Multe anexe secrete la afacerile petroliere din Marea Neagră

Prin HG 751 din 9 septembrie 2015, Guvernul a aprobat cel de-al 13-lea Act adiţional la Acordul de concesiune pentru explorarea, dezvoltarea şi exploatarea petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XIV Midia referitor exclusiv la Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia.

Se împart apele şi profiturile din adâncul Mării Negre

Hotărârea respectivă are, practic, un singur articol care este aproape identic cu lunga denumire tehnică a HG:

“Articol unic. Se aprobă Actul adiţional nr. 13 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia referitor exclusiv la Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”

Chestiunea foarte ciudată, ca şi în cazul celorlate Acte adiţionale la acest Acord este faptul că “*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.”!

Hotărârea este semnată de premierul Victor Ponta şi contrasemnată de Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), de Andrei Gerea, ministrul Energiei, şi de Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Dacă în cazul celorlalte hotărâri de guvern pentru aprobarea precedentelor acte adiţionale există note de fundamentare ale acestora, în cazul Actului adiţional nr. 13 nu există încă un asemenea document.

Ultima Notă de fundamentare este cea a HG 43 din 22 ianuarie 2014, prin care a fost aprobat Actul adiţional nr. 12 la Acord.

Din conţinutul acestei ultime Note de fundamentare disponibile aflăm despre transferuri ale cotelor de participare între participanţii care au intrat în această megaafacere cu petrolul şi gazele naturale româneşti din Marea Neagră.

Astfel, “Sterling Resources Ltd., în calitate de titular unic al Acordului de Concesiune, a solicitat ANRM, împreună cu Petro Ventures Europe B.V. şi Gas Plus Internaţional B.V., aprobarea transferului de către Sterling Resources Ltd. a unei cote de participare de 35% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate de Sterling Resources Ltd. prin Acordul de Concesiune, după cum urmează: o cotă de 15% către Gas Plus Internaţional B.V., respectiv o cotă de 20% către Petro Ventures Europe B.V. Acest transfer a fost aprobat de preşedintele ANRM conform prevederilor Legii Petrolului.

În urma transferurilor, titularii Acordului de Concesiune au devenit Sterling Resources Ltd., deţinând o participaţie de 65%, Petro Ventures Europe B.V. deţinând o participaţie de 20% şi Gas Plus Internaţional B.V. deţinând o participaţie de 15% din drepturile şi obligaţiile în temeiul Acordului de Concesiune.

În luna decembrie 2013, prin cerere înregistrată, titularii Acordului de Concesiune menţionaţi mai sus, împreună cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi OMV Petrom S.A. au solicitat ANRM delimitarea a două zone petroliere în cadrul perimetrului XV Midia, respectiv o zonă petrolieră de apă adâncă (denumită în continuare „Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia”) şi o zonă petrolieră de apă de mică adâncime, şi aprobarea transferului întregii participaţii a Sterling Resources Ltd. şi a Petro Ventures Europe B.V. exclusiv în suprafaţa de apă adâncă a perimetrului XV Midia, respectiv toate drepturile dobândite şi obligaţiile asumate de către cele două entităţi cu privire la Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia (reprezentând 85% din drepturile şi obligaţiile titularilor decurgând din Acordul de Concesiune cu privire la acea suprafaţă), după cum urmează: Sterling Resources Ltd. transferă 32,50% din participaţia sa totală conform Acordului de Concesiune către ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi 32,50% din participaţia sa totală conform Acordului de Concesiune către OMV Petrom S.A., iar Petro Ventures Europe B.V. transferă 10,00% din participaţia sa totală conform Acordului de Concesiune către ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi 10,00% din participaţia sa totală conform Acordului de Concesiune către OMV Petrom S.A. Ca rezultat al transferului de mai sus, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi OMV Petrom S.A. exercită împreună cu Gas Plus Internaţional B.V. drepturile şi obligaţiile care decurg din Acordul de Concesiune (astfel cum va fi modificat) cu privire la Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia. În urma transferului mai sus menţionat, pentru a facilita desfăşurarea adecvată a operaţiunilor petroliere în Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia, distinct faţă de cele desfăşurate în restul Suprafeţei Contractuale (denumită în continuare „Suprafaţa Contractuală de Apă de Mică Adâncime”) şi în deplin acord cu prevederile Legii Petrolului, se impune în mod justificat modificarea corespunzătoare a prevederilor Acordului de Concesiune, în sensul stabilirii modalităţii de executare a operaţiunilor petroliere în apă de mică adâncime (respectiv în Suprafaţa Contractuală de Apă de Mică Adâncime), separat de cele desfăşurate în apă de mare adâncime (respectiv în Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia), şi a delimitării efectelor juridice în ceea ce priveşte titularii din zona de apă de mică adâncime (respectiv Suprafaţa Contractuală de Apă de Mică Adâncime) faţă de titularii din zona de apă de mare adâncime (respectiv Suprafaţa Contractuală de Apă Adâncă Midia).

Transpunerea convenţională a celor de mai sus se realizează prin act adiţional la Acordul de Concesiune încheiat între ANRM şi titulari („Actul Adiţional nr.12”), aprobat prin prezentul act normativ.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marian Ghiteanu 46 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.