După ce agenţia de rating Moody’s a reconfirmat perspectiva negative și că că ratingul suveran al României este pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă că ritmul accelerat de reducere a deficitului şi integrarea în cadrul instituţional european susţin consolidarea fiscală şi încrederea investitorilor.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Finanţelor, agenţia internaţională de evaluare financiară Moody’s Ratings a reconfirmat azi ratingul suveran al României la nivelul „Baa3”, menţinând România în categoria statelor recomandate investiţiilor, scrie News.ro.
Presiune pentru continuarea austerității
„Reconfirmarea ratingului de către Moody’s şi recunoaşterea progreselor fiscale, realizate mai rapid decât se anticipase, reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem pieţelor şi investitorilor. Faptul că deficitul pe 2026 este prognozat în scădere la 5,8% din PIB demonstrează că măsurile noastre de disciplină bugetară, pe lângă faptul că dau rezultate palpabile, întăresc convingerea agenţiilor de rating şi a mediilor investiţionale în atingerea obiectivelor fiscale din acest an. Pentru perioada următoare, prioritatea absolută rămâne continuarea procesului de ajustare fiscală în vederea protejării ratingului investiţional şi reducerii costurilor de refinanţare. Construirea consensului politic în jurul acestor obiective şi evitarea blocajelor politice sunt premise necesare pentru revenirea perspectivei la stabilă”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanţelor.
Perspectiva negativă rămâne problema
Raportul Moody’s arată că reducerea deficitului contribuie la încetinirea ritmului de creştere a datoriei publice şi a costurilor cu dobânzile. În acelaşi timp, apartenenţa României la Uniunea Europeană, accesul la finanţarea europeană şi perspectivele solide de creştere economică continuă să reprezinte puncte forte ale profilului de credit al ţării.
Menţinerea perspectivei negative reflectă riscurile pe care agenţia le identifică în implementarea programului de consolidare fiscală multianual. Moody’s apreciază că actualul context politic, caracterizat printr-un grad ridicat de fragmentare, poate afecta ritmul reformelor şi capacitatea autorităţilor de a menţine măsurile necesare reducerii deficitului pe termen mediu.
Si cum reduci DEFICITUL,ma rog ? Hai,curaj,cocosel ! Spune,nu ne mai tine in suspans,mai ceva ca Scary Movie ! Iar,tu,Deficitule,cara-te de aici ! Ma,nu ma fa sa pun mana pe parul ala lasat mostenire de bunicul, cand copiii nu erau dusi la psiholoaga,ci la bataie,fiindca era rupta din RAI ! Rai,ma,nu RAI TV HD ! Ooff !