Nepoata lui Eminescu, la aniversare

Astăzi, 15 februarie, Roxana Eminescu, singura nepoată recunoscută a poetului național Mihai Eminescu, împlinește 77 de ani. 

Roxana Eminescu a fost cercetător al literaturilor şi civilizaţiilor de limbă portugheză, critic literar, jurnalistă, profesoară şi traducătoare. Ea este fiica Iolandei Eminescu (una dintre primele femei judecător din România), al cărei bunic a fost Matei Eminescu. Acesta a fost unul dintre cei 10 fraţi ai lui Mihai Eminescu, singurul care a lăsat urmaşi direcţi.

După obținerea bacalaureatului la liceul Gheorghe Lazăr, intră la Universitatea București, unde obține diploma de licență în franceză. În 1978 își susține teza de doctor în filologie romanică despre Fernando Pessoa, avându-l ca director științific pe academicianul Iorgu Iordan. A fost cercetătoare științifică la Academia de Științe Sociale și Politice, București, între 1971 și 1981, când a fugit din țară.

Roxana Eminescu declara că a fugit din România din cauza presiunilor Securității, dar recunoaște că numele de Eminescu a scăpat-o de multe ori de persecuții grave.

Chiar și în aceste condiții, Securitatea română a încercat s-o racoleze ca spioană în cadrul Ambasadei Portugaliei la București, însă Roxana a fugit în Lisabona, de unde a plecat în Franța devenind cetățean francez.

Ajunsă acum la pensie, Roxana Eminescu trăiește în orașul francez Brest.

La rândul său, Roxana are un singur copil — Ion Teodor Eminescu-Iacobescu, născut în 1983. Băiatul acum în vârstă de 41 de ani nu vorbește limba română cu toate că este purtătorul acestui nume celebru.

Eminescu și frații săi

Mihai Eminescu a mai avut 10 frați și surori, el fiind al 7-lea. Primul a fost Șerban, medic în Austria, dar care a murit de tuberculoză la Berlin. A urmat Niculae, care s-a sinucis la 41 de ani, la Ipotești. Iorgu — militar la Berlin, decedat la 29 de ani, în urma unei pneumonii severe. Ruxandra — care a murit în copilărie. Ilie — fratele cu care Mihai Eminescu a fost cel mai apropiat, dar care a murit la 17 ani în urma epidemiei de tifos. Maria — sora poetului, care a murit la 6 ani și jumătate. Aglaia — o pianistă de excepție la acea vreme, a cântat mai târziu împreună cu Ciprian Porumbescu. A urmat Mihai Eminescu, marele poet, care a decedat la 39 de ani. Harieta — sora mai mică, cea care l-a îngrijit pe marele poet până la ultima suflare și care a decedat la 35 de ani, la câteva luni după moartea lui Mihai. Următorul copil a fost Matei Eminescu, unicul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. Matei Eminescu a fost cel mai longeviv membru al familiei. Ultimul frate al poetului a fost Vasile, care a decedat la vârsta de un an și jumătate.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

3 Comentarii

  1. Incurcatura de balmajeala ! Deci s-o luam pe scurtatura … Mihai Eminescu (Dumnezeu sa-l odihneasca, unul dintre romanii caruia zilnic trebuie sa ne inchinam !) a avut un frate, Matei … acesta a avut o nepoata, Iolanda, care la rindul sau a avut (pentru ca presupun ca nu mai e in viata) o fata, pe Roxana Eminescu, acum la pensie … desi, nu „nepoata”, ci stranepoata (de unchi) !

  2. Băiețelul ăla de 41 de ani să facă bine să învețe limba română dacă tot este purtătorul acestui nume celebru.

  3. Pentru unii jurnaliști grea mai e și limba română! Ba Roxana este cercetător, ba cercetătoare (ea fiind de genul feminin). Este cetățean, deși ar trebui sa fie cetățeană sau chiar cetățeancă. Chiar e atât de greu să acordați cu genul feminin? Parcă limba română ar fi trebuit să fie cunoscută și mânuită perfect de către un jurnalist(ă), dar văd că mai nou, toți agramații se dau jurnaliști. Ce trist!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.