Migrări de la PNL către partidul nenăscut al lui Tăriceanu

Şase deputaţi liberali au anunţat, duminică, că demisionează din PNL şi că vor trece la partidul pe care Călin Popescu Tăriceanu a susținut că vrea să-l înființeze.

Este vorba de Andrei Gerea, fostul ministru al Economiei, deputații Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri. Un alt demisionar este fostul secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia, Bogdan Nica.

Andrei Gerea a declarat, duminică, pentru Mediafax, că va demisiona din PNL în urma congresului, pe motiv că PNL fuzionează ”cu partidul care şi-a bătut joc de români”, el spunând că prin această fuziune ”liberalismul a fost aruncat la coş”.

De asemenea, el acuză modul în care s-a desfăşurat Congresul PNL.

”Cooperativa a funcţionat şi s-a mers până acolo încât delegaţiile la acest congres au fost făcute pe sprânceană. Am exemplul Argeşului, dar înţeleg din discuţiile cu colegii mei că şi în alte judeţe a fost aceeaşi situaţie, adică toţi cei care au dat semne că nu ar fi de acord cu fuziunea cu partidul Democrat liberal nu au fost delegaţi”, a mai spus deputatul de Argeş.

Andrei Gerea a precizat că se va alătura partidului pe care îl va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu şi că va susţine candidatura acestuia pentru preşedinţia României.

Deputat PNL de Mehedinți Viorel Palașcă a apreciat la rândul său, într-un comunicat transmis Cotidianul.ro că fuziunea cu PDL și afilierea la PPE adoptate în Congres înseamnă „trădarea votului electoratului”.
„Având în vedere faptul că la Congresul PNL au fost adoptate rezoluțiile privind fuziunea PNL-PDL și apartenența la PPE, îmi mențin poziția exprimată anterior cu privire la faptul că acest lucru înseamnă trădarea votului pe care electoratul ni l-a acordat în anul 2012 și pierderea identității liberale. În acest moment, iau în calcul demisia din calitatea de membru al Partidului Național Liberal considerând că, prin această fuziune, încălcăm voința electoratului de la ultimele alegeri locale și parlamentare, precum ș i votul celor 7,4 milioane de români de la referendum. Mă voi îndrepta spre formațiunea politică autentic liberală propusă de domnul Călin Popescu Tăriceanu fiind convins că activitatea sa politică de-a lungul a 24 de ani, pusă în slujba liberalismului românesc, poate salva și consolida principiile și ideile liberale în România. Am încredere că noua construcție politică pe care dânsul o va înființa poate fi noua casă a tuturor celor care îmbrățișează ideile și principiile liberale, afirmă deputatul potrivit comunicatului citat.

Sâmbătă, imediat după Congresul PNL un alt deputat liberal, Graţiela Gavrilescu, a anunțat că va părăsi partidul şi i se va alătura lui Călin Popescu Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.