Nadia e la Montreal ca Maradona la Napoli. Oriunde mergi pe stradă sau prin oraș și întrebi de Nadia vei găsi pe cineva care să își aducă aminte și să-ți povestească despre performanța de acum 50 de ani a campioanei noastre.
Două femei, Catherine D. Lapointe și Caroline Côté, au deschis împreună une guinguette sportive (în traducere, o tavernă în aer liber).
Le Nadia este barul din Montréal unde legenda Nadiei Comăneci inspiră o nouă generație de iubitoare ale sportului. Am fost la Le Nadia și am cunoscut-o pe cofondatoarea Catherine, care ne-a spus câteva cuvinte despre Nadia noastră. Incredibil. Incroyable, cum zic francezii.

Gândiți-vă că au trecut 50 de ani de la performanța Nadiei din 1976 de la Montreal. 18 iulie 1976, să reamintim pentru cei tineri, Nadia Comaneci a evoluat la paralale și a uluit arbitrii, spectatorii și computerul.
A fost pentru prima dată în istorie când în gimnastică s-a atins perfecțiunea: nota 1.00. Calculatorul nu fusese programat să arate nota 10.
„Le Nadia este un loc pe care am vrut să-l deschidem pentru a oferi un spațiu în care oamenii să se poată întâlni și să urmărească sportul împreună”, spune Catherine D. Lapointe.
„Dar de unde vine numele Nadia?”, am întrebat. Și așa a început povestea.
„M-am născut din doi părinți care se aflau la Montreal în 1976, în timpul Jocurilor Olimpice. Tatăl meu a trăit cu adevărat atmosfera Olimpiadei pe când era un tânăr adult. Mai târziu, au avut prima lor fiică. Au înscris-o la gimnastică și i-au povestit foarte, foarte, foarte des istoria unei tinere pe nume Nadia Comăneci, care a marcat imaginația tuturor obținând primul scor perfect din istoria gimnasticii.
Pentru mine, povestea Nadiei a devenit foarte repede o parte importantă din istoria pe care părinții mi-au transmis-o. Numele Nadia poartă o semnificație extraordinară. Pentru mine, evocă imaginea unei tinere capabile să realizeze lucruri mărețe și să ofere performanțe excepționale.
Așa că, atunci când a venit momentul să alegem un nume care să aibă o rezonanță puternic feminină, alegerea s-a impus aproape de la sine. Există și această legătură cu o poveste petrecută acum 50 de ani și cu generațiile viitoare.
Cred că este o poveste care i-a marcat profund pe locuitorii din Montreal la acea vreme și care continuă să-și urmeze drumul și după 50 de ani. Încă o sărbătorim pe Nadia, iar trecerea ei pe aici a avut un impact extraordinar de pozitiv asupra orașului, asupra sportului și asupra viitoarelor generații de sportive care i-au urmat exemplul”, a povestit Catherine D. Lapointe.

Corespondență de la Montreal susținută de solea.ro