„Muzeul Naţional al Ţăranului Român” va fi prezentat la New York!

La ”BookExpo America”, prezenţa albumelor şi materialelor publicitare dedicate ”Muzeul Naţional al Ţăranului Român”, precum şi a cărţilor editate de muzeu a trezit un interes deosebit în rândul vizitatorilor americani, impresionaţi de unicitatea acestei instituţii culturale de vârf a României.

Volumele expuse la stand purtând sigla MNŢR au reprezentat avanpremiera acestui proiect, în patru evenimente, pe care ICR New York îl supune atenţiei publicului.

S-a spus despre Muzeul Ţăranului Român că este un ”miracol românesc”. ICR New York propune o serie de evenimente pentru a (re)descoperi acest miracol, a înţelege condiţiile apariţiei lui şi impactul pe care l-a avut nu numai asupra culturii româneşti, ci şi asupra muzeologiei universale.

Totodată a dorit să prezinte publicului american unul dintre cele mai importante muzee din România, respectiv ”Muzeul Naţional al Ţăranului Român”, de la Bucureşti. Pentru acest proiect, este invitată să susţină patru evenimente Simina Bădică, cercetător şi curator al arhivei etnologice a MNŢR.

Povestea în imagini a unui miracol românesc

Fraţii Manakia, pionieri ai fotografiei în Balcani, imagine de arhivă

Simina Bădică va vorbi, la un prim eveniment, despre devenirea Muzeului Ţăranului, de la reînfiinţarea din 1990 şi până astăzi, sub titlul ”Povestea unui miracol românesc” (”The visual story of a Romanian Miracle”). Deţinător al prestigiosului ”EMYA” (European Museum of the Year Award), Muzeul Ţăranului a surprins muzeologia europeană de după căderea comunismului cu un discurs inovator, eliberator şi vindecător. Curator şi specialistă în istorie muzeală, Simina Bădică va discuta specificul acestei inovaţii muzeale, condiţiile creării ei în tulburii ani de după căderea comunismului în România, dar şi continuitatea acestei muzeografii şi provocările pe care muzeul românesc le întâmpină astăzi. Prelegerea va fi însoţită de un tur virtual a MNŢR. Evenimentul va avea loc pe 19 iunie, la sediul ICR New York, Sala Auditorium, de la ora 19.00.

Albumul Picu Pătruţ

Miniatură de Picu Pătruţ

Cel de-al doilea eveniment la care va participa Simina Bădică va consta într-un dublu vernisaj al expoziţiilor ”In print: the Manakia brothers and Picu Pătruţ. Recent publications of the Museum of the Romanian Peasant”, cuprinzând imagini din cele mai recente publicaţii ale Editurii ”Martor” a MNŢR, „Picu Pătruţ” şi „Priveşte! Fraţii Manakia”. Imaginile vor fi expuse pe holul şi în Sala Auditorium a ICR New York, iar vernisajul va cuprinde proiecţia unor secvenţe înregistrate, la începutul secolului al XX-lea, în Balcani, de către fraţii aromâni Manakia. Tot atunci, curatoarea expoziţiei va prezenta şi o parte dintre cele mai importante cărţi realizate de MNŢR (”Muzeul Ţăranului Român”, ”Picu Pătruţ – ultimul mare miniaturist al Europei”, ”Priveşte! Fraţii Manakia”, ”Transporturile tradiţionale din România”, ”Dantele şi broderii”). Vernisajul celor două expoziţii va avea loc la sediul ICR New York, pe 20 iunie, la ora 17.00 şi la ora 19.00.

Pomul vieţii la MŢR

Cel de-al patrulea eveniment este o întâlnire cu Peter Rushezsky, directorul executiv al „Center for Traditional Music & Dans New York”, cu care Simina Bădică va discuta probleme de etnomuzicologie, un domeniu de interes pentru ambele instituţii. Evenimentele vor avea loc pe 19 iunie, la sediul ICR New York, şi pe 20 iunie, la „Center for Traditional Music & Dans New York”.

Expoziţie de ceramică

Interior de casă ţăranească din cadrul muzeului

Prin acest proiect, derulat prin patru evenimente distincte, dar aflate în conexiune, ICR New York are în vedere atât stimularea, cât şi promovarea valorilor naţionale ale culturii şi a tradiţiei româneşti, precum şi susţinerea circulaţiei valorilor culturii, dezvoltarea de activităţi specifice în beneficiul culturii, a civilizaţiei naţionale şi a imaginii României în lume.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti se înscrie în familia europeană a muzeelor de arte şi tradiţii populare, fiind o instituţie culturală de prestigiu, dedicată artei şi civilizaţiei ţărăneşti.

Fraţii Manakia

Icoană de Picu Pătruţ

Muzeul îşi expune colecţiile valoroase (un patrimoniu de peste 100.000 de obiecte, 3.000 de clişee pe sticlă cu fotografie etnografică veche şi o arhivă importantă de documente scrise şi sonore), într-o clădire impresionantă, construită în 1906 în stil neoromânesc.

Muzeul Ţăranului Român, organizat după concepţia lui Horia Bernea, a primit numeroase premii. Cel mai important este premiul ”European Museum of the Year” (EMYA, în 1996), acordat de un comitet care funcţionează sub egida Consiliului Europei, premiu câştigat în competiţie cu 64 de muzee din 21 de ţări, fiind primul muzeu din centrul şi estul Europei care a intrat în posesia lui, după numai şase ani de existenţă.

Curatoarea Simina Bădică

În 2013, muzeul a primit certificatul de excelenţă din partea celui mai mare site de promovare turistică din lume, ”TripAdvisor”, care confirmă faptul că MNŢR este un obiectiv turistic cunoscut, agreat şi frecventat de turişti din întreaga lume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.