Multinaționalele pharma au făcut profituri spectaculoase din suferința bolnavului român

În 2010, într-un an de criză, unele mutinaționale pharma și-au crescut profiturile cu peste 100%. Banii vin din suferința românului bolnav.

Terapia-Ranbaxy, Sanofi Aventis Romania, GlaxoSmithKline (GSK) şi Zentiva, parte a Sanofi-Aventis, sunt jucătorii din piaţa farmaceutică din România care au raportat creşteri spectaculoase ale profitului net în 2010 faţă de valorile înregistrate în 2009, potrivit rezultatelor financiare afişate pe pagina Ministerului de Finanţe.

Terapia SA a raportat un profit net aproape dublu în 2010, faţă de 2009. Astfel că, dacă în 2009, profitul net al companiei depăşea 38 de milioane de lei, în 2010 valoarea indicatorului sare de 74 de milioane de lei. Cifra de afaceri a firmei Terapia SA a urcat în 2010 la 376 de milioane de lei, de la 260 de milioane de lei în 2009.

Compania Sanofi Aventis România Srl a raportat în 2010 o cifră de afaceri netă şi un profit net în creştere masivă faţă de rezultatul din 2009. Profitul net al Sanofi Avensis România a înregistrat o creştere abruptă în 2010, de peste 10,45 milioane de lei, faţă de 2,47 milioane de lei în 2009. De asemenea, cifra de afaceri a firmei a urcat la peste 898 milioane de lei în 2010, de la aproximativ 562 de milioane de lei în 2009.

ZENTIVA, parte a grupului Sanofi-Aventis, raportează în 2010 o cifră spectaculoasă pentru profitul net. Dacă în 2009 mergea pe pierdere, în 2010 Zentiva a înregistrat un profit net de peste 57 de milioane de lei.

GlaxoSmithKline (GSK) SRL a înregistrat un profit net semnificativ mai mare în 2010 decât valoarea raportată în 2009. Astfel că, dacă în 2009 indicatorul se situa în jurul valorii de 8, 86 milioane de lei, în 2010 profitul net al GSK depăşeşte 14,46 milioane de lei.
GSK a rulat afaceri de peste 672 milioane de lei în 2010, faţă de 573 milioane de lei în 2009.

SC Bayer SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 239 de milioane de lei în 2010, faţă de 221 de milioane de lei în 2009. Şi profitul net a urcat în 2010. Astfel că, dacă în 2009 firma raportase 6,19 milioane de lei la profit net, în 2010 valoarea indicatorului a urcat la 8,53 de milioane de lei.

Pfizer Romania intră pe profit net de peste 6 milioane de lei în 2010, după ce în 2009 avusese pierdere nete de peste 870.000 de lei.

Iată așadar că pentru multinaționalele farmaceutice prezente în România criza se traduce printr-o creștere spectaculoasă a profitului. Pentru că vrei nu vrei bani tot trebuie să dai pe medicamentele străine, mai ales că cele românești, mult mai ieftine, sunt pe cale de dispariție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.