Blocul Alexandrei se află la 20 de metri de cel care a fost lovit de dronă seara trecută, sunt doar două scări distanță. Ea povestește pentru Cotidianul cum s-a simțit momentul impactului în casa ei. Bubuitura a fost foarte puternică și cu greu a mai putut adormi.
„Am auzit-o pe mama țipând”
„În primă fază, sincer, am ignorat Ro-Alertul. Am zis că iar dau ei alertă, și de fapt, e în afara orașului, și am zis să mă culc la loc. Efectiv nu au trecut nici cinci minute și am auzit întâi o bubuitură foarte puternică și am auzit-o pe mama țipând. Sincer, m-am panicat foarte tare, pentru că mi-am dat seama că e totul real și n-am mai putut să adorm decât pe la cinci dimineața, cu greu”, povestește ea.
„Nu m-am gândit niciodată că o să fie fix lângă blocul meu”
„În primă fază, nu mi-am dat seama că a fost fix lângă noi, doar că în momentul în care am intrat la baie, am auzit Poliția de afară cum țipa <<opriți traficul!>>. Imediat după, au început să se panicheze și vecinii, iar marea majoritate au început să iasă afară să vadă ce s-a întâmplat. Nu m-am gândit niciodată că o sa fie fix lângă blocul meu, a fost oribil”, ne-a scris locatara.
Primarul din Galați, despre drona căzută pe bloc: Dom’le, trebuiau să o sperie, trebuiau să o întoarcă. Înțeleg că dacă o doborau pericolul era mai mare
Primarul din Galați, Ionuț Pucheanu, a dat un scurt interviu pentru Cotidianul.ro. A povestit care e starea oamenilor, a blocului și de ce crede că piloții nu au doborât drona. Cât despre mesajul Ro-Alert, spune că alarma a sunat de atâtea ori, încât nimeni nu o mai băga în seamă. „Am strigat de atâtea ori lupul, că, atunci când chiar a venit lupul, nimeni nu l-a mai băgat în seama. Din păcate.”
Starea răniților
Cele două persoane rănite care au fost rănite, vineri noaptea, după ce o dronă a lovit un bloc din Galați au fost transportate la spital, iar alți doi locatari, cu atac de panică, primesc îngrijiri medicale la fața locului. Alimentarea cu energie electrică și gaz a scării de bloc afectate a fost oprită și se va evalua dacă structura de rezistență a fost afectată, de către specialiștii în construcții.
Aceasta drona ratacita ,pt. ca nu se poaste crede ca rusii au programato ca sa loveasca acest bloc ,pana sa ajunga in spatiul aerian romanesc a traversat Ukraina si la fel Republica Moldova .Ma intreb ce masuri au luat ei cu aceasta drona ca sa nu poata zbura mai departe ? La fel apararea aeriana a Romaniei ,s-au multumit doar sa declanseze alarma ,iar drona doar sa o escorteze sau monitorizeze ,fara sa ia alta masura ca sa nu ajunga la Galati .Rolul acestor avioane care sunt ridicate la fiecare alarma ,nu este sa monitorizeze sau sa escorteze diverse zburatoare care patrund in spatiul aerian romanesc minute multe si sa le dea jos in trei secunde cum intra in spatiul romanesc ,fara sa le lase sa se apropie de localitatile populate.