„Ar trebui crescut preţul de 6-8 ori la unele medicamente foarte utilizate, cum este metforminul, sau de 4-5 ori la un antibiotic foarte utilizat, cum este amoxicilina”, a spus Bran despre creșterea costului de achiziție la medicamente, conform News.ro, la Profit Health.forum.
Cauza invocată de specialist este un set nou de cerințe europene referitoare la tratarea apelor uzate generate de consumul de medicamente.
„Orice medicament care este administrat urmează apa uzată şi cineva trebuie să plătească pentru tratarea acesteia”, a precizat Bran. Acesta a explicat faptul că noul regulament obligă producătorii să suporte costul epurării substanțelor farmaceutice care au ajuns în apă.
„Aceste măsuri înseamnă taxe suplimentare pe care ar trebui să le plătească producătorii de medicamente pentru orice este pus pe piaţă”, a spus Bran despre prețul medicamentelor.
Echilibrul dintre mediu și accesibilitate
Pentru șeful APMGR, problema se plasează în găsirea unui echilibru între protejarea mediului și accesul la tratament. Acesta subliniază faptul că orice creștere de taxe s-ar reflecta în prețul de la farmacie al medicamentelor.
„Trebuie să vedem cum implementăm normele de mediu, dar în acelaşi timp să păstrăm accesul pacienţilor la tratament.”
Bran avertizează că medicamentele ieftine vor dispărea de pe piață. Acesta a explicat faptul că producția este afectată de creșteri de prețuri din mai multe sectoare.
„Medicamentele ieftine dispar”
„Preţul medicamentelor cu prescripţie este fix, este minim european şi nu poate absorbi aceste costuri. (…) Preţul energiei creşte, creşte preţul tuturor componentelor, inclusiv al ambalajelor, dar preţul medicamentului rămâne acelaşi.”
Șeful APMGR avertizează că pragul de compensare al medicamentelor nu a fost actualizat de trei ani, motiv pentru care medicamentele încep să dispară.
„Medicamentele dispar lent, mai pleacă unul, mai pleacă unul, iar când ne dăm seama, este prea târziu. Trebuie să adaptăm preţul medicamentelor de 25-50 de lei la realitatea actuală, la 7-10%, chiar dacă nu acoperă integral creşterile.”
Directiva Bolojan a eliminat inovativele din bugetul sanatatii.