Ministrul Pîslaru: Legea salarizării unitare, publicată luni în transparență decizională. Vizează un sistem salarial echitabil și predictibil

România avansează cu reforma salarizării din sectorul public, printr-un proiect PNRR care va fi supus dezbaterii publice și care promite o nouă grilă unică de salarii pentru angajații de la stat.

De Mădălina Hodea - redactor
Ministrul Pîslaru: Legea salarizării unitare, publicată luni în transparență decizională. Vizează un sistem salarial echitabil și predictibil

FOTO: Facebook/Dragoș Pîslaru

România avansează cu reforma salarizării din sectorul public, printr-un proiect PNRR care va fi supus dezbaterii publice și care promite o nouă grilă unică de salarii pentru angajații de la stat.

Guvernul României pregătește publicarea în transparență decizională a noii Legi a salarizării unitare, considerată un jalon important în PNRR. Proiectul urmărește reformarea întregului sistem de salarii din sectorul public printr-o grilă unitară, reducerea dezechilibrelor și consultări cu instituțiile și sindicatele înainte de adoptare.

Ministrul Muncii a anunțat că proiectul urmează să fie publicat în transparență decizională la începutul săptămânii viitoare, după care vor începe rapid consultările și dezbaterile oficiale. Oficialii susțin că această etapă este necesară pentru a respecta angajamentele asumate de România în fața Uniunii Europene, care condiționează anumite fonduri de implementarea reformei, scrie News.ro.

Ce spune ministrul Pîslaru

„Avem acord politic pe legea salarizării unitare. Partidele politice au agreat elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizarii personalului plătit din fonduri publice. Prin sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan şi prin contribuţia consilierului prezidenţial Radu Burnete, am reuşit să obţinem acordul politic asupra celor trei principii fundamentale şi a celor cinci piloni care stau la baza reformei”, afirmă ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Dragoş Pîslaru.

Obiectivul legii

Noua lege are ca obiectiv principal reorganizarea întregului sistem de salarizare din sectorul public, prin introducerea unei grile unitare și a unor reguli mai clare de ierarhizare a salariilor. Potrivit ministrului, proiectul este deja finalizat din punct de vedere tehnic, însă va fi supus consultărilor cu ministerele, sindicatele și alte categorii profesionale înainte de forma finală.

Următorul pas

„Luni vom publica proiectul în transparenţă decizională, iar de marţi începem consultările cu sindicatele şi familiile ocupaţionale. Îmi doresc un calendar accelerat de aproximativ două săptămâni pentru consultări şi definitivarea proiectului înainte de transmiterea sa către Parlament spre aprobare. De asemenea, luni după-amiază vom organiza o conferinţă de presă în care voi prezenta principalele elemente ale reformei şi paşii următori”, afirmă Dragoş Pîslaru.

În prezent, aproximativ 1,28 milioane de persoane lucrează în sectorul public din România, iar impactul reformei va fi semnificativ atât asupra bugetului de stat, cât și asupra structurii administrației.

Administrația Prezidențială a anunțat că a fost implicată în procesul de mediere dintre partide, PNL, PSD, USR, UDMR, care au semnat un acord prin care se angajează să adopte legea salarizării în sectorul public până la sfârșitul prezentei sesiuni parlamentare.

Legea salarizării, adoptată până la final de iunie. Acord semnat între partide

Acordul care stă la baza angajamentului politic de a adopta noua legislație a fost semnat de către Sorin Grindeanu – președintele PSD, Ilie Bolojan – președintele PNL, Dominic Fritz – președintele USR, și Kelemen Hunor – președintele UDMR. Noua lege a salarizării constituie o etapă esențială din PNRR și are termen de îndeplinire data de 1 iulie 2026. De finalizarea acestui jalon depinde accesarea unei tranșe de peste 770 de milioane de euro din fonduri europene.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Germania, Franta, Spania, Austria, Polonia, Cehia, etc, de ce nu sunt obligate de UE la coruptie, saracie lucie si faliment precum Romania?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.