Luis Figo îi cere lui Gianni Infantino să demisioneze imediat din funcția de președinte al FIFA. Fostul internațional portughez îl acuză că a încercat să schimbe radical administrarea marilor competiții pentru a favoriza investitori privați. Infantino și-a cerut scuze pentru „erori”, dar și-a păstrat funcția după ce a primit sprijinul conducerii FIFA.
„Aș putea scrie 10.000 de cuvinte despre problemele de la FIFA. Dar soluția are nevoie de doar trei: Infantino trebuie să plece”, a transmis fostul fotbalist.
„Este prea târziu să-și mai salveze identitatea”
Portughezul a spus că a întâlnit numeroase personaje controversate în cei 20 de ani petrecuți în fotbalul profesionist. Totuși, consideră că acțiunile recente ale lui Infantino au depășit orice limită.
„Dar ceea ce am văzut ieșind la iveală în ultimele zece zile este cel mai josnic, mai perfid și mai laș comportament în interes personal la care am asistat vreodată”, a declarat Figo.
Fostul internațional susține că președintele FIFA a urmărit să-și favorizeze apropiații.
„Omul care ar face așa ceva – omul care ar încerca să forțeze asemenea schimbări majore doar pentru a se îmbogăți pe el și pe prietenii săi – este o relicvă a trecutului acestui sport și nu ar trebui să aibă niciun rol în viitorul său”, a spus acesta, conform Euronews.
Figo afirmă că Infantino a pierdut sprijinul unor oficiali și al multor figuri din lumea fotbalului.
Planul care a declanșat scandalul
Controversa a pornit de la proiectul FIFA Forward Enterprise. FIFA intenționa să creeze o companie care să administreze principalele sale competiții, inclusiv Cupa Mondială. Investitorii externi ar fi putut cumpăra participații minoritare în noua structură comercială. Planul a fost pregătit cu sprijinul băncii de investiții JP Morgan. Documentele prezentau FIFA drept o organizație care nu își valorifică suficient potențialul comercial. Nu exista însă nicio referire la dezvoltarea fotbalului feminin.
Potrivit BBC, Infantino le-ar fi transmis celor 211 federații membre că ar putea primi câte 40 de milioane de dolari dacă susțin proiectul. O primă tranșă de 20 de milioane de dolari ar fi devenit disponibilă de la 1 ianuarie. Planul a provocat reacții puternice din partea UEFA și Concacaf. Cele două confederații au respins propunerea, iar mai mulți oficiali FIFA au criticat modul în care aceasta a fost pregătită. UEFA a acuzat conducerea FIFA că a lucrat netransparent și a anunțat că nu mai are încredere în Infantino. Arsene Wenger, director pentru dezvoltarea fotbalului în cadrul FIFA, a precizat că nu fusese informat despre proiect.
Infantino și-a cerut scuze
În urma criticilor, proiectul a fost retras. Gianni Infantino a recunoscut că propunerea a provocat diviziuni și a anunțat că nu va mai fi continuată. Președintele FIFA a convocat apoi o întâlnire de urgență cu membrii conducerii organizației, la Rabat, în Maroc.
După discuții, Infantino și secretarul general Mattias Grafstrom și-au cerut scuze pentru „erorile” comise. Ei au promis că astfel de situații nu se vor repeta. Conducerea FIFA și-a reafirmat însă sprijinul pentru Infantino. Organizația a susținut că toate acțiunile au respectat regulamentele interne, chiar dacă procesul trebuia gestionat diferit.
Infantino intenționează să candideze pentru un nou mandat la conducerea FIFA. Pentru a câștiga alegerile, el va avea nevoie de cel puțin 106 voturi din partea celor 211 federații membre.
Infantino a făcut scoală grea pe cand ii căra (kis)olița lui Blatter