„Majorarea salariilor ar fi o prostie” (Sebastian Lăzăroiu)

Majorarea salariilor, în acest an, ar fi o prostie. Declaraţia îi aparţine ministrului Muncii. Sebastian Lăzăroiu a declarat în exclusivitate pentru Realitatea TV că prioritare pentru guvernanţi sunt investiţiile şi spune că pensionarii ar fi avut mai puţin de pierdut în cazul în care li s-ar fi tăiat pensiile decât să fie majorat TVA-ul, scrie realitatea.net.

Sebastian Lăzăroiu a declarat că salariile nu trebuie mărite în acest an.

„În momentul asta trebuie doar să nu facem prostii, în sensul să nu mărim salariile acum, anul acesta, nici măcar acele recuperari din tăierile dinainte. Din 2012 se poate discuta cum, când, cât asta e o discuţie pe care o putem face în momentul în care avem o analiză pe buget. La fel, să nu indexăm pensiile anticipate. De aia am spus ca ar trebui să fie o lecţie pentru pensionari: orice indexare făcută fără cap, mai repede decât ar trebui, se duce în inflaţie şi antrenează inflaţia după ea creşteri de preţuri care până la urma vor mânca din pensie mult mai mult decât dacă pensionarii nu ar avut o indexare anticipată Nu ştiu dacă au învăţat, dar văd ca unii încă tot nu cred lucrul asta, dar o mai spun odată. Reducerea temporară pe o perioadă de un an cu 10% ar fi avut- şi recuperarea lor după un an- un efect mai mic decât l-a avut creşterea TVA. Pentru că TVA a creat acel pulseu inflaţionist. O dată preţurile mărite ele nu mai dau înapoi şi nici TVA-ul nu va mai putea fi redus în următorii ani. Dar o tăiere de un an la pensii ar fi fost recuperată mai târziu şi veniturile pensionarilor nu ar fi fost afectate de inflaţie. Un calcul simplu: daca aveţi un pensionar care are 300 de lei pensie şi ar fi acceptat ca pentru un an sa aiba 270 lei pensie după care ar fi revenit la 300 de lei, timp de 3 ani ar fi putut să cumpere 8700 de pâini. Cu creşterea TVA, ceea ce înseamnă creşterea preţului pâinii şi el nu va mai reveni, aşa e în economie. Pe scenariul cu inflaţia cumpară doar 8100 de paini, deci mai puţin, timp de trei ani. Îi mai aud pe unii la televizor ca nu e adevărat. Am auzit chiar pe unu’ Soviani de la Realitatea, acel politruc isteric, care spune ca au avut mult mai mult de câştigat din creşterea TVA. Ceea ce un lucru fals. E un calcul simplu care se poate face. Preţurile nu mai dau inapoi, pe când o tăiere de pensii ar fi fost recuperată într-un an de zile”, a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Banii trebuie direcţionaţi spre investiţii şi nu în salarii, pentru a crea noi locuri de muncă.

„Suntem într-un context nefavorabil. Economia internă e în cădere, pieţele de export au scăzut, toata lumea încearcă să găseasca soluţii pentru creştere economică şi asta facem şi noi. Să cream locuri de muncă, să facem investiţi pentru că investiţiile crează locuri de muncă. Decât să dăm banii în salarii acum, care se duc repede în inflaţie, mai bine dai banii în investiţii ca să creezi locuri de muncă. Să nu facem creşteri pe care nu le putem duce în anii următori. Problema e să nu facem prostii de genul celei care s-a făcut în 2007. Adică să mareşti punctul de pensie cu 50% doar pentru ca ai avut un excedent la bugetul de pensii dar nu ai putut să justifici ca va fi sustenabila această creştere. Să nu facem creşteri pe care sa nu le putem duce în anii următori”, a completat ministrul Muncii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.