România își spală onoarea cu rachete. Cum evităm capcana unui război în care rachetele costă mai mult decât țintele?

Două drone doborâte în două zile înseamnă mai mult decât două ținte eliminate. Înseamnă că statul român a încetat, în sfârșit, să privească încălcarea spațiului său aerian ca pe o fatalitate meteorologică venită dinspre est. Pe 24 iulie, un F-16 românesc a doborât o dronă urmărită de la Sulina până în județul Buzău. A doua zi, alte două F-16 au neutralizat o nouă țintă lângă frontieră. Originea aparatelor este încă investigată, dar primul a fost descris de piloți ca fiind de tip Shahed, model folosit de Rusia. După ani de fragmente, alerte și căutări prin stuf, statul român a transmis mesajul elementar al oricărui stat serios, și anume granița nu este o sugestie.

Este și o recuperare de onoare. Nu în sensul gălăgios al patriotismului de studio, ci în sensul credibilității. După ce o dronă identificată de București drept rusească a lovit în mai un bloc din Galați și a rănit doi cetățeni români, ezitarea nu mai putea fi vândută drept cumpătare. Moscova testează nu doar radare, ci și reflexe politice. Fiecare dronă doborâtă este replică necesară, fermă și întârziată.

Moscova pierde drona, România plătește racheta

Problema este că această victorie are o factură disproporționată. O dronă Shahed este estimată la aproximativ 30.000 de dolari. O oră de zbor pentru un F-16 poate ajunge la circa 10.000 de dolari, iar o rachetă aer-aer folosită pentru interceptare poate costa în jur de jumătate de milion. La prima operațiune au fost ridicate două F-16 românești și două Eurofighter italiene. Concomitent au fost activate radarele, centrele de comandă, RO-Alert, echipele de căutare și întregul mecanism de securitate.

Aici se află capcana rusească. Chiar și atunci când pierde drona, Rusia poate câștiga economic și operațional. Un aparat ieftin obligă adversarul să consume combustibil, ore de zbor, personal și muniție sofisticată. În plus, perturbă viața civilă, testează acoperirea radar și măsoară timpul de reacție. Dacă România va răspunde fiecărui aparat de câteva zeci de mii de dolari cu o rachetă de sute de mii, Kremlinul poate pierde toate dronele și totuși câștiga jocul uzurii.

Asta nu înseamnă că dronele trebuie lăsate să treacă. Prețul unei rachete este infinit mai mic decât prețul unei vieți sau al unui bloc lovit. Dar succesul tactic nu trebuie confundat cu soluția strategică.

Onoarea transformată în strategie

România are nevoie de o apărare stratificată, nu de o soluție spectaculoasă. Avioanele de vânătoare și rachetele scumpe trebuie păstrate pentru ținte care justifică resurse. Împotriva dronelor ieftine sunt necesare radare capabile să vadă la joasă altitudine, sisteme de bruiaj, tunuri antiaeriene, rachete cu cost redus și drone interceptoare. La frontieră, reacția trebuie să semene mai puțin cu ridicarea cavaleriei și mai mult cu o plasă permanentă și automatizată.

Bucureștiul a anunțat investiții de aproximativ două miliarde de euro în apărarea aeriană, sprijin aliat și un proiect de 200 de milioane de euro cu Ucraina pentru producerea unor sisteme antidronă. Direcția este corectă, însă calendarul trebuie grăbit. Rusia nu va aștepta livrările, procedurile și festivitățile.

Doborârea celor două drone spală o parte din onoarea șifonată de ezitările anterioare și arată că România poate răspunde. Dar adevărata replică dată Federației Ruse nu va fi numărul rachetelor lansate. Va fi capacitatea de a-i distruge ieftin instrumentele, de a proteja populația fără panică și de a transforma provocarea rusă într-o afacere proastă pentru Kremlin. Primele doborâri sunt un început, dar nu pot deveni o strategie permanentă.