Aproape 230 de candidaţi au fost eliminaţi, luni, la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, din care 29 în Capitală, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei până la ora 16.00.
Primele date centralizate la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) indică aproape 230 de candidaţi eliminaţi la proba scrisă la limba şi literatura română, dintre care 29 în Capitală. Toţi aceşti candidaţi care au fost eliminaţi pentru încălcarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a bacalaureatului nu vor mai putea susţine examenul în următoarele două sesiuni.
Totodată, media sesizărilor privind bacalaureatul a crescut luni la 17, de la două-trei pe zi câte au fost până la proba scrisă a examenului naţional, potrivit aceloraşi statistici.
Probele scrise ale examenului de bacalaureat au început luni, când a fost susţinută testarea la limba şi literatura română. Elevii care provin de la şcolile cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor susţine, marţi, proba de limbă maternă. În zilele următoare, respectiv 29 iunie şi 1 iulie, se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.
Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 3 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 5 – 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.