Senatul a adoptat luni un proiect prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de 2.000 de lei lunar şi personalului nedidactic şi auxiliar – 1.500 de lei lunar.
Au fost 85 voturi „pentru”, 25 împotrivă şi 13 abţineri.
Propunerea legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga durată a stării de alertă şi urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului SARS-COV 2, a fost iniţiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc şi Radu Preda.
„Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei lunar, respectiv de 1.500 lei lunar, acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului”, prevede propunerea legislativă amendată în Senat.
Conform propunerii legislative, stimulentul de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asigurătorii pentru muncă.
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, guvernul va emite normele de aplicare ale legii, se mai arată în proiectul de act normativ.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.




Constat cu bucurie revoluționară, ca lupta de clasa a atins nivelul optim pentru exterminarea unei clase sociale care, în incapacitatea ei de a produceb bunuri materiale, suge de pomană sângele poporului muncitor, a multinationalelor si a omului de afaceri devotat cauzei neomarxismului.
Ps. Exista experti, pe aci, care perorează adevăruri desprinse din teoria prostiilor multiple, căci de teoria inteligentelor multiple, nici nu poate fi vorba. Pe baza acestui principiu, unii dintre beneficiarii invatamantului inclusiv, cetățeni cu cerințe educative speciale spun: in invatamant se angajează pe pile ca si la primărie. Zmeul i se zice. El se pricepe la toate. Habar n-are de ocuparea concursurilor prin examen national. Altul, educat nevoie mare, absolvent al cursurilor intensive de budism,toalete publice si
Administratia rahatului cu polonicul plin si gura doldora, zice ca profesorii sunt putori. O fi, daca au data posibilitatea unui imbecil sa termine o scoala fara ca acesta să stie ce vorbeste, intelege ce citeste si gândi ce scrie. Altul zice ca stau acasa de 8 luni de pomană, sugand din bugetul SERVICIILOR si asa vaduvit de trei majorări la rectificarea bugetară.
Ps. Cand nu mai ai nici cel mai mic respect fata de dascăli si preot, fata de lumina si speranta, fata de frumos, adevar si dreptate, fata de repere, fata de bun simt si maniere te transformi intr-o burta care are impresia ca apasand pe o tastatură si mazgalind o succesiune de fraze a apucat înțelepciunea si priceperea de coada, lasand-o fără PENELE ce-i acoperă existența.
Cresterea alocatiilor am inteles-o, cea a pensiilor e clara, e o lege din 2019 care trebuie respectata. Dar asta cu profesorii este demagogie pura. O sa urmeze si restul bugetarilor ptr ca majoritatea dintre ei lucreaza cu cetatenii. Si ajungem din nou la statul comunistoid al PSD-ului in care bugetarii (angajatii statului) prospera iar cei din privat muncesc. Probabil PSD spune ca in medie bine. Privatii muncesc si ptr bugetari iar bughetarii sunt latiti si ptr. privati. (aici totusi atrag atentia asupra ticalosiei patronatelor, in RO dupa BG, fiind cele mai mici salarii din UE) Nu, nu e bine sa descurajezi MUNCA si sa incurajezi emigratia competentelor. Azi o persoana competenta, pregatita profesional are 2 optiuni daca vrea ceva in viata, nu numai sa treaca timpul: ori se face bugetar cu salar dublu fata de mediul privat, ori pleaca in occident. Rata de ocupare este foarte mica in RO. Stiti ca in RO lucreaza apoape acelasi numar de persoane ca in Ungaria? Doar ca Ungaria are 10 milioane de locuitori iar Romania 20.
Nu va este rusine sa va plangeti chiulangiilor? Sunteti cei mai avantajatu din toate punctele de vedere, cu doar 8 luni pe an lucrate si tot voi comentati, (editat)? Nu va meritati banii, de aceea romanii sunt revoltati. Pe cei care si-au pierdut locul de munca si n-au luat niciun ban nu-i vedeti? Pe voi care luati de sase luni banii degeaba nu va vedeti, (editat) profitori? Din cauza voastra invatamantul este la pamant, cu invatatori si profesori care nu luati nici nici macar nota de trecere la examen, nepregatiti si intrati pe pile in sistem. Rusine sa va fie!
In primul rand o lege se aplica in VIITOR nu retroactiv…Iar pana sa fie votata, contestata, aplicata, se termina alegerile, nu mai au motive sa cante cucul „Covid, Covid” mai este neceasara o stare de alerta, urgenta…
Teoretic unii vor forta STAREA DE ALERTA/URGENTA pana in 15 decembrie, apoi pana se face bugetul vor fi prea ocupati ca sa tot testeze…vine vacanta de iarna…deci voi plangeti pt un supliment dat aprox. o luna maxim doua…cand in primavara s-au platit somaj tehnic la peste un milion de salariati si pt care statul cotizeza si acum cu peste 40% din salariu, asta nu observati, ca o parte din angajatii din Romania care au avut somaj tehnic sunt platiti de la buget cu 40% desi sunt firme private, nationale sau multinationale. Voi chiar nu vedeti realitatea si atat ati urat dascalii si medicii incat nu stiti cum sa scapati de ei mai repede, numai ca vine fie un junghi, fie constatati ca va este greu sa-l invatati pe ala mic tabla inmultirii sau si mai grav observati un comportament ciudat fie autism fie prea energic fie asa cum n-ar trebui si atunci descoperiti ca nici banii nu va ajuta sa gasiti dascalul care sa va indrume copilul pt a se incadra in societate…vine vremea cand o sa va rugati sa aiba copilul un dascal bun, rabdator si instruit si sa fie in siguranta ca nu-i pedofil…
SASE LUNI ATI TRAS CHIULUL PE BANII NOSTRI SI ACUM CAUTATI MOTIVE SA LUATI IN CONTINUARE BANI DEGEABA. PUTORILOR!
Profesorii si invatatorii sunt cei mai expusi la virus. Copiii nu pot respecta distanta si au sa-si dea rapid virusul unul altuia si mai ales profesorilor. Vad numai postaci orbiti de ura si prostie….probabil ati fost corijenti si urati profesorii. Si ca orice roman nu aveti nocio empatie fata de dascali si batrani sau sunteti nerecunoscatori.
BANII SA FIE DATI SELECTIV, PE MERIT!
Nu bani suplimentari pt personalul tesa -florentinele puturoase si chiulauce!
Nu bani suplimentari pt personalul tesa -florentinele puturoase si chiulauce!
Nu bani suplimentari pt personalul tesa -florentinele puturoase si chiulauce!
Nu bani suplimentari pt personalul tesa -florentinele puturoase si chiulauce!
Daca legea trec si de Camera, banii se dau si pentru trecut, adica pe perioada cind profesorii au stat acasa? Avem invatamant de kakat si mai dam pofesorilor si coronita(de bani)! Gresit!
Guvernul Orban n-a reușit să profite de pandemie, deși era momentul perfect pentru a demara o reformă în administrația publică. Însă frica de a nu supăra bugetarii în an electoral i-a făcut pe liberali să guverneze după principiul: să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic.
Vorbe electorale precum si ”inaugurarea drumurilor deșarte”..cu masca minciunii ,de toate culorile, pe mutrele hidoase..românii îndură, ca de obicei..sunt învățați cu jugul…stăpâniți de alții
pt revolutionarul Cadre didactice avem dar duc lipsa de pregatire didactica. Ca si in primarii,multe cadre didactice sunt puse acolo de partid,sa le aduca voturi si sa aiba si gura lor ce manca. Sunt profesori care habar nu au sa foloseasca un computer. Pe bune? Si ei vor sa invete un elev, ce anume?
Unii refuza online, iarasi intreb,de ce? Pentru ca le este frica sa fie descoperiti ca nu se pricec la nimic. Bat din gura de pe o foaie si atat. Da, sunt de acord sa li se mareasca leafa,dar in secunda doi sa dea examene.Toti nepregatitii sa pleca imediat din invatamant. Elevii nu sunt cobai.
Sunt convins că profesorii vor refuza această pomană electorală. Ei sunt, ca și medicii, marea majoritate de „driapta” și au coloană verticală. E timpul ca și studenții să refuze călătoriile gratuite și IT-iștii să ceară impozitarea salariilor (să nu se mai comporte ca niște asistați social). Sunt sigur că s-au săturat de metodele ciumei, sau nu?
Lasa lozinca, lasa bunastarea activului de partid ca simpatizantul de rand tot la fel o va duce fie Orban fie Ciolacu.
N-ai invatat nimic din criza precedenta. N-ai inteles de ce SUA atunci si acum face eforturi pt stumularea consumului.
Atunci a dat o bonificatie pt trecerea pe TV digital, stimuland industria TV-urilor si implicit comertul, iar toate au stimulat rafinariile, alimentatia etc.
Azi au fost date in SUA ajutoare sute sau mii de $ ca sa pastreze starea pozitiva a populatiei, ca sa stimuleze consumul si sa mentina activa productia de bunuri.
La noi deja cu sau fara stimulente materiale consumul este in scadere. Imaginea magazinelor este jalnica. S-ar putea sa nu fie numai financiar ci si o stare depresiva in care nu mai vrei nimic…
NU te mai gandi la presupusele beneficii politice, gandeste-te cum ajuti moral un popor in pragul depresiei/disperarii/inspaimantat de moarte de un joc tragic mediatic.
Daca nu iesim/miscam murim de cheagurile de sange in vase care pot provoca infarct sau AVC…
unulaltul Tu te afli in eroare ,iar comentariul tau este pe langa. Afla baiete ca in pandemie, prima parte profesorii si-au luat salariile degeaba timp de 3 luni fara sa faca ceva. Apoi in vacanta leafa le-a mers,concedii de la stat neneaca. De fapt alta e ideea tovarase.Este mita electorala,iar profesorii si-au vandut mereu votul. In concluzie nu merita respect si de asta unii elevi nici nu-i respecta. Si apropo, respectul se castiga nu se impune.