În 2002, în „Ghid juridic pentru ziarişti”, Monica Macovei îndemna ziariştii să „hărţuiască” instituţiile statului
Nimeni nu se îndoieşte că, în partea din Raportul MCV referitoare la „hărţuirea instituţiilor statului”, Monica Macovei a avut un rol decisiv, dovedit şi de intervenţiile sale de ieri pe această temă, intervenţii susţinute şi de colegii săi din PDL. Să vedem, însă, ce scria Monica Macovei în anul 2002, într-o carte apărută „cu sprijinul financiar al Uniunii Europene”!
„Ghidul juridic pentru ziarişti” este un volum care, din 2002, a apărut în mai multe edtiţii, făcînd parte, practic, din bagajul oricărui ziarist, întrucît oferă principiilor gazetăriei un suport juridic foarte important.
Autorii acestui volum au fost mai întîi: Monica Macovei, Dan Mihai şi Mircea Toma, însă, de la un moment dat, pe copertă apar ca autori: Monica Macovei, Adriana Dăgăliță, Dan Mihai.
În prezentarea publică a celei de-a doua ediţii se spunea: „Publicaţia de faţă reprezintă ediţia a doua a Ghidului juridic pentru ziarişti – un produs al proiectului cu acelaşi nume pe care Agenţia de Monitorizare a Presei, împreună cu APPLE şi APADOR-CH, l-au desfăşurat pe parcursul anului2002, beneficiind de sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin Iniţiativa Europeană pentru Democraţie şi Drepturile Omului”.
„Prioritatea este acordată interesului public”
Iată ce citim la pagina 33 a ediţiei a III-a ghidului:
„Necesitatea restrângerii libertăţii de exprimare într-o societate democratică pentru a proteja reputaţia sau drepturile altora încetează acolo unde începe o altă necesitate, aceea de a încuraja discuţiile deschise asupra chestiunilor de interes public. Când judecătorul trebuie să aleagă între protecţia reputaţiei sau drepturilor altora şi protejarea, încurajarea discuţiilor deschise asupra chestiunilor de interes public, prioritatea este acordată acestora din urma”.
Cu alte cuvinte, interesul public primează înaintea sentimentului unei autorităţi că i-ar fi ştirbite reputaţia sau alte drepturi!
Monica Macovei oferă mai departe şi jurisprudenţa unor astfel de situaţii, citînd hotărîrile judecătoreşti din cazurile Thorgeirson vs. Islanda, Lingens vs. Austria, Schwabe vs. Austria, Dalban vs. Romania, Jersild vs. Danemarca, Castells vs. Spania, toate judecate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului!
Preluăm din cartea Monicăi Macovei cîteva fragmente din aceste hotărîri:
– p. 34: Presa are „datoria să transmită informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public. Obligaţiei presei de a răspândi astfel de informaţii şi idei, i se adaugă dreptul publicului de a le primi. Curtea nu acceptă opinia (…) potrivit căreia obligaţia presei ar consta numai în răspândirea informaţiilor, în timp ce interpretarea acestora ar fi atributul prioritar al cititorului” (între altele, Lingens vs. Austria).
– p. 35: “Presa joacă un rol esenţial într-o societate democratică. Deşi nu trebuie să depăşească, între alte limite, şi pe aceea a protecţiei reputaţiei altora, este de datoria presei să transmită informaţii şi idei cu privire la toate chestiunile de interes public. Obligaţiei presei de a transmite astfel de informaţii şi idei i se adaugă dreptul publicului de a le primi. Dacă nu ar fi aşa, presa nu ar putea să-şi îndeplinească rolul său vital de ‘câine de pază public” (între altele, Thorgeirson vs. Islanda, Bladet Tromso şi Stensaas vs. Norvegia, Dichand şi alţii vs. Austria).
„Lezarea demnităţii sau reputaţiei unei persoane nu trebuie să ducă la condamnarea unui ziarist”
Comentariul Monicăi Macovei este cît se poate de clar şi diferă complet de ceea ce se scrie în Raportul MCV asupra României:
„Referirea la obligaţia presei de a nu depăşi, între altele, limita cerută de protecţia “reputaţiei altora” nu trebuie nicidecum înţeleasă în sensul că ori de câte ori reputaţia unei persoane este lezată presa ar fi depăşit limitele permise. În toate cazurile citate, Curtea Europeană a decis că, deşi ziariştii respectivi lezaseră demnitatea unor persoane, sancţionarea lor de către instanţele naţionale nu a fost “necesară într-o societate democratică” întrucât nu s-a dovedit existenţa unei “nevoi sociale presante” care să fi justificat sancţionarea. Lezarea demnităţii sau reputaţiei unei persoane nu constituie în sine o astfel de “nevoie socială presantă”– p. 35.
Este dat ca exemplu chiar cazul Dalban vs. România, în care ziaristul fusese condamnat de instanţele din România, sentinţa fiind anulată de Curtea Europeană cu următoarea argumentaţie:
„Chiar ţinând cont de obligaţiile şi responsabilităţile jurnalistului atunci când acesta se prevalează de dreptul ce îi este garantat în articolul 10 [între aceste obligaţii figurând şi cea de a respecta onoarea, demnitatea, reputaţia altor persoane] (…) condamanarea reclamantului nu poate fi considerată ca necesară într-o societate democratică”!
În susţinerea ideii de libertate a presei, Monica Macovei, bazîndu-se tot pe decizii ale Curţii Europene, merge şi mai departe, scriind:
„Libertatea de exprimare include „nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă [de opinia publică] ori considerate inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică”– pp. 35-36.
Monica Macovei era pe atunci conştientă că ideile nevinovate, informaţiile simple nu comportă nici un risc al autorilor, de aceea susţinea ca membră a societăţii civile ideea de protecţie a celor care „ofensează, deranjează sau şochează”:
„Riscul major de sancţionare îl poartă ideile şi exprimările “minoritare”, care “ofensează, şochează sau deranjează” autorităţile, majoritatea populaţiei, un grup sau chiar o singură persoană. Tocmai acest risc justifică o protecţie sporită” (p. 36).
Aşadar, pe cînd era o membră activă a societăţii civile, care susţinea ideea libertăţii presei, ca parte a democraţiei unei societăţi, Monica Macovei şi-a dobîndit statutul de susţinătoare a principiilor democratice. Pe acest fundament avea să-şi clădească statutul de demnitar.
Ulterior, cînd a devenit parte a sistemului politic, beneficiind de avantajele prezenţei în sfera Puterii, Monica Macovei a devenit pe zi ce trece un duşman al democraţiei, susţinînd orice aberaţie care era în favoarea partidului din care face acum parte.
Şi, iată, acum, cînd este politician, opiniile sau schimbat radical, susţinînd că presei trebuie să-i fie îngrădit dreptul de „a hărţui instituţiile statului”!
Oricine este liber acum, punînd faţă în faţă zicerile sale de cînd era membru al societăţii civile, cu cele de cînd este politician, să caracterizeze acest tip de comportament.
În ceea ce priveşte Raportul MCV asupra României, este absurd ca tocmai o instituţie a Uniunii Europene să sancţioneze România că respectă exact principiile pe care le susţinea atunci cînd finanţa cartea Monicăi Macovei, în care se promova libertatea exagerată a presei, ca semn al democraţiei!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.