Ministerul ucrainean al Apărării, sub tirul acuzațiilor

Ministerul Apărării ucrainean a negat duminică informaţiile vehiculate în presă conform cărora a semnat contracte la suprapreţ pentru produsele alimentare destinate militarilor săi, respingând orice acuzaţie de corupţie într-o ţară în care delapidarea de fonduri rămâne o practică obişnuită, notează AFP.

Reacţia ministerului ucrainean are loc după ce sâmbătă mai multe publicaţii naţionale au acuzat instituţia că a încheiat un contract la preţuri „de două-trei mai mari” decât tarifele actuale în vigoare pentru produsele alimentare de bază.

Contractul în cauză, valabil pentru 2023, ar fi de 13 miliarde de grivne, sau 350 de milioane de dolari la cursul actual, potrivit site-ului de ştiri ZN.UA.

„Ministerul cumpără produsele relevante în conformitate cu procedura stabilită de lege”, a răspuns Ministerul Apărării de la Kiev, calificând drept „false” informaţiile difuzate în presă.

„Acestea sunt diseminate cu intenţia de a manipula în mod deliberat”, a criticat ministerul, care a anunţat că „pregăteşte documente” în vederea deschiderii unei anchete privind „diseminarea” acestor informaţii „înşelătoare” care „aduc atingere intereselor apărării în timpul unei perioade speciale”.

Ministerul a insistat asupra „principiului său de toleranţă zero faţă de corupţie”. „Se efectuează verificări” asupra contractelor semnate, a adăugat instituţia.

În acelaşi timp, ministrul a anunţat un „audit intern” şi o „întâlnire de urgenţă”, cu participarea ministrului apărării, Oleksii Reznikov, care urmează să aibă loc luni, pentru a face lumină deplină „cu privire la procedura (şi) circumstanţele achiziţionării de produse alimentare pentru cadrele militare pentru anul 2023”.

„În cazul depistării unor nereguli în activităţile funcţionarilor Ministerului Apărării, aceştia vor răspunde în conformitate cu legea în vigoare”, a transmis ministerul ucrainean într-un comunicat.

Într-un alt scandal, izbucnit la sfârşitul săptămânii, Biroul Naţional Anticorupţie (NABU) al Ucrainei l-a arestat sâmbătă pentru luare de mită pe ministrul adjunct pentru dezvoltarea municipalităţilor, teritoriilor şi infrastructurii din Ucraina, Vasil Losinskii, potrivit Ministerului Infrastructurii.

Vasil Losinskii, în funcţie din mai 2020, „a primit (400.000 de dolari) pentru a facilita încheierea contractelor de achiziţie de echipamente şi generatoare la suprapreţ”, a precizat, la rândul său, NABU într-un comunicat de presă, în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu penurie de energie în urma atacurilor ruseşti asupra instalaţiilor sale energetice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

18 Comentarii

  1. Nu exista coruptie in ucrania.. E cel mai corect stat de pe pamint. Totul se respecta ad literam.. Cinste, onestitate, drepurile minoritatilor etc.

    E doar propaganda lui putin.

  2. Au început șobolanii de la Kiev să se sfâșie între ei. Spor !

  3. Vorba Kiorului : trei de-ai mei anchetează alti trei de-ai mei! Doi anchetati si unul zburat cu lecopiterul! Frumosul extraordinar este ca numai capete de slavi cad, khazarii adună ban cu ban in pusculite lor din Schweiz. Slava Z!

  4. In curând se va afla ca și conducerea M.l. Ucrainian di elicopter a fost ( lovit tot de ei și din greșeală) sau din ordinul lui Zelenshi? Exista o regula mai ales in timpul războiului ca unul dintre cei de la conducerea ministrului sa rămână la sol , nu zboară toți ca ciororile in card, decât dacă a fost Ordin de sus.

  5. …DECI AM SIMȚIT CORECT- SE MODIFICĂ PARADIGMA :USA-NATO-UE- LUMEA! DOAR TREICOCENIUL NOSTRU CONTINUĂ CU LINSUL-POATE AU INTRAT ÎN NOUL SEXISMCORECTLY CU JELENSKI!!

  6. La 500 de euro cartofu’ si cu inflatia asta, cred ca pretul e absolut normal ! Asa ca se pare ca cei care raspindesc asemenea zvonuri defaimatoare la adresa eroicei armate ucrainene, cea care apara democratia , Europa, mapamondul, etc etc vor fi invitati la o scurta plimbare cu elicopterul …

  7. HAHAHA, nu e domne, in Ucraina nu e nazisti, nu e coruptie, nu e laboratoare biologice americane, nu e discriminare de rasa, nu e discriminare de etnie, nu e bombe la masinile opozitiei/jurnalistilor… e numai lapte si miere, UE aspira sa fie ca Ucraina 😀
    Poate redactia de propaganda publica si imagini si clipuri postate de ucrainieni despre cum mobilizeaza oamenii pe strada in Odesa, Kiev, Lvov… si nu vorbim aici de dat procese verbale, ci de luat pe sus si bagati in masini.

  8. Scandalul mare va fi dupa ce se vor desconspira afacerile facute de nazistii ukrainieni, cu o parte din armamentul primit de la fraieri.Acel asa numit accident aviatic cu ministrul armatei si alte capete inportante in Ukraina, nu a fost intimplator ,baietii cunosteau foarte multe si balerinul Zelenski a facut sa dispara ca sa nu se afle.Aceste aparate de zbor sint atit de bine verificate inainte si mai ales cind urca asemenea personalitati ,incit este greu de crezut ca a cazut datorita unor defectiuni.

  9. Hopa ! Inca putin si vom afla ca Ministrul Apararii al Ucrainei a murit intoxicat cu ciuperci, cel de Interne tot din cauza de ciuperci otravitoare iar peste citeva zile cel de la Externe, din cauza de caramida ! N-a vrut ciuperci.

  10. Hai măi, au și ăștia familii, viața la Monaco e scump și greu

  11. Kosovo prin referendum,a fost recunoscut,iar cele 4 provincii cu majoritate rusa ,unde a fost progrom impotriva minorităților rusi,treziti-va țară ,Zelenski ,un fanatic care trebuie repede eliminat

  12. la retragerea armatei romane prin Rostok in 1943, pretul unui ou si a unui cartof era 1,5 marci germane

  13. Mai conteaza cativa cartofi cand dictatorii din Africa se plang ca le este inundata piata de „Stingere” si „Hefirre?

  14. Dupa ce vestul i-a amagit cu UEul si cu NATO aruncandu-i de fapt in razboi cu rusii, nu le-a mai ramas decat furtul ajutoarelor…Si desigur ei sunt cei care ne apara noua democratia cum ne spun occidentalii…

  15. Ca sa-ti cumperi vile în Italia nu furi cartofi.
    PS. Suntem convinsi ca Zdeamtalinsky a luat lecții de furat de la parlamentarii europeni și de la statul paralel American. Oare ce credeți ca fac acum cei de la CIA în Ucraina? Ii antrenează pe cei din camarila lui Zdreamta în tehnici te furt și aruncat praf în ochii naivilor cu oul și cartoful. Mai urmează sa aflam despre morcov și pătrunjel. Despre TELINA, care se știe ca este un afrodiziac, nu are rost sa mai vorbim. La acest produs prețul e de 20 de ori mai mare decât pe piața care a fost bombardata de rusi, piata care se afla în apropierea unei grădinițe, a unei maternități, a unei scoli și a unui spațiu de joaca pentru copii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.