Mariana și Victor

N-am fost niciodată în clădirea acestui teatru – din centrul Capitalei. A fost – clădirea, evident! – mai înainte o instituţie ce se ocupa tot de cultură! N-am ştiut. Nici de cine este scrisă piesa în care aveau să apară Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc n-am știut. M-am dus cu încredere la spectacol. M-a invitat domnul Mircea Cornişteanu… Care este un prieten de-al meu cam de o sută de ani. Nu m-a şters din memoria sa, ceea ce astăzi, când diverse studii ale medicilor pun diverse întrebări asupra longevităţii şi destructurării memoriei!… Ei, da, cred că se-nțelege ce vreau să spun!

Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc formează de mulți ani o instituție ce poate ocupa oricând centrul Capitalei – şi de ce nu şi al spaţiului danubiano-pontic!? Americanul ce semna textul?… Să fim serioşi, americanii nu prea umplu textele cu contexte!…

Sala de spectacol, liniştită. Cortina, trasă. Pe scenă, două măsuţe şi două scaune. Nici tu tobe, nici tu majorete sexuale, nici tu lumini sonore, astrale, abisale!… Nici tu carnaval, nici tu apocalipsă!…

În scenă

Mariana şi Victor aşa tăcuţi, unul după altul, se aşază pe scaune, nu se privesc – nu se linguşesc din priviri! – şi nici nu se şpriţuiesc!… Nu se mângâie, nu se căţelesc modern, nu rămân în chiloţi, nu dau din părţile anatomice anterioare şi posterioare!… Vorbesc prin scrisori! Nu strigă, nu fac politică de estradă, suflecându-şi mâinile, liberi şi independenţi, nu scot o vorbă despre arsenalul nuclear, care, dintr-o hibă, ne-ar putea încenuşa pe toţi, cu globul nostru drăgălaş cu tot – supravieţuirea rămânând o glumă pe care doar supratereştri din filme o pot rezolva!… Şi, desigur, autorul fiind de peste Ocean, n-avea cum să presare – la o adică! – în posibila extensie a eroilor săi un testament cât de cât mioritic!… Niciunul nu spune că… de-o fi să moară, să fie îngropat în arealul în care el a vieţuit, ca să audă – precum sublimul păcurăraş mioritic! – mersul înainte al vieţii, felul în care ucigaşii, închinându-se nevinovaţi Tătânelui Ceresc, în gura de rai înverzind, fluieră din deşte, între câinii care, eventual, mai latră!… Se ştie! O, nimic în scenă nici în privinţa balerizdelor sub acoperire, ce fac deliciul teatrului comercial de azi! O, şi nici ceva metafizic, nicio nuntă cosmică, nici măcar o undă venită din viitor, rozalie, chinezească, sau asudată romantic de firescul morţii!… Izbăvitor!… Prin Judecata de Apoi, în general, mântuitoare! Nimic!…

90 de minute durează spectacolul de la „Teatrelli“

Dincolo de timp

Mariana şi Victor vorbesc despre orele de şcoală, despre lipsa de ierarhizare mecanică a fiorului numit adolescenţă… Ei nu se văd, ei încep să se iubească fără să se pipăie lasciv, fără să se pupe în diverse ipostaze, fără – vai! –, fără un element al artei moderne!.. Adică prin scoaterea la vedere a faptelor produse prin eliminarea budigăilor! Mariana şi Victor, două singurătăţi, devin una singură numită Iubire. Cu, normal,
I mare! Nici măcar o silabă din vocabularul târgoveţilor amoroşi! Încet, încet, Mariana şi Victor, aşezaţi pe cele două scaune, parcă indiferente, de pe scenă, trăiesc, mai degrabă prin inimile lor apropiate, clipe sublime de inefabilă fericire… Fără cuvinte mari! Din contră, ca la Cehov, bunăoară, duhul – ca să-i zicem aşa! – iubirii comunică prin vorbe simple, fără nicio fanfaronadă filosofardă de idioţi!.. Umanitatea se oglindeşte în realitatea ei firească… În care – de, asta-i situaţia! – Iubirea este Dumnezeul Marianei şi al lui Victor!.. Fireşte, când eroziunea timpului începe să-şi arate coada, apar şi niscaiva semne de întrebare sociale, economice, profesionale!.. Dar iubirea Marianei şi a lui Victor este, mereu, cumva, dincolo de timp!.. Nu-i atinge… gripa aviară a zilei de azi, cea care iaşte politichia… Ea oferă fiecărui biped satisfacţia că este Dumnezeu şi că, fireşte, trebuie – nu doar poate! – să taie şi să spânzure!.. Ca, astfel, economia să bubuie, hotarele ţărilor să se dreagă, în numele farsei neghioabe ce se autoproclamează lupta pentru pace! Pacea, masca politicii, instrumentul acumulării de toate cele, cartofi, mere, pere, hărţi, frontiere, porumbei graşi, albi – masca pusă de toţi pe tet, cu bucurie, şi înjurată, după cum e cazul, de toţi mapamonzii!..

Teatrul nu se va sinucide

Dramaturgia este o altă mâncare de peşte! În piesa americanului, deşi suferinţa este fertilă, chiar mitică, am putea zice, anii trec, însă Mariana şi Victor, în dragostea lor tulburătoare, nu ies din inocenţă! Bazarul libidinal, iarmarocul pantomimic nu există nicio clipă pe scenă! Cornişteanu şi-a ales doi artişti aflaţi în afara succeselor de pe stadioane, a esteticii de stradă sau de estradă!

Dacă dramaturgul american ar vedea spectacolul cu piesa sa, jucată de Mariana şi Victor, regizată de Mircea, şi-ar scoate clopul!

Ipoteza autodestructurării şi autodistrugerii teatrului cade în faţa marilor artişti! Aşa că am plecat de la acest spectacol optimist! În ciuda violenţelor, pornografiei, invaziei de balerizde tehnocrate, în ciuda savantlâcului publicitar, teatrul nu se va sinucide. Oricâţi paşi va face înainte comercializarea lui Shakespeare şi a acoliţilor săi, desacralizarea cuvântului şi a teatrului este, paradoxal, imposibilă, băieţi!..

Piesa se numeşte „Scrisori de dragoste”. Autorul se numeşte A.R. Gurney. Teatrul se numeşte „Teatrelli”.

„Scrisori de dragoste”, de A.R. Gurney

Spectacolul regizat de Mircea Cornișteanu pentru scena teatrului „Teatrelli“ a avut premiera luna trecută. Următoarea reprezentație în care protagoniștii sunt Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc are loc joi, 23 februarie, de la ora 19.00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.