Dacă n-ar fi trăit la periferia ţării, la Curtici, unde imediat după 1989 a fost şi primar, Gheorghe Mocuţa s-ar fi regăsit altfel în ierarhiile literare, la noi bazate astăzi pe grupuri şi nu pe opere.
Gheorghe Mocuţa, născut la 5 iunie 1953, a fost şi rămâne un prea puţin lăudat poet şi unul dintre cei mai importanţi critici postbelici. Mai ales că Mocuţa a fost printre puţinii exegeţi care nu numai au scris cu profesionalism, vervă şi instinct sigur. dar au şi citit lucrările analizate
Personaj discret, ducând cu multă demnitate o boală cruntă, care l-a măcinat mulţi ani de zile, Gheorghe Mocuţa a fost un strălucit reper călăuzitor pentru întreaga zonă de vest, pentru întreaga literatură română. Nu-i adevărat că nimeni nu e de neînlocuit. Gheorghe Mocuţa este şi va rămâne de neînlocuit!
Gheorghe Mocuţa începe o carieră postumă şi sunt convins mult mai preţuită decât modul cum i-a fost reflectată opera cât timp se mai afla pe acest tărâm.
Gheorghe Schwartz
Dragi i-au fost muzele (sfintele, curvele), dar mai dragi i-au fost politichia, primaria, contractele, restituirile… Intr-o caruta cu doi cai va pasi in eternitate. Dumnezeu sa-l ierte,amin!
Condoleante Aradului, Timisoarei si orasului Curtici,condoleante Literaturii ROMANE!Dumnezeu sa-l odihneaca !”epistolă către cititor” de Gheorghe Mocuta.
cu lingurița aceasta au mâncat toți nefericiții
de la spitalul Chiricuță
au gustat bucătăresele și îngrijitoarele
care ne fac toaleta dimineața poate și asistentele drăguțe
au învârtit în cafea cu lingurița aceasta.
o! – ar fi mâncat și părinții fericiți ai deșertului
care se roagă pentru noi
dar ei au degete cu unghii lungi și linguri de lemn.
în lingurița aceasta am descoperit brusc chipul
unor părinți ai deșertului la care m-am gândit în ultima vreme
așa cum într-o după amiază amorțită de martie
am descoperit uimit – pentru că uitasem – crucea uriașă de piatră
a fratelui mai mare Ioan Alexandru în cimitirul
Mănăstirii Nicula
(pe unde m-am abătut cu fiul meu) și am îmbrățișat-o ca pe o ființă
pentru că l-am cunoscut cândva pe omul cel viu al imnelor
l-am admirat
și l-am părăsit desigur ca atâția alții.
(dată la Idele lui Marte la Clusium, unde am căzut pentru a doua oară
în cincisprezece ani sub scalpelul chirurgului
Dan Teodorus Ennius)