Mirra Andreeva şi Conchita Martinez în finală la UniCredit Iaşi Open

După un meci de 2 ore şi 40 de minute, tânăra jucătoare din Rusia( numai 17 ani), Mirra Andreeva, antrenată de Conchita Martinez, a trecut de Olga Danilovic din Serbia(23 de ani) cu 3-6, 6-3, 7-6(7-1).

De menționat că Olga a fost colega de echipă a lui Novak Djokovic la United Cup, Perth, Australia.

Primul set a început bine pentru Danilovic. Avea la un moment dat 4-0. A dominat cu forehandul acela plecat din mâna stângă ca la Nadal şi a câştigat cu 6-3.

În cel de-al doilea lucrurile s-au schimbat. De data aceasta mai puternică a fost Andreeva şi a luat setul cu 6-3.

În decisiv, tenisul a fost la cele mai înalte cote, s-a jucat la nivel de Grand Slam. Așadar, cel de-al treilea set a avut de toate.

Primele 4 ghemuri nicio jucătoare nu a reuşit să-şi valorifice serviciul. Breakuri şi rebreakuri.

Raliuri infinite, forehanduri fulgerătoare de dreapta, backhanduri, veniri la fileu, scurte etc.

Olga Danilovic a condus cu 5-2, a avut 2 mingi de meci. Le-a ratat şi după aceea partida a avut parte de răsturnare incredibilă. Rusoaica cu o stăpânire de sine cum rar se poate vedea, a egalat la 5.

Olga nu a mai fost în stare decât să-şi câştige serviciul şi să facă 6-5 pentru ea.

Mirra Andreeva a egalat şi a trimis meciul în tiebreak( 6-6) unde a dominat copios. 7-1 şi Finală!

Mirra Andreeva este în finală la UniCredit Iaşi Open.

Articol sponsorizat de magazinul de verighete şi bijuterii cu diamante Charleroi.

http://charleroi.ro

https://charleroi.ro/categorie-produs/verighete/

https://charleroi.ro/magazin/swoof/product_cat-bijuterii/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.