre în lobbyul președintelui Iohannis în Germania nu s-au materializat” Iohannis face lobby Germaniei in romania, nu invers.
    3. „Ce a făcut Drulă, păpușat de băieții de peste Ocean, de servicii și de Bruxelles?”
    Decizia a fost luat la Washington si Bruxelles si doar supravegheata de servicii. Azi toti sunt la putere (mai avem opozitie de votat?) si toti lucreaza pe baza de „to do list” in interesul partenerilor in primul rand. De aia depinde cariera lor, inclusiv a ficusului.
    4. romania are vocatia sclavului, politicienii romanesti sunt multumiti daca sefii lor straini ii lauda ptr cum sprijina interesele acelor straini. Este chiar o concurenta cine se gudura mai vartos printre picioarele lui Ursula sau Biden.
    Interesele romaniei si a romanilor de mult nu mai sunt inaintea intereselor SUA sau Europei de vest. Firma asta chineza are o fabrica deja in Germania, acuma in Ungaria. In cine am lovit excluzand China la cererea SUA?

  47. Desi nu ii suport pe unguri, trebuie sa recunosc ca au un leader cu balls in Viktor Orban….l-am votat pe Dulap, manipulat cu patzachina Dancila, dar si crezind ca e jumate neamt si va face treaba…o groteasca marota a Bruxelles-ului si a SUA…8 ani pierduti cu nulitatea asta, un prapadit de primar, asta e nivelu….

  48. Marele scurs ca de obicei nu uita sa fie rasist, separatist, fan declarat al carantinelor ilegale, pupincurist al kaghebistului Putin si al oricui i-ar ajuta sa-si realizeze visul ud al Ungariei dodoloate. Ungur mai primitiv si ignorant nu cunosc, desi traiesc printre ei

  49. Lucratura ca „lucratura”
    dar
    ce ne facem c-o UNGARIE in favorurile viitorului guvern REPUBLICAN al USA ?
    THIS is the quesstion my friend Cornell ! 🙂
    ______________________________ 😉
    Ce avantaje avem noi daca … tinem doar cu democratii 😉 (veziu actele POPOVICI 😉 😉 😉 )
    in cazul sigur in care ungurii tin cu cei cei vor sigur invinge de democrati ?
    HEHEHE … multi gandesc doar tactic-mioritic (clar fac „aluzii”) …desi strategic insemna si sa poti pierde tactic „O FELIE DE TORT” pentru a castiga … INTERG TORTUL mai tarziu 😉 !

  50. @ astrobalamuc.. Vezi puțin ce ai in familie,.Și de fapt unde e mormântul bunicilor tăi ?/ Acolo să te duci bre, nu intre unguri,. Capisci bre ?? Nu de alta dar nu se lipește nimic bun de tine..Păcat să murdărești locul..

  51. @Smarandache zice:
    „Cu siguranță, Orban va avea aceeași soartă ca și Ceaușescu. Prea strică ploile jupânilor planetei! ”

    Nu cred.

    Comparatia intre Orban si Ceausescu nu sta in picioare. Ceausescu era un dictator care se inconjurase de bobi, postelnici, dinci, manesti, gainuse, adica de o turma de lingai prosti, tiritoare obediente si paraziti smecheri care, bineinteles, l-au abandonat la primul hop, dezertind imediat ce li s-a ivit ocazia pentru a se preda inamicului, blestemindu-l in gura mare pe Ceausescu pentru a-si usura soarta.

    Orban nu e deloc dictatorial, s-a inconjurat de oameni inteligenti si patrioti, independenti intelectual, care nu au nevoie de indicatiile lui pretioase ca sa-si faca datoria in politica externa, in economie, in justitie etc. Jupânii planetei stiu ca l-ar impusca degeaba pe Orban, fiindca exista cel putin alti zece politicieni experimentati in jurul lui, perfect echipati intelectual si complet pregatiti pentru a-l inlocui imediat – daca apare urgenta, fara nici o consecinta asupra politicii statului maghiar. Si alte citeva sute, sau mii, in standby. Ungurii s-au trezit din somnul cel de moarte.

  52. Singura SOLUTIE pentru prosperitatea Romaniei este…IESIREA urgenta de la guvernare a UDMR, care face jocurile ungurimii lui viktor orban. PNL si PSD trebuie sa inteleaga ca UDMR nu are ce cauta la guvernare in Romania. UDME saboteaza guvernarea tarii si are dubla comanda de la budapesta. 5,4% din populatia Romaniei nu poate sa reprezinte interesul suveran al tarii. Recensamantul actual a demonstrat ca in Romania NU mai exista SECUI (142 declarati oficial!). In Romania exista NUMAI vorbitori de limba ungara, „ASIMILATI” din toate etniile,ramasi din evul mediu tarziu. PNL si PSD alaturi de UDME se „sinucide” politic la viitoarele alegeri,cand vor fi acuzati de TRADARE de celelalte partide politice.

  53. Romanul au nevoie de un stapin. In lipsa unui dictator pamintean, cum a fost Ceausescu – de exemplu, romanul cauta sa se inchine oricarei mari puteri dispuse sa accepte plata unui tribut anual si a unor peschesuri la ocazii – ca taxa de protectie. Alaturi de care, apoi, sa tropaie fudul, exact ca soricelul din bancul cu prietenul si aliatul lui strategic, elefantul.

    E cazul sa acceptam ca asta e natia: ori un voievod/despot/dicator pamintean, ori vasalitate fata de o mare putere.

  54. masinile electrice sunt o capra moarta. cele cu hidrogen au viitor. dar trebuie sa se scoata investitiile proaste facute ptr masini electrice. astea vor fi doar pentru politie,pompieri, salvari, autobuze,…..daca se duc doar specialistii chinezi in vizita la fabrica , ungaria va fi „invadata”, colonizata.

  55. @Marele Urs

    N-ai cum scoate de la guvernare UDMFR-ul care nu-i partid plitic ci partid ETNIC !
    Ursache stiai ca-UDMR sunt oameni cu ideologii atat de fierite precum ne-fascisti si neo-marxisti
    uniti prin dóar etnia lor mai tare …decat ideologiile ?

    Sti ca daca scoti UDMR-ul de la putere …poti avea massie ( si cand spun massive spun ..:SRI-massive) probleme de
    AUTONOMIE in Ardeal ?
    Nu pari a fi ardelean altfel ai sti ce e o REGIUNE AUTONOMA …AUTONOMA …maghiara !

    In spatele cortionei e altceva …”cineva” vrea prin provocari anti-maaghiare sa de-a motive POLITICE (pe care ungurii nu le au , acum in parlament) ungurilor
    de-a porni imediat in timpullui TRUMP
    ceva ce va asigur ca NU VA DORITI !

    GRIJI la ce va DORITI …cateodata STATUS QUO-ul e temporar mai bun decat o schimbare manipulata !

    🙂

    Gresesc ?
    Nu e UDMR-ul un partid DELOC politic ci e „vocea ungurimii transilvane „la Bukale ? 😛
    Griji la ce sunteti provocazti ca —
    PUTERILE GARANTE sunt in …tranzitie si … UNGARIA a mizat pe CALUL 😀 castigator 🙂 nu va taiati craca … din dezinteres NATIONAL !
    Acum e bun STATUS QUO … nu ce vioia KLEMM in poza ca mesaj … sub steagul secuiesc 🙂 ! Toate se leaga cauzal in timP !
    Aveti grija la sunteti …premeditat provocati !
    Ganditi mereu 2-oi pasi inainte … ce-a fi fara UDMR-ul transilavan la co-guvernare ?
    Cati sunt ca numar ungurii in RO 😉 ?

  56. Sti prea multe baiatu’
    scuipi cu harnicie in prea multe supe simultan …
    baiete !

    🙁

  57. E clar, chiar daca „un Memorandum asumat de guvernul Cîțu prin care România limita participarea firmelor chineze la licitații de infrastructură.” si „România a aprobat proiectul de lege prin care China și Huawei sunt excluse din rețelele 5G”, putem spune ca Ungaria ne fura investitorii !!! Pe de alta parte conducerea romaniei este de partea buna a istoriei, la ordinele SUA sustine interesele SUA si nu a romaniei. Si asta conteaza pana la urma.

  58. pentru mine e clar ca esti un destept care din motive, oarecare, face premditat pe prostul

    clar demult

    :*

  59. Fi mai scurt baiete !
    ROMANUL e atat de romanesc inca si-a adus DINASTIE ne-romana sa-l conduca (pentru ca traditaia roamnilor e sa-si ucida domnitorii de sange national !) !

    ASTA definesetze istoric romanul … faptul ca nu se vrea condus de de-ai lui (carora le vrea moarta capra!) ci trebuie CASA FIE LINISTE sa fie condus de altii … cu late moravuri !

    cand au fost … ca exemplu minor: UNGURII
    la fel ?

    🙂

  60. N-a fost eroul unirii principatelor … cel mai DOVEDIT national roman,
    etnic roman ?
    MDA … 🙁
    Tristesse …

  61. 😉
    😀
    Ce va voi America dupa MIDTERMS ?
    …This is the question 😀 !
    Nu ce-si doreste USA acum !

    Ungurii pariazua ep un cal …BLOND !
    😀

  62. Nu tu sarantoc alegi China.
    China te alege pe tine. Dupa anumite criterii binenteles.

  63. …DEGEABA M-AM RUGAT SĂ NU MI SE ÎMPLINEASCĂ ”NĂLUCIRILE BAZATE PE REALITATE” PE UNGURI ȘI DUMNEZEU ÎI AJUTĂ(SĂ SE AJUTE SINGURI) AȘA CĂ DE DATA ASTA O SPUN PE ȘLEAU :ROMÂNI -CU MIC ,CU MARE-ÎNVĂȚAȚI UNGUREȘTE ȘI DACĂ PUTEȚI ȘI CHINEZEȘTE ! VĂ VA FI DE MARE FOLOS! (AM SCRIS „VĂ VA FI ȘI NU NE-A FI” ÎNTRUCÂT EU VOI VORBI PE ATUNCI -„LIMBA UNIVERSALĂ – TĂCEREA E TOTUL„”…ERA ODATĂ-UN ZID/PE LA-A CHINDIEI TURN /CE DE „FOLOS A FOST/ SĂ-L FOLOSIM ȘI-ACUM!!!
    –AL DRACULUI FOLOS–!!!

  64. Frati romani…este un IMBECIL aici, (@ mishteaux) ,care in demența lui a ajuns sa posteze comentariu si tot el sa raspunda, unde se si felicita cat este de „destept?”,la 16:17 apoi 16:18 si 16:32. Acest „agramat” de @ mishteaux (cu sange de iudeu,dupa cum singur scria),este si nebunul care timp de un an,a facut tot felul de „previziuni?” aiuristice de genul „balamuc” si care acum a luat-o de la capat cu expunerii ilogice si PROVOCATOARE la adresa romanilor. Maimutoiul asta a ajuns sa posteze raspuns la un comentariu de pe site(16:37)si tot el sa re-raspunda (16:40)!?. Va dati seama cu ce fel de „individ!?” dereglat psihic avem de a face la rubrica „PUBLICA COMENTARIUL”.

  65. Zeci de mii de sârbi au ieöșt la un protest pentru interzicerea unui marș lgbtist :
    Adică ei le spun clar : Marș !!
    Iar unul comentează :
    „De mii de ani nimeni nu a auzit vreodată de asemenea prostii. De ce acum? Mărșăluiesc pentru că sunt mândri de acte sodomite? Există onoare în activitatea homosexuală? Nu este normal, pentru că dacă toți ar fi homosexuali, rasa umană s-ar termina. Ți se pare normal? Această mișcare homosexuală își are rădăcinile în mișcarea feministă. Mulți dintre acești homosexuali au fost crescuți în case fără tată și o mamă feministă sau într-o casă cu un tată slab și o mamă feministă. Acum știți de ce susțin feminismul, pentru că acest lucru va duce la mai mulți homosexuali. De ce? Pentru că știm că Antihrist sau falsul Mesia va fi un deviant sexual și se va naște dintr-o mamă spurcată sexual și, cel mai probabil, nu-și cunoaște adevăratul tată. Și de aceea își doresc mulți homosexuali, deci mai multi oameni vor accepta activitatea sodomita. Totul deschide calea pentru sosirea lui Antihrist sau a falsului Mesia. De asemenea, aruncați o privire și vedeți cum mass-media de știri occidentale, industria de divertisment occidentală, instituțiile de învățământ occidentale etc. împing mereu feminismul, activitatea sodomită, avortul, transgenderismul, „justiția socială” și alte mișcări liberale de gunoi.

  66. II …. De aceea îl iubesc pe Patriarhul Kirill și pe Biserica Ortodoxă Rusă, pentru că au curajul să spună adevărul în fața acestui atac masiv occidental de propagandă sodimite și alte prostii. Patriarhul Kirill are 100% dreptate când spune că Biserica Ortodoxă este cea care îl reține pe Antihrist sau pe falsul Mesia. Și că prietenii mei sunt adevăratul motiv pentru care îl atacă pe Patriarhul Kirill. Nu vă păcăliți, nu le pasă de Frații noștri ortodocși ucraineni (sau de orice ortodox de altfel) și folosesc asta doar ca o scuză pentru a încerca să slăbească Biserica Ortodoxă. Așa că trezește-te, îndreaptă-te, și fii un puternic creștin ortodox conservator. Toată slava să fie Adevăratului nostru Dumnezeu Iisus Hristos! Încerc să educ poporul nostru ortodox, iar când voi adorm într-o zi, atunci sper că Dumnezeul Atotputernic, de care mă tem foarte mult, se va milostivi de mine și, dacă voiește Dumnezeu, voi fi în Paradis. Doar părerea mea umilă.”

  67. @ NOSTRA CASA..!?(17:28)….Sa dea Dumnezeu sa-i AJUTE pe unguri,cum i-a AJUTAT si la Mohacs in 1526 si 1848 si 1919 si 1944. Cat priveste limba ungara ,MAI BINE invata limba engleza,poti circula peste tot in lume,cu ungureasca MORI de FOAME.

  68. „ …guvernul Cîțu prin care România limita participarea firmelor chineze la licitații de infrastructură.”
    În momentul în care limitezi participarea, aia nu mai e licitație ! Mai bine zis înseamnă că nu urmărești cel mai bun participant și cel mai avantajos preț , ci faci cuiva o ofertă cu dedicație !
    Iar dacă această măgărie o faci la indicația șefilor tăi politici, sau atrategici, înseamnă că nici ei nu-s mai breji !
    P.S. Prin politica de stat inteligentă pe care o are, poate nu chiar în acest moment, dar cu siguranță în cele ce urmează, într-o eventuală conjunctură favorabilă Viktor Orban poate face Ungaria Mare.
    Cel puțin cât la București avem un Mălai mare, sau un Augustin Prostul , înconjurați de alți editat pe măsură !
    Ce-i de făcut ?
    Ce-am mai făcut, dar nu la comandă străină, ci la moment de conștientizare a riscului de a fi sfâșiați și împărțiți de niște hiene pe care n-am știut să le alungăm la timp, unele cam de mult oploșite în cojocul nostru național. Putem lua exemplu de la sârbi, dacă nu vrem să redevenim…șerbi !

  69. Paaai… da ! Dar unde este articolul domnului Nistorescu cu „De data asta au bulit-o”? Am spus atunci „Nu-i adevarat, dimpotriva !”. Ungaria se bazeaza deja pe Germania(Iohanis nu are treaba, el este agent CIA si de aceea pt. germani este nefrecventabil), Rusia, conservatorii americani( care vor veni peste 2 ani la putere) si bineinteles China. Sa nu uitam de autostrada si calea ferata de mare viteza Pireu(Atena)- Belgrad- Budapesta care a inlocuit proiectul chinez initial Constanta-Belgrad- Budapesta ). NASOL DE TOT! Si asta in situatia in care Romania este condusa de Iohanis, Aurescu-Goldstain, Helvig iar ceilalti personaje tulburi, nelamuriti, bulversati sau pur si simplu sclavi. Concluzia : Transilvania este amenintata !

  70. Cei care l-au trimis pe unul să le păzească kibutzul sau bostănăria de unii ca misteaux, ar trebui să știe că pentru asta ar trebui să găsească unul cel puțin de talia lui, nu de penibilitatea și mediocritatea lor !

  71. Esti ca el daca-ti pui mintea cu el !
    In loc sa citesti doar presa correcta plitica si sa vizionezi doar CNN-ul !
    Nime ni nu-l critica … toti il accepta asa cum e
    doar tu trebuie sa arati ca esti … „altul” 😀 🙁
    Despre „ochii pe bute´lie” profetea zadarnicul …inintea crizei GAZ-ului !
    Nu despre …”balamuk” 🙂 !

  72. Odata cu apa,se arunca si copilul din copaie!Toate valorile ns.sunt aruncate peste bord intr-o alcatuire ce se vrea o hiperbola”geo-politica” in care VO este centrul pamintului etc.Memorandumul de a nu avea relatii cu China desigur are drept cauza obedienta sinistra a guvernantilor fata de UE,Drula,USR au fost acoperirea lui KWI,fata de „plasa de siguranta”SUA- o spune Dragoș Cabat, opinia caruia „nu e China cea care practică acest gen de mișcări”(restrictii) ci tocmai campionii democrației și capitalismului, care sunt SUA și UE.”Pornind de la o investitie facuta in Ungaria,nu se poate considera Romania ca „negativul”Ungariei si nici ultima editia „pozitiva”a Ro,pt.ca sunt entitati diferite dar in aceiasi UE si cu ac.partener stretegic care cel putin in baza art.din Tratat asigura apararea colectiva.Dimpotriva,faptul ca Ungaria incalca ce zice UE si face comert si colab.cu Rusia,China a devenit „lauda” si atunci de ce ai ns.slugi si obedienti nu pun problema tratamentului egal ?Deci sa-si abroge memorandumul timpit si cu ifose si sa incheie ctr.in folosul tarii.
    Problema insa nu ca e ca este V Orban „pozitiv”-o fi, treaba lui,ci ca Iohannnis cel care i-a pus pe ale Drula sa se opuna comertului cu China,este cel care rigid si antiroman tine tara in servitute perpetuua, e factor de regres si abandon,de saracire si coruptie securistica,de incapacitate totala de a actiona potrivit necesitatilor stringente.Ultime;e 3 rinduri din articol m-au revoltat imens,din cauza unui regim politic inconstient,o asemenea aluzie,speculatie,”teorie”nu trebuia si nu putea fi lansata,poate ca europa libera nu mai are material pe ceasescu ,e bine ca are material pe Drula, Ciolos si pe toti derbedeii USR,actuala coalitie incapabila sa ia masuri, dar asa ceva nu tb.scris(ca un fel de mesaj subliminal si de frica)sub nici-o forma.UDMR tb.sa plece de la guvernare urgent.

  73. Am ramas la mana lui Macron si a lui Jo Biden (nu a Frantei si SUA) si aceasta in timp ce datoria publica creste monstruos. Ce-i de facut … Poate „cat mai repede Dragnea” !?

  74. China a ales Ungaria, stat prietenos Rusiei care va livra către Ungaria tot ce le este de trebuință în materie de energie la un preț scăzut. Pe termen scurt pare că Ungaria a tras „golul de aur” dar pe termen lung „meciul” nu va mai avea loc niciodată. Da, Ungaria va fi susținută atât de Rusia cât și de China iar apoi asimilată. Ca să știți, Trump va mai fi președinte pe un timp foarte scurt, SUA se va retrage din viața mondială (nu are de ales este la marginea prăpastiei), UE se va destrăma și Europa va ajunge în epoca pietrei o perioada, România va pierde teritorii in fața Ungariei și Rusiei, Ucraina va dispărea ca stat, Republica Moldova va fi asimilată de Rusia, Ungaria va fi condusă de China și Rusia, o vor „moderniza” până își va uita până și numele. Toate acestea vor fi până în 2025. Dar sunt și vești bune, nu vom fi șterși de pe fața pământului și vom avea acces și la mare. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu am fi fost atât de slugarnici față de NATO și UE și dacă am fi fost ponderați în declarații împotriva Rusiei.

  75. „În cursul prăbușirii sau aproape de prăbușirea din martie a anului trecut, la urma urmei, au fost date cele mai mari fonduri de salvare din toate timpurile. În criza financiară globală, aveam de-a face cu sute de miliarde; acum avem de-a face cu trilioane. Și aceste trilioane nu sunt acolo, sunt create artificial de băncile centrale. Și nu merg la tine, nu merg la mine, nu merg la populația muncitoare, trec în mâinile marilor investitori. Și trebuie doar să vezi cum au profitat acești mari investitori în ultimele 18 luni. Eu spun mereu că complexul digital-financiar este forța decisivă în lumea noastră. Complexul digital-financiar include, în frunte, cele cinci mari corporații digitale. Acestea sunt Amazon, Alphabet, Apple, Microsoft și Facebook. Și dacă vrei să arunci o privire atentă la cine a fost cel mai mare profitor anul trecut, a fost Facebook. Facebook avea o valoare bursieră de 500 de miliarde de dolari la începutul sau sfârșitul anului 2019 și de atunci a crescut la 1,1 trilioane de dolari. Trebuie să rețineți că Apple a avut nevoie, de exemplu, de 42 de ani pentru a deveni prima companie din lume care a ajuns la o valoare bursieră de peste 1 trilion. Între timp, ca urmare a acestor acțiuni, Apple se ridică la 2,5 trilioane în mai puțin de trei ani. Aceasta este o redistribuire atât de inimaginabilă încât este greu de crezut! Și o mare parte din acești bani care au fost redistribuiți sunt de fapt bani nou creați. În acest fel, politicienii instruiesc băncile centrale: „Tipărește bani! ”Aceasta merge apoi la marii investitori, și ei introduc asta în cazinoul financiar, iar ei înșiși sunt profitorii din toată această chestiune. Este un mecanism de autoamplificare care se înrăutățește pe zi ce trece și a dus la cea mai mare inegalitate socială din istoria omenirii.”

  76. Foarte probabil ca in Ungaria sa se faca strict asamblarea bateriilor impreuna cu operatiuni secundare. Amestecul de substante sau prelucrarile chimice vin deja facute in alte continente. Ca este extrem de costistor cu mediul suparafata, sclavie, ape uzate si alte detii deloc verzi in Europa este pozitionat strict partea frumoasa aia intunecata este lasata in alta tari, cum vor ecologistii sa sune.

    Ce mai este de zis felicitari autoritatilor ungare fie ele locale sau centrale, nota partru(4) profesorului Iohannis si guvernelor sale cu care s-a tot laudat. Ministrul Popescu pana in ultima zis de mandat sa ramana cu liberalizarea de nota 2.

  77. Dupa cum sustinea Rares Bogdan „Citu presedinte”.
    Dupa cum sustiena Citu „Economia bubuie”. Cui mai ii trebuie fabrici de baterii indvestitii serioase in industria auto sa se duca la unguri si turci.
    Frate cu cei doi Nicusor Dan mare liberal si primar capital.

  78. Cornele, iar bati campii sa abati atentia in alte parti. Nimic de dosarul revolutiei si de Iliescu-PSD?

  79. Ion Da Ioane, China va livra la pachet si cateva sute sau mii de chinezi. Asta este politica lor.Insa tu nu stii ce inseamna prietenia cu China,sa te faca dependent de lucruri ieftine si in mare parte de calitate inferioara. Comunist pana la moarte ramai sclavule.

  80. Vino dulce iarna…vino generale.
    Frigul si foamea e mai mare stapan ca ue si nato la un loc.
    Cand omul sufera de foame si frig…nimic nu mai sta in fata lui.

  81. WINTER IS COMING !
    Restul e mai puțin important, vorbim la primăvară.?

  82. Babaeti, iar ați dat-o pe margine!
    Romanii cei mai mulți au FUGIT după atacul mizerabil al lui Dragnea contra românilor pe zece august, și vor mai pleca! Nu mai dați vina nici pe Plavan, nici pe useristi, care sint poate rosti ca noaptea, dar nu sînt pătați!
    Dar vad că niciunul dintre voi nu mai zbiară nimic contra multinaționalelor, care de data asta invadează Ungaria! La unguri e bine, cînd multinaționale investesc, iar la noi e rușinos?
    Cîtă inconsecventa! ??

  83. @Domnule Ion,
    pina una alta se sfirteca pe centrala de la ZAporojie si este vital sa se rezolve,securizeze urgent ac.problema ,altfelsuntem toti in pericolul iradierii si ma gindesc nu la mine, fiind in virsta ci la copii,nepoti ,la tineri si la nevinovati stind sub spectrul nebunilor si nebuniei amenintatoare !
    Spuneti in ce declaratii impotriva Rusiei”nu am fost ponderati”!Fiind in NATO,vrind nevrind a trebuit sa ne „incadram”,dar u stiu de „declaratii neponderale”!
    La Kiev parca a fost un fel de reuniune la care a participat B Aurescu caere a tacut milc, dar ungurii,au acuzat Rusia,a fost un mare scandal!
    Eu vad asa, sa-si ia Rusia Donbasul si Luganskul,-nu stiu daca si Hersonul-adica acestea sa fie autonome in cadrul Ucrainei,si sa inceteze ostilitatile, razboiul care tinde sa devina dezastru pt.intreaga Europa!
    In rest ce spui dumneata este fantezie,aberatii, NATO inca nu e „decedat” se lupta din pacate pe viata si pe moarte,M, Britanie, Polonai si altele de inceteze,inclusiv SUA sa mai alimenteze dezastrul!

  84. „Este omeneste sa acceptam ca unii s-au lasat prostiti si l-au votat pe neamtul de mana a doua presedinte”

    La momentul votului neamtul pierdea in instanta a doua casa luata prin fals si uz de fals. Nici un votant n-a fost prostit, in RO se voteaza sa iasa hotul nostru, nu hotul lor. Continuati … daca votul vostru ar conta, n-ati fi lasati sa votati !

  85. Cât timp vă trebuie ca să vedeți că acești oameni nu lucrează pt voi? Vorbim, și vorbim, toți avem dreptate, dar nimeni nu face nimic, nicio mișcare! Păi, trădătorii ăia îsi văd de treabă până o să crăpăm noi de tot!

  86. Cornel reprezintă Vocea Transilvaniei care e speriată că o mănâncă ungurii. Păi cum dacă românii sunt de două ori mai mulți ca ungurii? Iar dacă românii au dubii despre propriile capacități atunci să divorțeze civilizat de acești unguri și să nu mai bocească pe la toate colțurile că deja se plictisește lumea.

  87. Și „mare urs”, pregătește-te de 2 lucruri: în „Patria ta mumă” (căci tu nu ești român în ființa chiar dacă ai buletin de România) oligarhii ruși vor stăpâni tot ce înseamnă economie, justiție, armată și la uzina de baterii vei vedea steagul Chinei. Poate încă n-ai aflat dar UE se gândește serios să excludă Ungaria din lista europeană. Vizita lui Orban in Texas doar a adus și America la această convingere. Pentru că bogătanii americani nu-l vor pe Trump președinte chiar dacă poporul american îl vrea (cine crede că în America e democrație e un tâmpit). De ce? Fără politică externă de influență (Trump caută izolarea Americii) bogătanii își pierd din averi! Pricepi „ciumete”?

  88. Ca de obicei ne consumam energia cu discutii sterile.Ungaria este un stat suveran ,Romania o colonie.Punct.Haideti inapoi la culcare.

  89. ce conteaza ca in schimbul acordului vor veni in Ungaria 100000 de chinezi. In 5 ani vor fi unguri…

  90. He he ! Parca si vad cum, in citiva ani, in zilele de sarbatoare (1 mai, sarbatori religioase, etc) vor fi milioane de persoane care vor minca pe peluzele Bucuresti-ului si in padurile din jur ! Problema e ca vor minca cu betisoare …

  91. @ mishteaux, de ce ești Editat. De ce ești și tu incult politic..UDMR nu e partid politic, ci o FORMAȚIUNE POLITICĂ. Foaret mulți nu au habar de ce inseamnă asta. Iar un partid evident se formează pentru oamenii de aceeași nație, cu aceleași scopuri sau cu ceva, care este un numitor comun la ei.. Capisci bre ?? Ceea ce trebuie să inveți de la UDMR și Ungaria este că merită să fi prieten cu toții, să ai relații economice și profitabile. Să fi serios și consecvent, evident incoruptibil și inteligent..pentru a fi căutat și promovat. Cât despre autonomiile teritoriale, este singura măsură de ieșre din mocirla centralismului birocrat, de noi principii democratice și de stimulare a muncii, nu de mite electorale pentru putori.

  92. – Să-i dea mama băiețelului zăhărel?… Bubico! Bubi!!

    Băiețelul scoate capul cu panglicuțe… Mamița-l degajează din țoalele în cari dospește-nfășurat și-l scoate afară. Bubico se uită la mine și mârâie-n surdină. Eu, apucat de groază la ideea că nenorocitul ar încerca să mă provoace, zic cocoanei:

    – Madam! pentru Dumnezeu, țineți-l să nu se dea la mine! eu sunt nevricos, și nu știu ce-aș fi în stare… de frică…

    Citim, Ungaria investeste masiv in Ardeal: sute de milioane de euro, construieste gradinite, scoli si baze sportive moderne, renoveaza castele si promoveaza turismul in zone uitate de statul roman…Ungaria are planuri ascunse? Ai nostri au acceptat bomboanele primite si atunci?

  93. 17 AUGUST 2022 LA 7:59
    Ungaria e „prietena cu toti”?
    Toti fug mincind pamantul, se ocupa de zinzanie ,intrigi,lovituri sub cenura.
    Nu-i mai putin adevarat ca VO este sarla batrina, cunoaste marfa si foloseste ,cu gura mare,cea mai buna strategie-atacul.Adica el rascoleste istoria si ii „prinde”la slabiciuni si greseli si le exploateaza-ceea ce politicienilor le lipseste,orbiti de parvenitism si lasitate,lasitatea lipsei de comeptenta.
    Ungaria creaza o mare problema ,de UE nu mai vorbesc ca ungurul VO o combate „degajat”,e vorba de NATO-este fie un cal troian al Rusiei in Europa,fie calul troian al NATO in Rusia ceea ce ma indoiesc ca are girul NATO.Desi V O este capabil sa faca spionaj la 2 capete si poate il face,pe bani.Pozitia fata de Ucraina este elocventa -cu ce „puteri”l-a inzestrat NATO ,in particular,de isi permite sa faca ce face?Iohannis de ce a dat recent 2,5% din PIB pt.NATO,iar Ungaria este baza de investitii a occidentului, rusiei,mulgind de la toti?
    Neamtul Iohannis trebuie judecat pt.Inalta Tradare!
    Ungaria e un mare pericol pt.Europa si in general pt.Pacea continentului,un focar de instabilitate.O problema uriasa.
    Ne aflam intre „neonazistul” lacom Victor Orban si tradatorul deplin al Romaniei-Klaus Iohannis!

  94. Pentru Radu Humor:

    Primul val al feminismului românesc s-a manifestat aproximativ în aceeași perioadă ca și cel din occident. A fost un feminism al elitei, fiind datorat unor femei cu un înalt nivel de educație și cu acces la cultura vestică. În particular, mișcarea feministă românească a fost preponderent urbană, întrucât la acea vreme societatea românească era în mare parte agrară, aproximativ 80% din oameni locuiau în mediul rural, iar industrializarea atinsese o mică parte din populație. De aceea mișcarea nu a fost una amplă, care să cuprindă femei din întregul spațiu românesc, indiferent de mediul de proveniență.

    Mișcarea a plecat ca un răspuns împotriva statutului normativ inferior al femeilor. În Codul Civil din 1865 era prevăzută incapacitatea femeilor din punct de vedere politic, social și economic, având un statut asemănător minorilor și persoanelor cu incapacități mintale. Femeile nu puteau încheia acte fără acceptul soțului sau al justiției, nu puteau să își gestioneze propriile venituri, își pierdeau naționalitatea dacă se căsătoreau cu un bărbat străin, nu puteau urmări un bărbat pentru pensie alimentară, nu puteau să fie tutore, trebuiau să locuiască în domiciliul stabilit de soț și altele. Practic, femeile erau lipsite de drepturi civile și politice.

  95. In 1929, femeile primesc drept de vot dar de-abia 9 ani mai tarziu, pot vota femeile peste 30 de ani.
    In 1946, toata lumea majora primeste drept de vot dar comunismul a schimbat multe din drepturile câştigate până atunci de românce şi a redus la zero drepturile lor ca persoane autonome. Au primit acces la educaţie şi la muncă, dar li s-a luat dreptul de a decide asupra propriului corp. Decretul 770 din 1966, cel care interzicea efectuarea avorturilor şi incrimina femeile care recurgeau la o asemenea măsură, a făcut zeci de mii de victime. Aproape 10.000 de femei au murit oficial, însă cifra reală este mult mai mare. Multe altele au rămas cu probleme grave de sănătate şi emoţionale, iar mii de copii au ajuns în ceea ce mai târziu au fost numite orfelinate ale groazei.

  96. @Ion, După lipsa ta de rațiune ar fi cazul să-ți schimbi și numele din Ion în Ghiiiorghe.

  97. @Marele Urs
    Fiind si roman si fiind si iudeu si fiind corcit si cu altii … ma pot detasa de sentimentalisme punctuale !
    De asta-s asa … asta nu inseamna c-as voi vreodata ceva premeditat-rau celor dargi mie … fie ei romani, evrei sau alti OAMENI … 🙂
    A-ti fi drag de ceva nu inseamna de nu-i vedea defectele … !

    Te pup ursache ! …inca n-am habar „ce hram” porti ! (insa conteaza …”hram” -ul ?)

    🙂

  98. Primele femei implicate:
    Maria Rosetti, prima femeie ziarist din România.
    Scria constant despre drepturile şi emanciparea femeilor, iar săptămânal publica şi revista Mama şi copilul, cu articole dedicate creşterii şi îngrijirii copiilor. A înfiinţat Comitetul Femeilor şi a realizat numeroase campanii de strângere de fonduri dedicate spitalelor, armatelor, femeilor şi copiilor.
    Sofia Cocea a fondat şi condus una dintre primele şcoli private din ţară pentru fete.

    Sofia Nădejde a intrat într-o polemică aprinsă cu Titu Maiorescu., cel care considera că capacităţile intelectuale ale femeilor sunt mai mici şi acesta este motivul pentru care bărbatul trebuie să aibă capacitate de decizie în toate direcţiile. Sofia Nădejde a adus dovezi ştiinţifice şi i-a demontat bucată cu bucată teza.

    A fost preşedinte de onoare al Frontului feminin, organizaţie ce le susţinea pe toate cele afiliate care luptau pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ameninţat de fascism.

    Calypso Botez a participat la dezbaterile publice pentru elaborarea noii Constituţii a ţării, în perioada 1917-1923.

    Alexandrina Cantacuzino a fost una dintre fondatoarele Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, a organizat cel mai mare spital pentru răniţi din capitală, în timpul Primului Război Mondial, a coordonat acţiunile de sprijin pentru familiile celor plecaţi în război.

    A fost apoi una dintre fondatoarele Consiliului Naţional al Femeilor Române şi cea care a elaborat un program complex de cercetare a problemelor femeilor în perioada de după război.

    A organizat conferinţe, a acordat consultaţii gratuite juridice şi medicale, a organizat adăposturi pentru femeile abandonate, victime ale violenţei, a făcut cantine şi cursuri de calificare pentru fete.

  99. @Marele Urs : „… un partid evident se formează pentru oamenii de aceeași nație…”
    Vorbesti ca ORBAN … despre ne-amestecul RASELOR !

    ESTI UNGUR ? 🙂

    Un partzid politic uneste oamenii de acceasi ideologie politica indiferent de etnia lor … cati ne-unguri sunt in UDMR ?

    PS: Las-o moale ! Nu te pune cu unul vizibil mai destept decat tine ! Fa-te ca-l ignori ! Au fost atii mai „informati” si maim puternic care-au gresit si chiar pierdut politic 🙂 luandu-se de un geniu nativ ! Geniile nu bat cu parul 😛 …daca pricepi aluiza … si geniile nu contreaza imediat 😐
    😀

  100. Cati unguri de diferite ideologii …unele contradictorii politic sunt in UDMR ?

    @Marele Urs

    AUD ?

  101. Cati romani sunt membrii in „formatiunea politica” a UDMR-ului ?

    😀

    [mi-e mila de prostii care retoric infranti, plang la colturi ! 🙁 ]

  102. Cum rad rumegatoarele de trufia oamenilor?

    Acestia si-au adus aminte ca blandele vietuitoare calca in picioare vegetatia uscata indepartand pericolul incendiilor ba mai mult, fertilizează solul pe terenurile pe unde trec…

  103. La sfarsitul articolului, dl autor incearca sa sugereze, sa bage soparla veche, in limba lui pasareasca, cu ruperea Transilvaniei. Dl ziarist nu face altceva decat sa joace, din nou, pe teama seculara a romanului, si anume ca dujmanii se aliaza non-stop impotriva lui. Prostie mai mare ca asta in sec XXI, in conditiile in care esti membru NATO/UE, nu exista. Dar, cu 42% de analfabeti functionali, si cu educatia traditionala nationalist-sovina, evident, acest fel de discurs public inca are priza in boborul invatat sa caute alti vinovati pentru propriul esec si incompetenta. Sa nu mai vorbim de faptul ca astfel ce bine se poate distrage atentia boborului ramas in tara despre adevaratele probleme (si nu cele inventate si roase zilnic de mass media aservita deep state si politicului) cu care se confrunta aceasta tara de peste 30 de ani datorita guvernarilor cretine si corupte. In opinia mea, teama reala a acestei tari este faptul ca va ramana si mai mult in urma vecinilor, iar telul de a deveni o putere regionala nu va fi atins. Asta in conditiile in care tarile est si central europene conclucreaza, mai putin Romania, care de vreo 30 de ani merge dupa capul ei, cu rezultatele care se vad zilnic. Aceasta politica, pana acum cel putin a dat roade, de 100+ de ani membri clasei politice jecmanesc tara prin alternanta sub ochii ingaduitori ai suveranului conjunctual care acum imparte cartile in regiune. Dar, iata, vremurile se schimba, unii se adapteaza, dar nu si politicile politrucilor damboviteni.

  104. Diferente:

    Gluma lui Marcel Ciolacu la inaugurarea unei săli polivalente: „Am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții”.
    Ca a fost o gluma, ca a parodiat ceva, conteaza?

    In timp ce un politician ar trebui sa transmita mesaje, el incepe cu o gluma nepotrivita. Daca a mai spus ceva, mai conteaza?

  105. Transilvannia depinde doar de PUTERILE GARANTE
    niciodata nu gandi ca TRANNSILVANIA e prin ea insasi !

    A fost, e si va ramane o zona ISTORIC disputata !
    sute de ani in proprietatea cu acte a unora , pe urma a altora, dinou a primilor si prin STALIN dinnou a altora !

    TRANSILVANNIA … va o zona de mare tensiune …umlt timp de-acum incolo ! Nu lua in deradere sau vorbi ca inexistenta problema ARDEALULUI … ca nu e !

    Vedem in prejur … ce usor e sa rupi o tara … prin fisurile tensiunilor lor interne !
    Si nu cred ca Tara Vrancei e sub tensiunea perpetua GEOPOLITICA sub care va fi
    si de-acum incolo …TRANSILVANNIA !

    De aceea ca REAL_PROFET va avertizez:
    – Fiti atenti la provocarile politice imediate privind ungurii ardeleni ! Fi-ti atenti ! 🙁

    Ungurii au mizat pe un CAL … BLOND ! Un cal, spune mishteaux, castigator !
    Cati nu doar din Romania ci chiar din UE
    stiu ce va urma dupa … MIDTERMS 🙁 🙁 🙁

  106. „De aceea ca REAL_PROFET va avertizez:
    – Fiti atenti la provocarile politice imediate privind ungurii ardeleni ! Fi-ti atenti ! 🙁

    Ungurii au mizat pe un CAL … BLOND ! Un cal, spune mishteaux, castigator !
    Cati nu doar din Romania ci chiar din UE
    stiu ce va urma dupa … MIDTERMS 🙁 🙁 🙁 ”

    🙂

    Eu as ignora predictiile lui MISHTEAX … NUn s-a adeverit niciuna pana acum !
    N-are cum sti el mai multe ca CIA sau BND-aua ?
    Cred ca face mishteaux 🙁

    Mergeti mai departe cu ce vi se ordona democrat … pe tema ungurilor aliati republicanilor … 🙁 !

  107. Asta face diferenta dinte noi si ei: unul intrerupe o slujba religioasa, altul face o gluma proasta. Isi aduce cineva aminte de ceva remarcabil la sarbatoarea Imnului sau sarbatoarea Drapelului? Conteaza cum ne luam noi in serios pe noi? Cum stim sa ne respectam cu tot ce suntem, istorie, traditii, oameni de valoare? Daca noi nu ne respectam, noi intre noi si politicienii nostri pe noi, si invers, ce pretentii sa avem si de la cine?

  108. „Un stat căruia i se interzice să-și conducă treburile interne după legi proprii este un stat capitulat. Un stat în care instanțele sunt obligate din străinătate să nu respecte Constituția și legile naționale, ci doar să aplice decizii externe, indicații, MVC-uri, hotărâri ale unor instanțe transnaționale nu mai este un stat suveran.
    Orice aglomerare socială lipsită de instrumentele elementare ale unei organizări conforme cu propria voință nu se mai poate chema stat, ci colonie umană. Un fel de junglă juridică în care fiecare judecător și procuror va putea face ce-l taie capul, cu fițuici primite de afară.”

    Octavian Stireanu

  109. Transilvania nu a fost, NICIODATA, si nu este o zona ISTORIC disputata ! Cu cine ? Cu neamuri MIGRATOARE (de pe Obi si Rin), dar MINORITARE ca populatie ?
    DEOARECE DACII (de la Zamolxe/550 BC, Herodot, Burebista, Decebal, Traian, Gelu si pana la anul 1137 AD/Ana Comneana), DACO-ROMANII (intre 1137 AD si 1532 AD, Francesco della Valle care citează expresia: „Sti rominest ?) si cei ROMANESTI (intre 1532 – si pana astazi) AU FOST si SUNT POPULATIA cea MAJORITARA pe acest TARAM al TRANSILVANIEI !!!
    FARA DREPT DE DISCUTIE !!! FARA DREPT DE DISPUTA !!! FARA DREPT DE REPLICA !!! Vezi, FARA DREPT DE REPLICA, statistica data de catre recensamanturile cele istorice din Transilvania:
    An Total Români Maghiari Germani
    1869 4.224.436 59,0% 24,9% 11,9%
    1880 4.032.851 57,0% 25,9% 12,5%
    1890 4.429.564 56,0% 27,1% 12,5%
    1900 4.840.722 55,2% 29,4% 11,9%
    1910 5.262.495 53,8% 31,6% 10,7%
    1919 5.259.918 57,1% 26,5% 9,8%
    1920 5.208.345 57,3% 25,5% 10,6%
    1930 5.114.214 58,3% 26,7% 9,7%
    1941 5.548.363 55,9% 29,5% 9,0%
    1948 5.761.127 65,1% 25,7% 5,8%
    1956 6.232.312 65,5% 25,9% 6,0%
    1966 6.736.046 68,0% 24,2% 5,6%
    1977 7.500.229 69,4% 22,6% 4,6%
    1992 7.723.313 75,3% 21,0% 1,2%
    2002 7.221.733 74,7% 19,6% 0,7%
    2011 6.789.250 70,6% 17,9% 0,4% .

  110. Cornel, prezenta ta la emisiunea lui Tucă, spune adevarul despre România.

  111. Transilvania NU depinde DELOC de PUTERILE GARANTE !!! (Sic !) Care „doar niste altii” or fi acele DESARTICE neamuri ???
    NICIODATA nu gandi DECAT ca TRANSILVANIA a FOST a GETO-DACILOR, a DACO-ROMANILOR si ESTE doar a ROMANILOR !
    ADICA, a POPULATIEI cea VESNIC de tip MAJORITARA pe acest TARAM al GETO-DACILOR, DACO-ROMANILOR si ROMANILOR !!!
    ASA a FOST si ASA va FI in VECII VECILOR !!!

  112. Și China ce primește la schimb? Ceva „imens” după cum ii este obiceiul. Doar nu se va repezi Orban sa spună toate dedesubturile.

  113. Acasa la anticoruptie la progresista Kovesi nu vine nimeni.

    Peste granita la iliberalul Orban dusmanul cel mai aprig progresismului vin corporatiile isi varsa miliardele sa faca fabrici hitech fara de care nu functioneaza industria germana, UE si globala.

    MCV ai anticoruptia au valoare hartiei igienice.

  114. Era atunci timpul – că fetele nu trebuie să înveţe mult.

    In China şi Grecia antice, ca şi în zonele musulmane, şcolile, academiile şi instituţiile de învăţământ erau adresate doar bărbaţilor.

    Moldova şi în Ţara Românească, Legea instrucţiunii din 1864 prevedea obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar pentru băieţi şi fete, timp de patru ani, între vârstele de opt şi doisprezece ani.

    în cazul României, în anul 1900, analfabetismul era de 78% în rândul bărbaţilor şi de 92,5% în rândul femeilor,.

    In Transilvania numai 33% din populaţie nu ştia să scrie şi să citească în 1930.

    Sarmisei Bilcescu este prima femeie din lume care a absolvit, în 1888, Facultatea de Drept de la Sorbona şi tot prima care a obţinut, în 1890, doctoratul în drept la Paris.

    Elena Ghica, cunoscută sub numele Dora D’Istria, care a studiat la mijlocul secolului al XIX-lea în Elveţia şi Germania şi care a publicat în străinătate lucrări şi studii în domenii precum politică internaţională, economie, feminism.

    Constanţa Dunca-Schiau, profesoară şi scriitoare

    Legea învăţământului elaborată de Spiru Haret a intrat în vigoare în septembrie 1898 şi prin organizarea învăţământului secundar pentru fete, a creat posibilitatea accesului femeilor la învăţământul superior.

    Eliza Botez a fost prima femeie cu doctorat în medicină în 1896, iar în 1898 au mai obţinut titlul de doctore în medicină alte două femei26

    Erau presiunile economice si rezistenţa opiniei publice.

    Iată ce se întâmplă cu filosoful Teodoros şi cu Iparhia (?) femeia lui Crates renumită ca femeie înţeleaptă. El i-a pus mai multe întrebări la care ea a răspuns foarte bine; atunci şi ea l-a întrebat pe dânsul, iar el, neputând răspunde, de ciudă s-a repezit să-i ridice poalele“

    După 1900, numărul femeilor care au urmat studii universitare a crescut constant.

  115. Citesc intotdeauna comentariile lui mishteaux din doua motive: sunt pe jumatate evreu si doi, el are dreptate si cand realitatea pe moment il contrazice doar pentru ca treaba nu e destul de coapta.

  116. @crocodilul satul

    Prin ce mijloace crezi ca ajunge mishteaux sa aiba mereu , ULTERIOR, dreptate ?
    „FORTA RATIUNII” … ?
    😀

    PS: Referitor la pseudo_predictia „Le Pen” 😉 … te-ai prins de ce „i-au gasit” la TRUMP in pivnita … dossarul lui MACRON 😀 ?
    😉 Cum poate sti un oarecare ca MISTEAUX … astfel de chestii fara sa fie „TATA LOR” … stapanul paianjenilor din …RETEA :* !

  117. se lauda demi-evreul mishteaux ca are IQ-ul care-l are (vezi strania predictie a „evenimentului MINNEAPOLIS” 😉 )
    sau nu face un geniu informational mai mult decat organizatii cu mii de membrii de pseudo-destepti !

    PS: … mishteax spunea ca nu palavrageste nicimcar 1% din ce-i OBLIGAT sa stie ! Atentie la puerilele lui profetii
    pentru ca NU-S FARA ROST ! 😉
    😀

  118. @mishteaux
    „TATA LOR” inseamna ca tu „simplifici” … INFORMATIA ne-filtrata(=totul ajunge la tine asa cum e „aflat” 😛 )
    abstarctizezi … pana la, ATENTIE:
    DECIZII … simplu si pas-cu-pas de executat ? Esti un asa numit 🙂 …”generalist” ? 😉
    😀

  119. @anticoruptia e 0 spune:
    17 AUGUST 2022 LA 13:40

    bravos, o observatie extraordinara,figurind marea contradictie a propagandei si a Ungariei si a Romaniei-(prin corifeii ei kovesi si V orban)
    desi se pare ca „atacul e cea mai buna aparare”a lui Orban V reuseste,minciuna este groasa si adinca insa rezultatul ec.bun pt.ei ,conteaza.
    „anticoruptia” antinationala a lui tante Codruta,ne-a dus la rapa.

  120. Avem parlament? Renationalizarea proprietăților cedate de statul român către fundațiile maghiare, persoane fizice sau… Urmașilor unor organizații naziste.
    Aidoma, naționalizarea bogățiilor concesionate unor entități străine.
    Nu vrea Iohannis? Păi,il nationalizam și pe el.
    Unde ne reclamă, lui Putin?

  121. Pentru toți cei care mă eticheteaza drept sclav, comunist și altceva. Eu vă spun ce va fi nu ce vreți voi să fie. NATO va dispărea fără energia rusească (ceea ce se întâmplă curând), Ungaria va fi asimilată de Rusia și China, UE se va destrăma, in virtutea lipsei energiei acordurile comerciale dintre statele membre vor dispărea, România va fi fărâmițată, cu economia și resursa umană la pământ nu va putea face față presiunilor externe. Vom fi înconjurați de inamici fără aliați reali. „Condamnarea fermă” a acțiunilor Rusiei doar pentru că așa a spus NATO nu este poziție externă precaută, e sclavie. O să fim un proverb, „câinele de la gardul NATO a rămas fără dinți!” România n-a avut și nu are o strategie proprie, doar execută niste decizii luate de alții, ca un câine.

  122. incerc sa inteleg de ce s-au maghiarizat romanii, pt ca ADN turco-mongal cam lipseste din studiile de pe wikipedia, atunci un raspuns ar putea fi si respectul fata de elite, dorinta maghiarilor de a fi de vita si de a-i sarbatori pe inaintasi cu respect…maine ar trebui sa fie comemorarea pe stil nou a lui Mihai Viteazu/Bravu dupa obiceiul din sud, sigur va fi tacere, unii s-au adunat pe 9 august pe stil vechi in biserica ortodoxa din Alba Iulia, dar marea majoritate l-au dat uitarii, il mai invocam pe Vlad Tepes intr-o dorinta de dreptate, in rest…doar simbolistici. Pdredoiu de la A preda sau a se preda, Catu adica zat, Ciolacu ciung, Ciuca „ciuc-ciu i [At: CHEST. V, 77/44 / V: ~-cio / E: nct] (Reg) Cuvânt cu care se alungă oile, porcii.” DEX

  123. Dacă am văzut în acești treizeci și ceva de ani că cu străini la cârma Țării am ajuns datori vânduți, n-ar fi cazul să interzicem accederea lor , mai ales în posturi în care au hălăduit până acum alde Brucan, Gelu Voiculescu, Roman, Berceanu, Constantinescu, Băsescu, Johanus, Aztaloș, Helwig, Maior, Florian, Morarii, Sârbii și udemeriștii ? Și oare de ce nu vor ei să-și declare restul cetățeniilor, cum s-a propus într-un proiect de lege ?
    Sau măcar să se meargă la paritate : Câți români avem noi în astfel de funcții prin Ungaria, Italia, Olanda, Franța,Israel, sau SUA ?
    Se zice că „încercarea moarte n-are”, dar și că „boala lungă-i moarte sigură” !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.