Magia carnavalurilor italiene

Fireşte că tradiţiile Europei o obligă să-şi gândească strategiile, nu numai în funcţie de unele rigori financiare, dar şi de anumite valori şi de o anumită identitate culturală. Fără această preocupare, ea tinde să devină un mecanism bine uns, dar lipsit de prestigiu spiritual.

La Veneţia, Carnavalul se conjugă întotdeauna cu teatrul

Magia Carnavalului veneţian îl face unic.

De cum te-ai îmbarcat pe vaporetto de pe Canal Grande, „cea mai frumoasă stradă din lume”, cum o numea Byron, cu o lungime de 3.800 de metri, Veneţia te surprinde. Carnavalul, ce avea să dureze din 16 februarie în 5 martie, a început cu Martedi Grasso, aducându-te într-o lume de basm. Toată lumea fotografia, toată lumea era mascată, dar, mai ales, toată lumea se bucura. La Veneţia, considerată perla Italiei, peisajul pare că se armonizează cu soarele, cu norii, cu ploaia, cu marea agitată, creând o atmosferă ireală şi sugestivă, aşa cum nici un alt oraş al lumii nu este în stare să o exprime. Costume fabuloase de epocă – regi şi regine, prinţi şi prinţese, arlechini, urşi – aurii, argintii -, îmbrăcaţi în mătase şi dantele, cu pene, strasuri şi pietre preţioase, dar şi măşti caraghioase îţi trezesc fantezia. Oameni de toate vârstele se sărută pe furiş. Pe apa ca o broderie lichidă, ca într-un cortegiu, curg gondolele liniştite, antice ambarcaţiuni. Apa bate în zidul caselor, pictate ca pe o pânză în roşu, verde, galben. De o parte şi de alta a Grand Canale străjuiesc palate somptuoase, în arabescuri şi dantelării: Palazzo Foscari, cu arhitectura sa gotică veneţiană, Palazzo Grassi, în linia clasică din secolul al XVIII-lea, semnat Giuseppe Massari, Ca’ Pesaro, un fastuos palat în stil baroc, Vendramin, Pisani Moretta, Ca d’Oro cu arcadele aurite ce-i marchează faţada, cu magnificele ferestre, candelabre somptuoase de Murano ce îţi dau impresia că ai în faţă un decor de teatru. La Veneţia, Carnavalul s-a conjugat întotdeauna cu teatrul, oferind cetăţii o demnitate a scenei, care ne aminteşte că este oraşul lui Goldoni, Tiepolo, Guardi, Longhi şi al altor scriitori, scenarişti, regizori, pictori, care au ilustrat prin cuvinte, muzică sau culoare magia lui.

Nobila Doamnă de o mare frumuseţe îşi dezvăluie unicitatea de oraş-navă, fără a-şi arăta deodată toate splendorile. Le poţi descoperi printr-o plimbare pe străzile de apă, care anul acesta a inundat oraşul, printre „calli” sau nenumăratele „campi”, dar şi pe insulele majore Murano, Burano, San Giorgio, Torcello, Giudecca. În oraşul de tip clasic, fiecare edificiu este de sine stătător şi pare o operă de artă închisă în ea însăşi. Este, paradoxal, un oraş inaccesibil, dar deschis. Totul este reflectat, dizolvat, multiplicat, amplificat de oglinda lagunei. La Veneţia nu se aude zgomotul maşinilor, ci doar clipocitul apei, dangătul clopotelor şi muzica inundând oraşul. Nicăieri nu vezi panouri publicitare sau vreun zgârie-nori. În oraşul lagunelor se află peste 120 de biserici, fiecare dintre ele constituind un muzeu prin prezenţa nenumăratelor opere de artă. Încercând să descoperi Veneţia secretă, nu trebuie uitate Cartierul evreiesc, creat în 1516, cu numeroasele sale sinagogi, Cartierul Squero di San Treviso, cu şantierele sale navale, ce datează din secolul al XVI-lea. Fiecare dintre locuri are istoria sa. Marea piaţă de formă trapezoidală, San Marco, inima Veneţiei, un punct de atracţie pentru turişti, cu nenumăratele cafenele şi magazine, a fost construită de Andrea Tirotti la 1723.

Departe de a fi o simplă metaforă, această lume dintre ape absoarbe toate reveriile mediului. Am putea spune că Piaţa San Marco a devenit, pentru câteva zile, centrul senzorial al lumii. Ca de obicei, Carnavalul a început aici, într-o spectaculoasă coregrafie, cu „Zborul Îngerului”.

Ca şi la alte ediţii, Teatrul La Fenice a găzduit, şi în acest an, Marele Bal al Cavalcadei.

Mitul Veneţiei în măşti şi costume

Carnavalul ca şi masca au făcut parte din istoria acestui oraş misterios. Rădăcinile lui coboară în ritualurile ancestrale de trecere de la iarnă la primăvară, de celebrare a lui Bachus şi în onoarea lui Dionysos. Două sunt interpretările legate de acest fenomen. Prima derivă din latinul „carus navalis”, cu care se identificau carele procesuale în formă de navă în timpul ritualurilor de purificare din luna februarie, iar cel de-al doilea, „carnem levare”, ceea ce însemna interdicţia cărnii înaintea Miercurii Cenuşii, când începea postul Paştelui. Vechii veneţieni se abandonau saturnalelor, când timp de şapte zile totul era permis. Să ne amintim că, la sfârşitul secolului al XVII-lea, Veneţia era o republică aristocratică, unde democraţia era valabilă numai în interiorul nobilimii, poporul nu avea nici o voce, dar i se oferea „panem et circenses”. Riscul şi aventura erau modul lor de a exista. Sunt atestate Carnavalurile din 1571, cu ocazia unei victorii maritime, dar şi cel din 1679, când Ducele de Mantova a defilat, urmat de turci, indieni şi africani. Încetul cu încetul, Veneţia devenea şcoala europeană a plăcerilor, o lume galantă şi decorativă, aşa cum o numea filosoful Eugenio d’Ors, o lume în care avea loc o ambiguizare sexuală, dar şi identificarea cu „demnitatea plăcerilor”.

Oraşul devenea lumea lui Giacomo Casanova, a lui Tizian, Boucher, Fragonard, Tiepolo, dar şi patria lui Goldoni. În secolul al XIX-lea, Carnavalul atrăgea nume precum Sissi de Austria, Byron, Wagner, George Sand, Ugo Fuscolo…

Încă de la 1671 exista o şcoală de măşti realizate din argilă, hârtie presată şi făină, care apoi erau pictate. În Evul Mediu, masca era folosită în locurile rău famate, pe străzi şi în taverne, de curtezane şi jucători ai hazardului. Oamenii se salutau cu apelativul Seniora Maschera, aşa cum se întâmplă şi astăzi.

Presa italiană consemna audienţa mult mai mică decât anul trecut, cauzată atât de vremea nefavorabilă, cât şi de recesiune.

Masca a devenit un nou „dress code”. Şi azi, în secolul XXI, ca şi ieri, sub mulţimea penelor, a cristalelor Swarovski se ascunde ceva ce nu e relevant. Vieţile noastre se mişcă în această „onorabilitate socială”, pe care nu avem curajul să o mărturisim. Spaima de a zbura, de a părea altceva decât eşti domină nu numai Veneţia, ci şi lumea noastră, în care suntem înconjuraţi de personaje cu măşti. La noi, Carnavalul durează tot anul. Şi îţi vine să spui: Seniora Maschera, jos masca! 

Într-o Galaxie foarte, foarte îndepărtată

Vizitatorii s-a lăsat surprinşi de Official Lunatic Dinner Ball. Sunete, lumini, savori şi performance-uri artistice au condus la o întâlnire emoţionantă, care a prilejuit şi o experienţă teatrală interactivă, într-o nouă dimensiune galactică.

Cufundat într-un ambient exclusivist, între rafinament şi profesionalism, publicul a trăit o dimensiune magică.

O Gală rafinată şi exclusivistă la Palatul Ca’Vendramin, în atmosfera mirifică a sălilor de la piano nobile ale palatului din secolul al XVI-lea a cărui faţadă dă spre Canal Grande. Datorită combinaţiei între performance-urile artistice ale companiei Nuart, costumele Atelierului Pietro Longhi şi scenografiei concepute de Massimo Checchetto, scenograful Teatrului La Fenice, s-a creat un mix fascinant între secolul al XVIII-lea veneţian, sugestiile “spaţiale” şi incursiunile cyberpunk.

O călătorie în afara timpului sub semnul Lunii, inspiratoarea visurilor şi extravaganţelor, instabilă şi schimbătoare.

Şi pentru că am vorbit de măşti, la Scuola Grande San Giovanni Evangelista este deschisă o Expoziţie explozivă de măşti ale artistului constructor Giorgio De Marchi, din commedia dell’Arte al naso rosso.

Să amintim şi Concursul Cea mai frumoasă mască, desfăşurat în Piaţa San Marco, cât şi de Cortegiul şi Sărbătoarea Mariilor. Este celebrat în felul acesta omagiul pe care Dogele îl aducea anual unui număr de 12 tinere veneţiene, foarte frumoase, de condiţie umilă, asigurându-le o dotă bogată pentru căsătorii cu giuvaergii Dogelui.

Defilarea a fost concepută după o idee de Bruno Tosi, coordonarea cortegiului istoric datorându-se Consorţiului European de Reevocări Istorice (C.E.R.S.). Costumele Mariilor au fost realizate tot de Atelierul Pietro Longhi din ţesături de la Rubelli.

Totul a fost acompaniat de muzică cosmică, introducând publicul într-o galaxie vizionară.

În fiecare seară, protagonistă a fost muzica, propusă de Home Venice per Red Bull.

Carnavalul se încheie marţi, 5 martie, cu tradiţionalul Zbor al Leului.

La Gran Teatro La Fenice, în Sala Apollinee, au putut fi ascultate Visul lui Scipio, de Wolfgang Amadeus Mozart, sub bagheta lui Federico Maria Sardelli şi în regia Elenei Barbalich, conducătoarea echipei de creaţie de la Accademia di Belle Arti di Venezia Teatro Malibran, dar şi Regele păstor, de Mozart. În 5 martie, publicul este invitat la spectacolul cu Italianca în Alger de Gioachino Rossini, dirijat de Giancarlo Andretta şi pus în scenă de Bepi Morassi.

Tot în 5 martie, poate fi urmărit spectacolul Vizitatorul, Shakespeare în Veneţia, pe muzica originală semnată de Alberto Maron şi Davide Gazzato, în regia lui Michele Modesto Casarin.

Carnavalul n-a ocolit nici Casanova Museum&Experience care a propus show-ul Casanova the real star, pe scena din Piaţa San Marco.

Monologul, care are în centru unele măşti din Commedia dell’Arte, reaminteşte câteva dintre personajele feminine din viaţa lui Casanova.

Personajele teatrului veneţian au condus invitaţii în atmosfera tipică anilor 1800.

O lume veche sub mască

După Brescia, în zona prealpină, se găseşte un orăşel, Livemmo, din Pertica Alta, unde se ajunge urmând un drum abrupt cu serpentine, printre privelişti înzăpezite în timpul iernii. Uneori ţi se pare chiar că zbori deasupra norilor. Aici, în prima săptămână înainte de Martedi Grasso, se desfăşoară una dintre cele mai curioase serbări de Carnaval, un mic secret cunoscut de puţină lume. Pe fundalul caselor din centru sunt puse în scenă figuri şi amintiri ale lumii ţărăneşti: soţi şi soţii, ţărani şi crescători de animale, diavoli şi naşe… Centrul administrativ al comunei răsfirate se însufleţeşte cu prilejul acestei mari sărbători.

Vara, zona este frecventată de turişti care cutreieră păşunile alpine, între păduri de fagi şi brazi, în timp ce în lunile reci, pot fi descoperite alte locuri şi istorii curioase, cum ar fi cele ale Sanctuarului Sant’Andrea sau a Morţilor din Barbaine, o biserică menţionată pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIV-lea, unde este păstrată o pală de altar a pictorului american Wooddrow Robarge.

În apropiere, chiar la începutul ţinutului, biserica parohială San Marco Evangelista aminteşte, prin numele ei, puternica relaţie politică, culturală şi comercială cu Republica Veneţiană. Biserica păstrează opere ale unei ilustre familii de sculptori locali, Pialorsi din Levrange, numiţi Boscai, care au avut un extraordinar succes în întreaga Val Sabbia, mai ales între 1690 şi 1750. Amintim în special lucrările lui Francesco Pialorsi şi ale fiului său, Giovan Battista. Pot fi admirate alegoriile Credinţei, Speranţei, Carităţii şi Înţelepciunii realizate de Giovan Battista din 1752 şi cantoria cu orgă, bogat sculptată şi aurită. O artă a lemnului, care o urmează pe aceea mai veche încă a fierului căreia îi stă mărturie cuptorul de topit metal, recent restaurat.

Carnavalul este un eveniment iubit şi cunoscut în întreaga provincie.

Trei măşti enigmatice pe străzile satului: vecia din Val, l’omashi dal zerlo, şi Dublul. Particularitatea lor constă în a uni două personaje într-o singură mască grea, susţinută de o singură persoană. În zilele de Carnaval sunt puse în scenă un fel de parodii ale figurilor tipice vieţii ţărăneşti de altădată. Vecia del val este o figură feminină, în care o femeie în vârstă care susţine un coş pentru separarea cerealelor de restul plantei, pe care este aşezată masca bărbatului ei, omen, pe care îl duce unde vrea ea. Şi omashi dal zerlo (omul beat) este o mască dublă care poartă în spate un alt bărbat. Pentru privitori este complicat să înţeleagă motivul pentru care cele două figuri se află pe această mască dublă.

În cazul femeii, un timp aservită bărbatului, ea îşi ia libertatea de a conduce jocul. O formă ambiguă de protest pentru că, de fapt, aşa cum explică istoricul local Giuseppe Biati, „deprinderile punerii în scenă sunt tot bărbăteşti, o vreme singurii care participau la serbare erau bărbaţi travestiţi în femei. O modalitate recurentă şi în alte Carnavaluri din zonă”.

În schimb, în omashi dal zerlo, alăturarea vizează două meserii vechi. „În comunitatea străveche agricolă a muntelui din Val Sabbia, ţăranul munceşte pământul pentru a produce fânul pe care îl va vinde crescătorului de animale”.

Cea de a treia enigmă este reprezentată de masca Dublului: o figură formată din două măşti, una în faţă şi cealaltă pe ceafă. Personajul care o poartă merge pe străzile din Livemmo făcând mult zgomot cu încăţările lui din lemn cu două vârfuri. Ambiguitatea este accentuată de descifrarea mantiei grele, de culoare neagră, care îi acoperă tot corpul. Dublul este o mască mai recentă faţă de celelalte două, dar, în general, măştile din acest Carnaval nu au o origine foarte veche, chiar dacă „sinteza culturală care rezultă din ele, fruct al secolelor de dominare din comunitatea agro-silvo-pastorală, este caracterizată de rigide stratificări sociale”.

Agitându-se în jurul celor trei măşti principale, se află o întreagă „curte” de figuri mai comune: divolul, în întregime îmbăcat în roşu, cu coarne şi furcă, bătrâni, soţii şi ţărani care ţâşnesc din portaluri, aleargă printre locuinţele de piatră, ies din hambare, merg de la un capăt la altul al micului ţinut. Îi însoţesc, cu râsete, copiii. O comunitate care, în aceste zile de săbătoare, povesteşte, prin aducerea în actualitate, despre vechile meserii ale acestei zone alpine şi reevocă meşteşugurile care au dispărut.

Iată împletitorii de coşuri, cioplitorii în lemn, ţesătorii, spălătoresele, femeile care prepară pastele făcute în casă, muncitorul, artizanii, cizmarii, păstorii care fac brânză… Alăturarea şi sensul acestei diviziuni sunt importante: sunt apreciate gustul mămăligii care se prăjeşte pe grătar şi clătitele care parfumează aerul cu zahărul lor sau încălzirea cu paharele de vin fiert pe străzile înguste ale burgului. Pentru că, până seara, sărbătoarea continuă şi, în sunete de saboţi, de fluiere şi acordeon, astăzi ca şi altădată, în câteva zile ale anului, totul pare permis.

Inventivitate şi culoare

Să mai amintim şi Carnavalul de la Acireale din Sicilia, la câţiva kilometri de Catania. Acireale este un elegant oraş baroc care păstrează un trecut bogat. Este vorba despre unul dintre cele mai vechi carnavaluri, menţionat încă din secolul al XV-lea. Carele alegorice cu flori de o diversitate extraordinară sunt inspirate din lumea satirei, dar şi din cea politică.  Carnavalul de la Arcireale este făcut din lavă şi pasiune. Suntem doar la piciorele Etnei, care aruncă magmă, forţa creatoare care distruge şi domină peisajul dramatic şi fertil. Ai impresia că ai intrat într-un ţinut al culorilor impresioniştilor. Între roşu, negru şi albastru, defilează care fantastice, împodobite cu măşti gigantice. Străzile sunt invadate de cortegiile carelor alegorice cu personaje din lumea basmelor.

Carnavalul cuprinde o mare varietate de sărbători foclorice care colorează pieţele, palatele şi bisericile catolice

Impresionant şi Carnavalul din regiunea Piemonte, de la Ivrea, cu Bătălia portocalelor. Se vorbeşte despre evocarea obiceiului medieval în care un “baron” al oraşului înfometase populaţia care s-a revoltat. Bătălia portocalelor evocă rebeliunea care reprezenta o aspiraţie către libertate.

Cento, la graniţa dintre Ferrara şi Bologna, este celebrat de la 1600. Şi aceasta datorită frescelor faimosului pictor Giovanni Franceso Barbieri, cunoscut sub numele de Guercino. Splendidelor şi faimoaselor creaturi concepute pentru acest spectacol unic de măşti li se adaugă muzica, culorile şi carele încărcate cu flori.

Un alt Carnaval este cel de la Viareggio, în Toscana, care, de asemenea, este vestit prin carele sale alegorice. Piaţa centrală se animă de spectacole. Turiştii pot vizita numeroasele laboratoare artizanale sau Muzeul Carnavalului.

Italia exportă în toată lumea acest know-how al eleganţei, al frumuseţii, al fascinaţiei, al paradelor monumentale şi colorate, al legendelor şi tradiţiilor, al celebrelor bătălii cu flori sau portocale, al bunei dispoziţii, în care personaje în costume extravagante aruncă trandafiri, crini, margarete, orhidee… Totul ca într-o poveste.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.