Nicușor Dan poate forța trecerea Guvernului Mureșan. Dar trebuie să se lepede de PSD

Președintele poate spune o singură frază care ar duce la învestirea Guvernului Mureșan până la finalul lunii. Nu este legată de agențiile de rating, nu este legată de soarta românilor sau de presiunile externe. Este legată de frica politicianului român de a-și pierde scaunul.

La cum arată azi datele problemei, Siegfried Mureșan intră într-un vot pe care l-a pierdut deja. Îi trebuie 233 de voturi. A recunoscut singur că pornește de la 169. În calculele cele mai binevoitoare, cu minoritățile la pachet și cu tot ce se poate racola dintre neafiliați, plafonul stă pe la 209. PSD și AUR au anunțat deja că nu votează Guvernul, chiar dacă vor mai avea loc consultări. Toată lumea știe rezultatul. Se merge la vot oricum. Este ultimul lucru pe care clasa politică românească îl mai face cu punctualitate — numărătoarea unor înfrângeri anunțate din timp.

Rezultatul s-ar schimba însă dacă Nicușor Dan ar rosti o singură frază, înainte de ședința Biroului Permanent Național al PSD: Dacă respingeți Guvernul Mureșan, dizolv Parlamentul și mergem la alegeri anticipate.

Se poate?

Constituția permite. Articolul 89 cere trei lucruri: să fi trecut 60 de zile de la prima solicitare de învestitură, să fi fost respinse cel puțin două cereri, iar președintele să consulte în prealabil șefii Camerelor și liderii grupurilor. Termenul a început să curgă pe 21 iunie, când Adrian Veștea și-a depus programul, și s-a împlinit pe 19 august. Guvernul Veștea a fost respins pe 22 iunie, cu 189 de voturi pentru. Retragerea lui Eugen Tomac, desemnat pe 4 iunie, nu se pune la socoteală, pentru că nu a ajuns niciodată în fața Parlamentului. Respingerea cabinetului Mureșan ar fi a doua.

Există și o dispută juridică — o parte dintre constituționaliști susțin că ambele respingeri ar fi trebuit să încapă înăuntrul celor 60 de zile, iar Curtea Constituțională nu s-a pronunțat niciodată pe ipoteza asta, fiindcă nicio criză de până acum n-a ajuns atât de departe. Totuși, niciun parlamentar nu pariază pe o sesizare la CCR când miza pariului este propriul mandat.

Aritmetica fricii

Nicușor Dan ar muta obiectul votului. Din clipa în care dizolvarea devine consecința anunțată a respingerii, parlamentarii nu mai votează pentru Siegfried Mureșan. Votul se mută și devine despre fiecare în parte. Despre locul lui pe o listă pe care nu el o face. Despre pragul pe care partidul lui s-ar putea să nu-l mai treacă. Despre cei doi ani de indemnizație, influență și imunitate pe care i-ar pierde pentru o linie politică decisă mai sus.

Iar la nivelul acesta, eroismul se evaporă cu o viteză remarcabilă. Conducerile de partid pot fi intransigente la televizor, fiindcă ele se autopropun pe liste. Omul intrat pe locul patru, traseistul, parlamentarul la primul mandat și tot grupul de desprinși din partidele suveraniste sunt mult mai puțin romantici.

PSD ar trebui să aleagă atunci, pentru prima dată, între a vota un guvern PNL–USR–UDMR și a-și fragmenta propriul grup parlamentar ca să-i țină spatele lui Sorin Grindeanu. UDMR ar trebui să decidă dacă riscă un scrutin într-un climat radicalizat. PNL ar trebui să le explice propriilor parlamentari — dintre care o parte, se șoptește deja, ar prefera ca Mureșan să nici nu ajungă la vot — de ce își pun mandatele pe masă pentru un premier pe care nu l-au vrut. Singurul care ar zâmbi ar fi AUR, dar nici acolo interesul conducerii nu coincide cu interesul fiecărui parlamentar care trebuie să-și renegocieze locul.

Acolo, în golul dintre interesul șefului de partid și interesul membrului de grup, s-ar găsi voturile care lipsesc. Frica a produs în Parlamentul României majorități mult mai improbabile.

Se leapădă Nicușor Dan de pesedism?

Probabil că nu și tocmai de aceea desemnarea lui Mureșan poate fi citită în două feluri.

Primul – o încercare onestă de a forma un guvern proeuropean. Al doilea, mai economic – etapa obligatorie dinaintea desemnării lui Sorin Grindeanu. Le-am dat și lor o șansă, n-au avut voturile, acum, cu regret, urmează PSD. 

Nu trebuie să ghicim care dintre variante e cea reală. Avem un test, iar el se consumă în următoarele zile. Dacă până la votul de învestitură președintele spune, apăsat și fără portițe, că respingerea înseamnă dizolvare, atunci s-a desprins de PSD și a mutat toată responsabilitatea în Parlament. Dacă nu o spune — dacă auzim „vom analiza”, „vom consulta partidele”, „există mai multe scenarii” — atunci știm deja cum se termină filmul.

Un președinte are, într-un întreg mandat, două-trei momente în care poate face ceva ireversibil. Restul timpului administrează consecințele momentelor în care n-a făcut nimic. Săptămâna asta e unul dintre ele.

CITEȘTE ȘI

Dilema lui George Simion