Pe 21 iulie, cancelarul Friedrich Merz a declarat că nu știe nimic despre o presupusă întâlnire a unor foști oficiali rusi și germani care ar fi avut loc în cursul acestei luni, la Baku. Merz a răspuns unei declarații făcute de președintele azer Ilham Aliyev, care a arătat că foștii oficiali ruși și germani au intrat pe teritoriul azer în acea perioadă.
Merz și Kremlinul neagă întâlnirea secretă de la Baku
”Pot da un răspuns foarte simplu: nu știu nimic despre o astfel de întâlnire”, a declarat Merz la o conferință de presă comună cu Aliyev. El a spus că Germania, împreună cu Ucraina și partenerii europeni, a încercat timp de luni de zile să-l convingă pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor, dar acesta Putin a refuzat. ”Responsabilitatea pentru continuarea luptelor revine exclusiv conducerii ruse”, a declarat Merz. ”Doar guvernul rus și președintele Rusiei pot opri acest război și doar ei pot intra în negocieri, inclusiv în negocieri de pace, dacă va fi necesar”, a spus Merz.
O zi mai târziu, a venit rândul Kremlinului să nege. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus că nu are cunoștință despre presupusele ”discuții secrete” între foști oficiali germani și ruși în capitala Azerbaidjanului. „Nu, nu am nicio informație despre această întâlnire, așa că nu am nimic să vă spun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la un briefing de presă la Moscova.
Întâlnire secretă germano-rusă la Baku
Primele informații au fost publicate de Die Zeit și ARD, în Germania. Au fost preluate, la începutul acestei săptămâni de britanicii de la The Times. O delegație germană neoficială, din care au făcut parte Ronald Pofalla, fostul șef de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, și Matthias Platzeck, fost ministru-președinte al landului Brandenburg, a purtat discuții clandestine la Baku la începutul acestei luni, scrie The Times. Delegația rusă i-ar fi inclus pe Valeri Fadeev, șeful Consiliului Prezidențial al Rusiei pentru Societatea Civilă și Drepturile Omului, și Viktor Zubkov, fost prim-ministru și actual președinte al companiei energetice de stat Gazprom.
Rețea de contacte reluată după începutul războiului
În luna mai, cancelarul Merz a respins categoric propunerea lui Vladimir Putin pentru rolul de mediator al unor discuții Rusia-UE: fostul cancelar Gerhard Schroeder, aflat pe statele de plată ale mai multor companii ruse din energie și prieten personal al lui Putin. ”Noi, europenii, vom decide cine să vorbească în numele nostru. Nu altcineva”, a spus Merz. Pe de altă parte, contactele de la Baku par să se bazeze pe Dialogului de la Petersburg, înființat în 2001 de Putin și fostul cancelar german Schroeder. Forumul reunea politicieni, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile.
O serie de întâlniri începută în 2024
Mai mult, nu au fost singurele astfel de discuții discrete între foști oficiali germani și rusi. Investigațiile din presa germană au identificat contacte care au început în 2024, de obicei la Baku. A fost cel puțin o întâlnire desfășurată la Abu Dhabi. O investigație anterioară privind reactivarea rețelei Dialogul de la Petersburg a relatat că o întâlnire din aprilie 2025 l-a inclus pe Ralf Stegner, membru al Bundestagului din partea SPD. Prezenta sa este de remarcat. Fo;tii oficiali sunt liberi să poarte discuții private, însă în acest caz avem de-a face cu un deputat in Bundestag, membru al comisiei pentru supravegherea serviciilor de informații ale Germaniei.
La întâlnirea din 2025 observăm aceleași personaje în delegația rusă: Zubkov și Fadeev. La cel moment, presa germană a ales sa citeze voci mult mai critice față de asemenea întâlniri decât a făcut-o acum, în 2026. ”Fadeev este în mod clar un adept al liniei dure”, spunea, pentru Tageschau, Sabine Fischer, expertă în Rusia la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate. ”El este un simbol al regimului imperialist al lui Putin. Se transmite semnalul că există încă actori de partea germană care doresc normalizarea relațiilor cu Rusia, în ciuda războiului de agresiune împotriva Ucrainei, cu încălcarea dreptului internațional. Pentru ruși, astfel de întâlniri au ca scop în primul rând deschiderea unor canale de influență asupra politicii germane”.
Inițiativă diplomatică sau influență rusă?
În 2025, deputatul Stegner a fost iritat de insistențele presei. ”Nu am fost într-o misiune oficială și nu am primit fonduri de la nimeni”, a declarat Stegner. Stegner este social-democrat. A fost criticat de colegii creștin-democrați din comisia pentru supravegherea serviciilor secrete. ”A mers la Baku cu un al doilea telefon mobil? Ce măsuri de precauție și-a luat? Cum s-a protejat? A informat serviciul de informații german după aceea?”, a spus unul dintre deputații CDU.
Ca și în cazul precedentelor întâlniri dintre foștii oficiali ruși si germani, întrebarea este daca avem de-a face cu o încercare deliberată de subminare a politicii oficiale a Germaniei de a izola Rusia sau dacă aceste întâlniri au avut loc cu acordul guvernului de la Berlin, în căutarea unor soluții de reapropiere de Rusia? Guvernul Germaniei a arătat că nu a știut de aceste întâlniri, cu atât mai puțin că le-ar fi planificat.
Poziție dificilă pentru Germania
Discuțiile generează întrebări nu doar despre posibile propuneri de pace. Moscova testează pozițiile Germaniei privind reluarea relațiilor economice, ridicarea sancțiunilor și comerțul energetic? Rusia susține încheierea războiului în condiții care îi păstrează controlul asupra teritoriilor ocupate și blochează aderarea Ucrainei la NATO. Kievul se teme că eventuale contacte germano-ruse ar putea duce la negocieri fără participarea sa. Au loc deja aceste negocieri, în umbra disputelor de la Bruxelles cu privire la cine ar trebui sa fie reprezentantul UE în cadrul lor?
Pentru Germania, episodul Baku vine cu întrebări despre transparență și despre autoritatea guvernului de la Berlin, condus de un cancelar cu o popularitate în cădere liberă. Dincolo de posibilitatea unei inițiative pentru încheierea războiului din Ucraina și reluarea legăturii energetice între Europa, în special Germania, și Rusia, întâlnirile secrete de la Baku arată că lupta politică din Germania privind poziția față de Rusia nu a încetat.
Locul de întâlnire între Est și Vest
Cât privește Azerbaidjanul, nu există dovezi că guvernul a organizat întâlnirea. Aliyev a sugerat că participanții au ales Azerbaidjanul doar ca loc convenabil. Baku are legături de transport cu Rusia și Germania și este folosit tot mai des ca spațiu de dialog diplomatic. Este însă de remarcat semnalul transmis de președintele Aliyev. El a declarat că datele de zbor arată că Pofalla și Platzeck au călătorit la Baku între 12 și 14 iulie, iar în aceeași perioadă au ajuns acolo și Zubkov și Fadeyev. Potrivit lui Aliyev, aceste informații arată că a avut loc o întâlnire secretă. ”Nu am primit nicio informație despre acest lucru nici din partea Germaniei, nici din partea Rusiei”, a spus Aliyev. ”Cu alte cuvinte, teritoriul nostru a fost pur și simplu folosit fără știrea noastră”.