Mahmoud Abbas va lansa o nouă candidatură la ONU a Palestinei la 27 septembrie

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat sâmbătă că va lansa demersurile pentru ca Palestina să primească statutul de observator permanent la ONU la 27 septembrie, în cadrul discursului pe care îl va susţine în faţa Adunării Generale, transmite AFP. preluata de Mediafax.ro.

„Vom merge la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pe 27 pentru consultări cu prietenii noştri pe tema proiectului de rezoluţie care cere aderarea Palestinei (în calitate de observator permanent)”, a declarat Abbas în cadrul unei alocuţiuni televizate.

„Vom merge la ONU pentru a spune că suntem un stat căruia i se aplică cea de-a Patra Convenţie de la Geneva (privind protecţia civililor pe timp de război, n.red.). Sunt 133 de ţări care ne recunosc ca stat cu capitala la Ierusalimulde Est şi unde avem ambasade care arborează drapelul palestinian”, a pledat el.

La 4 august, ministrul palestinian de Externe Riyad al-Malki a declarat că preşedinte Abbas va prezenta oficial această cerere la 27 septembrie, ziua în care va lua cuvântul în faţa Adunării Generale a ONU.

Abbas şi-a manifestat în repetate rânduri intenţia de a se întoarce către Adunarea Generală, după ce a renunţat, din lipsa majorităţii, să ceară un vot în Consiliul de Securitate în privinţa cererii istorice de aderare cu drepturi depline a unui stat Palestina, depusă la 23 septembrie 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.