Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a convenit transferul Cazinoului din Constanţa în administrarea Consiliului Local al Primăriei oraşului, în condiţiile în care ministerul nu are posibilitatea financiară de a susţine investiţia în reabilitarea Cazinoului, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, remis, joi, AGERPRES.
Decizia referitoare la transferul Cazinoului în administrarea Primăriei Constanţa survine ca urmare a solicitării primarului Radu Mazăre, formulată după şedinţa de consiliu local din 5 septembrie 2012.
Potrivit comunicatului MDRT, ministerul nu are posibilitatea financiară de a susţine investiţia în reabilitarea Cazinoului în condiţiile unei alocări insuficiente, dar şi a dublei reduceri a bugetului MDRT în anul 2012.