Toamna trecută am citit o știre aparent banală, care poate scăpa jurnaliștilor vânători de subiecte senzaționale, „comestibile” pentru cititorii din ziua de azi. E vorba de un studiu realizat de Universitatea din București în colaborare cu Ministerul Apărării Naționale privind estimarea prevalențelor tulburărilor psihice în Armata României. Știrea preciza că „În perioada noiembrie 2017 – aprilie 2018, Departamentul de Psihologie al Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, a desfășurat un studiu de estimare a prevalențelor tulburărilor psihice din armata română la nivel național. Proiectul a constituit primul studiu de această natură desfășurat în cadrul armatei române, dar și pe orice populație specifică sau generală din România inclusiv, stabilind un baseline pentru estimarea, în viitor, prin studii de follow-up, a incidenței tulburărilor psihice în această populație, dar și pentru analiza utilității programelor de intervenție și prevenție. Studiul a fost desfășurat pe un eșantion de aproximativ 5.000 de militari din toate unitățile militare din România, precum și militari din teatrele de război și a avut ca obiective: estimarea prevalențelor anumitor tulburări psihice în armata română, precum depresia, tulburările de anxietate și cele datorate stresului (ex: fobii, tulburarea de stres post-traumatic), probleme de abuz de substanțe, estimarea costurilor acestor tulburări și propunerea de recomandări. Echipa a fost coordonată de dr. Cezar Giosan, lector univ. la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București și profesor de psihologie la Berkeley College din New York, cu o experiență îndelungată în derularea de proiecte de cercetare și implicat în numeroase studii asupra personalului militar american, și a fost constituită din prof. univ. dr. Dragoș Iliescu de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București și președinte al prestigioasei International Test Commission, și dr. Vasile Mărineanu, șeful Centrului de investigații sociocomportamentale din cadrul M.Ap.N, cadru didactic asociat în cadrul Departamentului de Psihologie al Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, reprezentant național pe probleme de sănătate mintală din cadrul NATO Centre of Excellence for Military Medicine și membru în Research Task Group on Sexual Violence al NATO Science and Technology Organization. Studiul a beneficiat de sprijinul logistic al Ministerului Apărării Naționale, cercetătorii din cadrul Universității din București efectuând acest studiu pro bono.”
Curios, ca orice jurnalist, am încercat să aflu detalii pe site-ul M.Ap.N., căutând cifre exacte, care ar fi putut niște genera concluzii. Trebuie să menționez că, în Statele Unite, asemenea rapoarte sunt transparente, fiind puse la dispoziția cadrelor medicale, oamenilor de știință, strategilor militari și celor interesați, fiind vorba despre un subiect cu puternic impact într-o societate preocupată de sănătatea mintală a cetățenilor, în special a cadrelor militare angajate în teatrele de operațiuni din întreaga lume. Unii s-au întors în sicrie și mulți au fost răniți, mutilați fizic și/sau psihic. Traumele suferite de militarii americani în Irak sau Afganistan (sau Vietnam) s-au soldat de multe ori cu consecințe extrem de grave, ca stresul posttraumatic, depresie, suicid, dependența de alcool sau alte droguri, divorțuri în lanț, violență domestică, violuri și chiar crime.
Negăsind nicio informație pe site-ul M.Ap.N., am cerut atunci detalii de la Dr. Cezar Giosan, coordonatorul științific al acestui proiect și probabil persoana cea mai în măsură să îmi spună mai multe despre rezultatele și implicațiile acestui studiu. Dl Giosan nu a putut însă să-mi dea mai multe informații decât cele apărute deja în presă, din motive de confidențialitate!
Un răspuns similar l-am primit de la dr. Vasile Mărineanu, șeful Centrului de investigații socio-comportamentale din cadrul M.Ap.N, care nu a reușit să obțină o derogare de la clauza de confidențialitate în ceea ce privește rezultatele studiului și m-a sfătuit să mă adresez Biroului de Presă al M.Ap.N, de unde nu am primit răspuns, fapt care m-a determinat să scriu acest articol.
Nu pot decât să speculez asupra motivelor acestei secretomanii. Nu sunt sociolog sau psiholog, însă logica îmi spune că, în mod normal, într-o populație ca cea a militarilor M.Ap.N., care pleacă dimineața la unitate și se întorc seara acasă, problemele emoționale ar trebui să afecteze în mare cam același procentaj care este afectat și în populația generală – desigur, poate mai mult pe unele dimensiuni, mai puțin pe altele, dar nici într-un caz diferențele nu pot fi uriașe. Iar dacă așa stau lucrurile, atunci mă întreb de ce o astfel de informație este ținută confidențial, că nu ar arăta nimic ieșit din comun. Dimpotrivă, ne-ar alinia la restul lumii, unde astfel de informații sunt în domeniul public. O explicație alternativă a secretizării rezultatelor – la care, mărturisesc, mi-e frică să mă gândesc – poate fi și faptul că studiul a identificat niște probleme atât de grave, încât s-a decis că este mai bine ca ele să nu fie făcute publice. Dar, dacă este așa, cu atât mai mult ar trebui să știm despre ce este vorba și ce se întreprinde în mod concret în sensul acesta, pentru că, la urma urmei, vorbim despre siguranța națională aici, nu-i așa?
Aș dori, ca orice om curios, să aflu de la ministrul Apărării Naționale, Dl Gabriel – Beniamin Leș, sau de la subordonații săi, cifrele acestui raport sau motivele pentru care ele nu sunt publice, înainte ca „bomba cu ceas” din buzunarul militarilor români plecați în misiuni să explodeze, generând tragedii cu urmări imprevizibile.
Grigore L. Culian,
New York, 1 Martie 2019
Sursă și fotografie: https://www.unibuc.ro/2018
Romania nu mai are armata din `47. Armata ” populara ” a fost un furnizor de brate de munca, dar si un instrument de represiune, dovedit in `89. Acum nu mai vorbim de soldatul roman, ci de MERCENARUL roman, care lupta in razboaiele altora. Iar cand e ranit , ori moare, trebuie sa-l plangem si sa-l consideram erou. Dece?! Pentru a ajunge in teatrele de razboi, se da si spaga. Pe strada, militarii umbla in blugi, tricou si slapi, nu in uniforme, dovada ca nu reprezinta nimic. Normal ca unii o iau razna! Cand nu-i anima dragostea de tara, ci doar interese materiale, sigur ca-i apuca amokul.
daca dam clic pe adresa ,nu gasim nimic,tipic pentru spionul asta!Iar a venit sa suga la Cotidianul?