Mitropolitul Ioan: Să nu se mai doarmă

Mitropolitul Ioan al Banatului i-a îndemnat pe tineri să ducă mai departe tradiţiile, iar în aceste nopţi, nimeni să nu doarmă, ci cu toţii să colinde.

Mitropolitul a fost colindat, joi, de peste două sute de fete, flăcăi şi copii, care au pornit prin Timişoara într-un alai al tradiţiilor şi colindelor, ca să vestească Naşterea Mântuitorului Hristos.

„În satele noastre încă se mai colindă şi i-am îndemnat pe tineri ca în serile şi în nopţile acestea, în niciun sat din Banat să nu se mai doarmă, ci să se colinde pe toate uliţele satelor. Pentru că pe alte canale ajung doar veşti triste la români. Aşadar, deschideţi, fraţi români, casele şi porţile inimii, să primiţi vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului Hristos! Dumnezeu să-i ajute pe aceşti tineri să ducă mai departe duhul colindei blânde şi dulci şi curate româneşti! Eu încerc să colind cuvântul lui Dumnezeu, al Evangheliei, în sfintele biserici şi să-i colind pe cei săraci. Aseară, târziu în noapte am dus o maşină de fân la o familie din judeţ, care aveau câteva oi, animale. Şi acelea trebuiau mângâiate. De dimineaţa până seara colind. Azi, până la ora 22,00, am programul ‘de colindat’, la fel, pe minute”, a spus Mitropolitul Ioan al Banatului.

Instructorii care au pregătit ansamblurile, preoţi şi dăscăliţe, au început pregătirile de la intrarea în postul Crăciunului şi prin săptămâna de dinaintea praznicului pornesc cu uratul, în fiecare an, pe la rude, în sat sau chiar la festivaluri.

„Noi suntem, în momentul de faţă, singura formaţie de dubaşi de la Timişoara spre graniţă, toate celelalte fiind în estul judeţului, la Margina, Făget, spre munte. De la ei am învăţat şi acum ducem mai departe tradiţia. Am început să colindăm de la 1 decembrie şi continuăm până în a treia zi de Crăciun. Oamenii ne cheamă, iar răsplata este de la plăcinte şi vin până la cârnaţi, cozonaci sau pomana porcului”, a declarat, pentru Agerpres, părintele Cezar Călin Cojocaru, din Comloşu Mare.

Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior, de fată şi de gazdă sunt câteva dintre datinile care au adus bucurie, joi, pe străzile Timişoarei la Alaiul colindătorilor, cel mai aşteptat eveniment al iernii.

Formaţiile şi cetele de colindători au venit din Făget, Pietroasa, Curtea, Fârdea, Zolt, Margina, Sinteşti, Buziaş, Comloşu Mare, alături de Fanfara Bega şi Ansamblul folcloric „Junii Timişului”.

Portul popular deosebit al dubaşilor, atmosfera de voie bună, colindele şi costumaţia viu colorată a neobositei „Capre” au atras inclusiv turişti străini care au apreciat frumuseţea acestor tradiţii şi care le-au făcut poze sau au filmat alaiul.

Colindătorii le-au făcut trecătorilor şi gazdelor urări de sănătate şi belşug în noul an.

La plecarea de la Mitropolie, colindătorii au primit daruri dulci de la protopopul Timişoarei, Zaharia Pereş, şi de la alţi preoţi.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Timiş şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. mai inainte propunem reducerea -de la 20 de ani-
    a pedepsei canonice pentru „vrajitorie”……

  2. bine ii indemnai sa aprinda candele pe scarile mitropiliei unde a curs sangele eroilor Neamului Romanesc!
    Ca numele lor va dainui vesnic iar de voi, nu-si va mai aminti nima!

    Margeti in agricultura sau la strung, este nevoie de brate de munca!

  3. @Mai, „sa aprinda candele pe scarile mitropiliei”
    -pare tot ritual pagan,
    lumanarea se aprinde la Biserica
    candela se aprinde acasa.
    (doar popa aprinde candela in biserica
    sau deleaga pe cineva)

  4. Unde ai aflat matale toate aceste dogme? Ai participat la revolta bravilor tineri, de ce parte?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.