Dosarul AUR – Mult zgomot, ca apoi să ajungă la clasare

Parchetul General a clasat dosarul în care s-au efectuat cercetări in rem în legătură cu afirmaţia prin care AUR era acuzat că a minimalizat Holocaustul.

După patru luni de cercetări, Parchetul General a închis acest dosar, pe motiv că „fapta nu există”.

„Cu referire la solicitarea adresată instituţiei noastre, vă comunicăm că, în dosarul care face obiectul cererii dumneavoastră, prin Ordonanţa din 18 aprilie 2022, a fost dispusă soluţia clasării în considerarea faptelor, respectiv in rem, sub aspectul infracţiunii prev. de art.6 alin.1 din OUG nr. 31/2002, constatându-se incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut la art.16 alin.1 lit.a) Cod de procedură penală (fapta nu există)”, se arată într-un răspuns al Parchetului General la solicitarea Agerpres.

Pe 6 ianuarie, Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în legătură cu un comunicat de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat ‘Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!’, în care au fost efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta – minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia.

Art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002 prevede: „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Pe 3 ianuarie, AUR a transmis un comunicat de presă în care solicita ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (olimpiade) în anul şcolar 2021 – 2022 şi în anii care vor urma.

De asemenea, AUR susţinea că, în ultimii ani, se constată o „acţiune sistematică de subminare” a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor „teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională”.

Ulterior, pe 4 ianuarie, ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, a condamnat vehement „atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au considerat potrivit să califice genocidul din timpul Holocaustului drept o ‘temă minoră’ de abordat în sistemul educaţional din România”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

15 Comentarii

  1. AUR trebuie dat in ilegalitate este exemplul pur de ce trebuie sa fie oprita orice forma de patriotism din partea celor care se identifica ca romani. Nu stiu decat sa promoveze ura si idei medievale.

  2. De atunci am spus ca e o aiureala a guristilor care scuipa venin in loc sa isi puna creierul la munca pentru a discerne. La fel si saranga care se da marele atotstiutor si atotfacator de…rahaturi.

  3. Partidul romanilor Zoloto a mai castigat timp, dar si-a pus in cap ambasada lui ala micu !Pana la urma trebuie sa-si schimbe numele din Zoloto in Zahav,drept pedeapsa ,bineinteles,cu aprobarea Kremlinului

  4. Parlamentul a votat acum impotriva suzeranitatii nationale.Oameni protesteaza acum la parlament.Fiti alaturi de ei pentru a apara sistarea vanzarii tarii pe nimic. Rusine ,tradatori, parlamentari romani! Rusine parveniti parlamentari ajunsi pe scaune ,pe voturile noastre .Statul a cumparat pe 1 miliard de euro de la EXON,o licenta pe care le-am dat-o gratuit.Au vandut Hidroelectrica 20% .Asa sa le ajute Dumnezeu lor parlamentarilor si copiilor lor ,din generatie in generatie, si cei care folosesc banii luati de la popor.Au votat si cei pe care i-am votat si pe cei pe care nu i-am votat.Toti o sleahta.Sunt uniti toti pentru distrugere,jaf,si oprimarea poporului roman.Nu exista sistem sclavagist,comunist,bolsevic,capitalist ,exista doar astfel de specimene care formeaza o cupola pentru ei in exploatarea popoarelor.Il criticati toti pe Ceausescu ,ca nu a facut ceea ce faceti voi?Priviti de jur imprejur ceea ce ati facut voi,nu la vilele,banii vostri.Oameni nenorociti! Sunteti chiar mandrii de ceea ce ati realizat,va mai si laudati la TV.Ne-au momit cu libertate,cu democratie pe paine.Acum luati de aici ,tot ce decurge de acum inainte . Ceea ce vedeti in lumea a treia, va fi un vis frumos. Uitati-va ce poduri,ce sosele ,ce spitale au ce din lume a treia.

  5. @valah dormi linistit ,DNA lucreaza pentru tine
    romanica nu a fost ,nu este si nu va fi a romanilor

  6. Lasati-l pe Simion in pace, ca si leader al partidului AUR, a adus un suflu nou, patriotic, avantat cum au fost ostasii romani in razboaiele de eliberare 1877 si 1918, apoi, in 1942 impotriva Rusiei sovietice, deoarece, romanii (tarani, meseriasi, comercianti) erau atunci speriati de confiscarile de avere comuniste, ca de moarte. Faptul ca, Simion s-a incurcat in vorbe minimalizind imensa tragedia provocata de nazisti, lipsa de umanitate, instinctele criminale, cu care au ucis peste 6 milioane evrei (femei, copii, tineri, varstnici), este pt ca, generatia lui Simion, in majoritate – crescuti si educati dupa 1990, sunt lipsiti de simt al istoriei. Generatia de dinainte de 1990 , am avut profesori evrei cu numerele de lagar inca tatuate pe brate. Am avut colegi de scoala si servici, cu bunici si veri si unchi ucisi in lagarele naziste. Cum sa uitam asemenea orori ?!

  7. O justitie pesedista. O tara ratata a ajuns Ro,cu alesi ratati. AUR un partid votat de ratati.
    Partea buna este ca in sfarsit a iesit la iveala bahleala in care stau asa zisii daci liberi-nationalist-ortodocsi.

  8. @ X: prostule, Simion s-a nascut in 1986, abia a intrat la scoala cu reforma lui Marga, care e foarte serios si asezat cu Holocaustul :))
    Unde ai avut tu profesori tatuati,la ce liceu???Cum se numea?Chiar nu mai aveti rusine..

  9. Ba da, a avut profesori tatuați, dar nu la liceu. La „facultate”.

    • E ungur de-si zice secui. Este inconfundabil prin ceea ce produce.

  10. Gata, bolsevicii au invins in Romania. Acuma, in Romania NU MAI EXISTA DUMNEZEU. A fost inlocuit cu holocaustul. Cum n-aveai voie sa zici nimic rau de Dumnezeu, ci la el trebuia sa te rogi sa te ierte, la fel e si cu holocaustul acuma.

  11. justitia a făcut dreptate

    nu este minimalizare a Holocaustului sa spui că nu e o disciplină sau o materie de studiu. Se studiază deja la istorie și la educație civică, este o lecție din manual, nu o disciplină de sine stătătoare. La fel si educația sexuală , lecții aferente la biologie, psihologie și dirigenție.

    asta a fost marea beșică! să acuzi AUR de minimalizarea Holocaustului pentru că ai chef să dai o lovitură adversarului, să suprime vocea suveranității acum cand jaful e in toi ! Capisci ?

  12. Credea lumea ca odata cu plecarea acelui mosh Teaca Lazar din fruntea parchetului general, acesta se va dota cu alfabetizati dar ti-ai gasit. Mai sunt inca in institutie incapabilii analfabeti care s-au autosesizat aiurea? Cine este acum procuror general? Pentru ce au incasat salarii uriase timp de patru luni? Le plateste Johanis salariile?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.