Luptă pentru influență și bani între UE și NATO

”Trebuie să investim mai mult, să producem mai mult și să facem mai rapid”, a postat pe rețeaua X președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, după ce s-a întâlnit, pe 16 aprilie, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi lideri au decis ”să lucreze în strânsă colaborare” pentru ”a pregăti un summit reușit la Ankara”, a adăugat ea. Rutte a precizat într-o postare despre discuția sa cu șefa executivului UE că ”o Europă mai puternică, înseamnă un NATO mai puternic”, relata Reuters.

UE vs. NATO: cine va controla politica industrială a apărării

Însă, în aceeași zi, Financial Times arăta că între Uniunea Europeană și NATO pare să fi izbucnit un conflict privind gestionarea înarmării europene. Întrebarea este cine organizează extinderea masivă a cheltuielilor pentru armament și dacă Europa ar trebui să acorde prioritate propriilor sale sisteme de arme. ”Este o luptă pentru influență în domeniul politicii industriale de apărare”, a declarat una dintre sursele citate de FT. ”Este vorba despre cine gestionează extinderea producției și ce impact va avea acest lucru asupra armelor pe care Europa le va folosi în viitor.”

O miză de o mie de miliarde pentru NATO și UE

Teoretic, se duce o lupta pentru o mie de miliarde de dolari, scrie Financial Times. UE a exclus anul trecut cheltuielile pentru apărare din regulile sale fiscale. Ajuta statele să atingă noul obiectiv NATO de 5% din PIB pentru armată și infrastructura aferentă. Dacă cele 23 de state membre ale UE care sunt și aliați NATO ating acest obiectiv, acest lucru ar însemna o creștere combinată de 1.000 de miliarde de dolari a cheltuielilor anuale pentru apărare, comparativ cu nivelurile din 2024. În plus, UE a pus la dispoziție 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă (programul SAFE), pentru ca guvernele să finanțeze achizițiile de armament. Aceste împrumuturi sunt concepute pentru a sprijini industria UE, dar pot fi utilizate și pentru arme americane acolo unde nu există opțiuni europene disponibile.

Secretarul general NATO i-a iritat pe aliații europeni, imediat după ce a reușit să aplaneze disputa dintre președintele Donald Trump și Danemarca privind Groenlanda, în luna ianuarie. Atunci, în fața Parlamentului European, Rutte a declarat că Europa ”visează” când spune că se poate apăra fără ajutorul SUA. „Cred că lui Putin îi va plăcea. Așa că mai gândiți-vă o dată”, a declarat Rutte în Parlamentul European. „Va exista multă duplicare… Va face lucrurile mai complicate”, a spus el.

Socialiștii spanioli visează o armata europeană

În tabăra opusă se află Spania condusă de premierul socialist Pedro Sanchez. El a interzis ca bazele NATO din țară să fie folosite de SUA în războiul din Golf. „Este momentul să creăm o armată europeană, forțe armate ale UE cu trupe din toate cele 27 de state membre, care să opereze sub un singur drapel, având aceleași obiective”, a declarat Sánchez, în urmă cu un an. „Aceasta este singura cale prin care putem deveni o uniune adevărată”.

Germania, suficient de bogată pentru a juca la două capete

Germania adoptă calea de mijloc, în așa fel încât companiile germane să ia partea leului. Berlinul susține ca Europa trebuie să acopere lacunele de capacitate, precum armele cu rază lungă de acțiune, comunicațiile prin satelit și recunoașterea. Însă se opune excluderii sistemelor americane Patriot și a avioanelor de luptă F-35. Germania urmărește ca propriile companii să beneficieze cât mai mult posibil de bugetul său de apărare de 550 de miliarde de euro în următorii patru ani.

În prezent, țările aliate din Europa au 172 de tipuri diferite de sisteme mari de armament, aeronave, vehicule și nave de luptă, comparativ cu doar 32 în SUA. Pentru ca Europa să poată funcționa ca un factor de descurajare credibil fără sprijinul SUA, o armată europeană ar necesita cel puțin 1.400 de tancuri, 2.000 de vehicule de luptă pentru infanterie și 700 de piese de artilerie. De asemenea, ar fi necesare un milion de obuze de 155 mm pentru primele trei luni de conflict de intensitate ridicată, arăta un studiu din 2025 al think tankului Bruegel, despre apărarea Europei fără participarea SUA.

Secretarul general NATO: Vă urez succes

Europa ar avea nevoie de încă 300.000 de soldați. Producția de drone ar trebui să crească, pentru a ajunge la nivelul Rusiei. Iar cheltuielile pentru apărare ar trebui să crească cu aproximativ 250 de miliarde de euro pe an — adică aproximativ 3,5% din PIB — pe termen scurt. „Cred că va exista multă duplicare și vă urez succes dacă vreți să faceți asta, pentru că trebuie să găsiți bărbații și femeile în uniformă… pe lângă ceea ce se întâmplă deja”, atrăgea atenția secretarul general NATO.

Disputa dintre NATO si UE se întâmplă cu nici trei luni înaintea summitului NATO de la Ankara, la începutul lunii iulie. Summitul se anunță deja tensionat. Președintele Donald Trump a spus că ”NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei și nu vor fi acolo când vom avea din nou nevoie de ei”.

Rivalități industriale Franșa-Germania

Cât privește modul în care vor fi gestionate sutele de miliarde de euro pentru înarmare, este relevant proiectul franco-german pentru un avion multirol de a șasea generație. Programul a fost lansat în 2017, iar în 2019 s-a alăturat și Spania. Finanțarea a fost de 100 de miliarde de euro. A fost amânat în mod repetat din cauza priorităților naționale divergente și a rivalității dintre companiile franceze și germane. Franța dorește un avion proiectat pentru armele sale nucleare și pentru a fi folosit și pe portavioane. Germania nu are nici arme nucleare, nici portavioane.

Însă este și o rivalitate între companii, nu doar între conceptele strategice. Dassault, constructorul avioanelor Rafale, consideră că ar trebui să conducă programul. Airbus reprezintă interesele spaniole și germane și vrea o conducere echilibrată. Italia, o altă putere industrială în UE, a început să colaboreze pentru un nou avion împreuna cu Marea Britanie și Japonia. Avionul franco-german a fost prezentat mult timp ca un simbol al autonomiei strategice europene. Obținerea autonomiei strategice se amână, la fel ca și acest proiect, și poate deveni tot mai irelevantă – ca un avion față cu o mulțime de drone cu motor de motoretă.