Nemurirea Părintelui Cleopa

Nemurirea Părintelui Cleopa îi bucură pe foarte mulți, nu doar pe Dan Negru, așa cum am reținut dintr-o postare recentă.

Iar îndemnul adresat  profesorilor să-l amintească mai des merită reținut, pentru că, da, e adevărat, „e greu să rămâi tu însuți când toți ceilalți vor să facă altceva…”

Căutați-l pe Sfântul Cleopa și descoperiți filosofia sa din felul în care gândea și vorbea.

Fraţii mei, omul care are frica de Dumnezeu nu trebuie să-l păzească nimeni să nu fure, sau să nu fie curvar, sau beţiv, sau hoţ, sau să nu facă rău. Cel ce are frica lui Dumnezeu şi ziua şi noaptea pururea veghează asupra lui: să nu gândesc ceva rău asupra omului, să nu vorbesc ceva rău că-i păcat, să nu fac ceva rău că-i păcat! Cine are frica lui Dumnezeu, acela se face santinela întregii înţelepciuni, îşi păzeşte sufletul şi mintea sa de gânduri rele, limba sa de cuvinte rele şi toată aşezarea sa de a lucra împotriva lui Dumnezeu.”

Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da’ sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!”

 

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat luni, 3 februarie, un ultim Parastas pentru cei 16 cuvioși și mărturisitori ai Ortodoxiei din secolul 20, înainte de proclamarea generală a canonizării acestora.

Vorbind despre această ultimă slujbă de pomenire, Părinte Varlaam a afirmat faptul că „este un moment copleșitor pentru noi, slujitorii desemnați (…)pentru oficierea lui, apăsați fiind de conștiința nevredniciei noastre pentru o lucrare atât de mare și de sfântă”.

Proclamarea generală a avut loc marți, 4 februarie, la Sfânta  Liturghie 

„Martiri și mărturisitori, profesori de teologie și preoți de parohie, stareți și duhovnici, misionari în cetate și nevoitori în codri și în locuri ascunse de lume, iconari și mânuitori ai condeiului, filantropi și făcători de bine, adevărați stâlpi ai Bisericii și neamului, în vreme de mare primejdie, sfeșnic cu 16 făclii strălucitoare, au fost așezați de Dumnezeu să lumineze într-un veac întunecat de ideologii totalitare și anticreștine”, a afirmat ierarhul.

Sfânți Mucenici și Cuvioși Români Contemporani  

1.Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim
2.Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae
3.Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu
4.Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop
5.Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu
6. Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria
7.Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț
7.Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus
8.Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj
9.Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana
10.Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici
11. Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova
12.Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea
13. Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia și Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia

 

 

Recomanda 5

5 Comentarii

  1. „Aţi auzit ce suntem? Umbra norului pe pământ şi altceva nimic. Nu pune bază pe faptul că azi eşti sănătos, că eşti frumos, că eşti bogat sau că eşti tânăr! Astea sunt umbre şi vise. Viaţa noastră e un vis, scurt și trecător, și tot ce luăm cu noi când plecăm este ceea ce avem în inimă. De asta e mai valoroasă inima cu iubire decât mintea cu cunoștințe.”

    SFÂNTUL CUVIOS CLEOPA DE LA SIHĂSTRIA

  2. Sfantului Cleopa nu i-a facut nimeni din media propaganda. A fost cunoscut lumii doar prin filmuletele celor ce-l vizitau la manastire pentru a avea de la el un cuvant de folos. Nimeni nu l-a declarat Sfantul Moldovei. Dar toti credinciosii ortodocsi il considera Sfantul Intregii Romanii alaturi de alte sute de sfinti ca el.

  3. … si pr0stirea nanacilor.
    Prilej de a mai cumpara inca 16 lumanari de la biserica si de a mai scrie inca 16 pomelnice (pomelnic vine de la slav. ,,pomniti”= a aminti)……[Rumburak]

  4. acum 2500 de ani se numea RUSINE, CINSTE, ONOARE, acum i se spune FRICA. Jalnic pt ca Omul ar trebui sa fie corect din convingere, pt ca are constiinta nu pt ca il Bate Dumnezeu daca face aia sau ailalta…Atata timp cat in noi „a suflat Dumnezeu Viata” noi avem Calea Vietii pe care sa mergem. Inainte de cele Zece Porunci a fost vorba:”Ceea ce tie nu-ti place altuia nu face”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.