Cel puțin 60.000 de persoane au murit în cinci ani sub tortură sau din cauza condițiilor de detenție din închisorile regimului sirian, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), conform AFP.
„Din martie 2011, cel puțin 60.000 de persoane au murit sub tortură sau din cauza relelor tratamente, în special absența medicamentelor și a hranei, în centrele de detenție ale regimului”, a menționat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Potrivit acestuia, datele au fost obținute de la surse ale regimului.
„Cel mai mare număr de decese a fost înregistrat în închisoarea Saydnaya și în centrele de detenție ale serviciilor de informații ale forțelor aeriene și ale securității statului”, a precizat acesta
Închisoarea Saydanaya, situată la 30 de km nord de Damasc, este una dintre cele mai mari din țară.
OSDO susține că a stabilit o listă de nume ale unui număr de 14.456 de morți, dintre care 110 copii.
Potrivit lui Rami Abdel Rahlmane, jumătate de milion de persoane au trecut prin închisorile regimului din 2011, de la începutul conflictului.
Directorul OSDO a mai spus că „mii de persone’ au murit în aceeași perioadă în închisorile grupărilor rebele și ale jihadiștilor.
În februarie, anchetatorii ONU pentru Siria au acuzat regimul de la Damasc că extermină deținuți, susținând că numărul mare de morți în închisori este rezultatul unei politici de stat.