Măcar aici stăm mai bine

România este una dintre statele europene cu dependență scăzută de importurile de energie, conform unui raport al Eurostat privind energia în UE. Conform documentului, țara noastră se încadrează undeva la 23-25% dependență de importuri, sub noi situându-se doar Danemarca și Estonia. Principalul furnizor de energie din UE este Rusia.

România este exportator de energie electrică și produse petroliere, dar în același timp importă circa 70% din consumul de țiței, 10,6% din consumul de gaze naturale, mici cantități de huilă (circa 3%) și minereu de uraniu. Ținând cont de exporturile de produse petroliere, gradul de dependență de importuri de țiței pentru acoperirea consumului intern este de circa 50%.

În 2017, importul de resurse energetice primare a reprezentat 37,8% din totalul resurselor de energie primară.

Gazele din producția națională joacă în continuare un rol important în unele țări din Regiunea Coridorului Sudic, în special în România, unde acoperirea cererii anuale din producția națională a fost de 89,4% în 2017 și este de așteptat să fie 104% în 2026, Croația (52% în 2017 și 14% în 2026), Bulgaria (2% în 2017 și 35% în 2026), Austria (15% în 2017 și 2026), Italia (12% în 2017 și 14% în 2026) și Ungaria (19% în 2017 și 9% în 2026).

Pe termen mediu, România va fi în continuare principalul producător în regiune, printre țările care au deja o producție națională, cu 46% din producția regiunii urmată îndeaproape de Italia cu 41%.

Producția indigenă a UE va continua să scadă în mod semnificativ în următorii 20 de ani. Această scădere ar putea fi ușor atenuată prin dezvoltarea de câmpuri de producție în sectorul românesc al Mării Negre și în Cipru. Producția totală ar putea scădea cu mai mult de 60% până în 2040 sau chiar mai mult, dacă în final dezvoltările non-FID nu vor fi puse în funcțiune.

Pentru consumul propriu, UE are nevoie și de energie care este importată din țări terțe. În 2018, principalul produs energetic importat a fost produsele petroliere (inclusiv petrolul brut, care este componenta principală), reprezentând aproape două treimi din importurile de energie în UE, urmate de gaze (24%) și combustibili fosili solizi (8%) .

Stabilitatea aprovizionării cu energie a UE poate fi amenințată dacă o proporție ridicată a importurilor este concentrată între relativ puțini parteneri externi. În 2018, aproape două treimi din importurile de petrol brut extra-UE proveneau din Rusia (30%), Irak (9%) și Arabia Saudită, Norvegia, Kazahstan și Nigeria (7% fiecare). O analiză similară arată că aproape trei sferturi din importurile de gaze naturale din UE au provenit din Rusia (40%), Norvegia (18%) și Algeria (11%), în timp ce aproape trei sferturi din importurile de combustibil solid (în majoritate cărbune) provin din Rusia. (42%), Statele Unite (18%) și Columbia (13%).

Rata de dependență arată măsura în care o economie se bazează pe importuri pentru a-și satisface nevoile energetice. Se măsoară prin ponderea importurilor nete (importuri – exporturi) în consumul brut de energie internă (adică suma de energie produsă și importurile nete). În UE în 2018, rata de dependență a fost egală cu 58%, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate din nevoile energetice ale UE au fost satisfăcute de importurile nete. Această rată variază de la peste 90% în Malta, Luxemburg și Cipru și sub 25% în România, Danemarca și Estonia. Rata de dependență de importurile de energie a crescut începând cu anul 2000, când era doar 56%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.