Agenția de evaluare financiară Moody’s ar putea schimba perspectiva de rating a României de la stabilă la negativă la finalul acestei săptămâni, potrivit unui raport al analiștilor Erste Group Research. Această posibilitate este analizată în contextul unor revizuiri de rating ce vor fi anunțate vineri după închiderea pieței pentru mai multe state europene, inclusiv România.
„Vineri, după închiderea pieței, avem revizuiri de rating pentru Croația (Fitch și S&P), Polonia (Fitch) și România (Moody’s). Doar pentru România vedem posibilitatea schimbării perspectivei, de la stabilă la negativă. Totuși, acest lucru ar trebui să aibă un impact limitat asupra piețelor, deoarece Fitch și S&P și-au atribuit deja perspective negative”, se arată în analiza Erste Group Research.
Schimbarea perspectivei ar putea avea implicații asupra încrederii investitorilor în economia României, însă analiștii subliniază că impactul ar putea fi unul limitat, având în vedere deciziile deja luate de Fitch și S&P Global. În decembrie anul trecut, Fitch a modificat perspectiva României de la stabilă la negativă, iar în ianuarie 2025 S&P Global a luat o măsură similară.
Ministrul Finanțelor a declarat luna trecută că ratingul României va depinde, în mare măsură, de capacitatea țării de a-și respecta angajamentele financiare. Într-un context macroeconomic marcat de presiuni asupra bugetului de stat și un deficit bugetar estimat la 7% din PIB pentru 2025, autoritățile încearcă să mențină România în categoria țărilor recomandate investitorilor. La începutul lunii februarie, Ministrul Finanțelor a reiterat că România nu va fi retrogradată la categoria junk în acest an, subliniind angajamentul Guvernului de a respecta țintele bugetare asumate.
rasplata ca l-au interzis pe CG11, acum vorb putea imprumuta in contunuare, sa ne indatoram
Pensionarii, salariații, în mare parte poporul român sunt jefuiți.
Aceștia trăiesc din in ce mai rău,mai greu,de pe o zi pe alta, fiindcă nu are cine să le apere viețile,drepturile,iar cei ce îi jefuiesc numesc această crimă, DEMOCRAȚIE?
NU MAI UCIDEȚI ROMÂNI!
Bolojvan va cere imperios un audit al calculelor celor de la Moody’s.
pai doar n-o sa-l îmbunătățească, la asa oameni , la asa vremuri….
Guvern junk
Justiție junk
Instituții junk
Mediu de investiții junk
Acest zvon sperie si pe cei mai curajosi investitori!
E clar! Moody’s sunt agenți ruşi! Puneți Miliția pe ei!
Acum e clar cine are de castigat in urma dezordinii sociale savant intretinute?
Unii nici acum n-au inteles, si au impresia ca totul pro-sau anti-Georgescu.
Practică din ultimii 20 ani, e aceeași, cu aceiași politicieni și aceleași clanuri care au distrus, distrug și vor distruge totul în jur, după care, dau vina pe cei care nu au avut nicio legătură cu politica, cu funcțiile din guvern și nici în parlament.