Nagy Istvan: Lupta noastră călăuzită de Partid

„(…) Alături de scriitorii români slujim aceleaşi ţeluri şi lupta noastră călăuzită de partid va fi încununată de succes. Vom avea satisfacţia de a fi îmbogăţit cultura socialistă din R.P.R., contribuind la educarea oamenilor muncii din ţara noastră în spiritul ideologiei clasei muncitoare prin opere demne de făurirea acestor zile eroice de transformare revoluţionară şi avânt creator” (Nagy Istvan, „Gazeta Literară”, anul III, nr. 23, 7 iunie 1956, p. 1).

„(…) noua literatură şi artă a naţiunilor conlocuitoare constituie un tot unic şi indestructibil cu noua literatură a poporului român, ca parte integrantă a culturii R.P.R., a revoluţiei culturale, care, sub conducerea partidului, se desfăşoară din an în an în proporţii mai mari şi are menirea să contribuie în mod activ la construirea cât mai degrabă a socialismului. (…) În măsura în care scriitorii noştri şi-au însuşit învăţăturile marxism-leninismului, în măsura în care s-au identificat cu trup şi suflet cu cauza clasei muncitoare condusă de partid, şi-a învăţat din metoda realist-socialistă de creaţie a noii literaturi sovietice, s-a îmbogăţit din an în an literatura noastră naţională ca formă şi din ce în ce mai curat socialistă în conţinut” (Nagy Istvan, „Literatura minorităţilor naţionale din R.P.R.”, „Gazeta Literară”, 22 iunie 1956, p. 1).

„(…) Hotărârile celui de-al II-lea
Congres al partidului sânt menite, atât în ce priveşte munca de partid, industria grea şi agricultura, cât şi continua desfăşurare a revoluţiei culturale, să asigure satisfacerea necesităţilor materiale şi culturale mereu crescânde ale întregii noastre societăţi. (…) Fără opere care să oglindească prompt şi exact cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi ultimele succese ale politicii partidului, fără creaţii realizate la un înalt nivel artistic, care să redea cu profunzime filozofică noua conştiinţă şi complexitatea de sentimente a muncitorilor, cu grea am putea să ne imaginăm procesul de formare a acestui tip de om nou. (…) Tovarăşii noştri scriitori din Ardeal, în afară de cifre, abia dacă au aflat de pildă, ceva despre felul cum populaţia unei regiuni atât de înapoiate, cum era aceea a Constanţei, în privinţa colectivizării agriculturii, au luat-o cu mult înaintea unora din regiunile înaintate”(Nagy Istvan, „Ce, cât şi cum?”, „Gazeta Literară”, anul III, nr. 5, 2 februarie 1956, p. 1).