Nicușor Dan – un fricos sau un complice?

Intrăm în perioada de dezamăgire și complicitate numită „mandatul Nicușor Dan“?

De aproape două săptămîni, publicăm mai multe episoade cu imagini despre ”Dezastrul din Herăstrău”, un serial cu peste o sută cincizeci de fotografii-document făcute în cel mai cunoscut parc al României. Parcul Herăstrău, înființat în anul 1936, numit astăzi Parcul Regele Mihai I al României este un monument istoric clasa A. Conform Legii monumentelor istorice (Legea nr 422/2001 și completată ptin Legea 401 /2003), într-un asemenea monument de clasă A nu este posibilă nici o intervenție care să nu respecte originalul.

Orice intervenție trebuie să respecte configurația originală și poate fi executată numai după evaluări și aprobări și autorizări de specialitate eliberate de la Ministerul Culturii. De 30 de ani, în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău), se construiește și se demolează, se modifică și se încropesc terase, chioșcuri, restaurante și stabilimente. Decăderea Herăstrăului a început cu Traian Băsescu și Adriean Videanu. Răboiul anunțat de Sorin Oprescu s-a pierdut în ceață și în glume tipice ale doctorului șugubăț și flecar. Promisiunile avîntate făcute de Gabriela Firea au eșuat și ele. Fosta primăriță a Bucureștilor a anunțat măsuri severe de respectare a legii și a capotat, coabitînd, tolerînd cele mai cumplite mutilări ale parcului din toată perioada de după 1989. Parcul Herăstrău a devenit și piață de droguri și lanț de construcții fără autorizație și parc cu deteriorări de spațiu public neglijat. Dar, mai ales, cartier de cîrciumi și discoteci, de viață de noapte scăpată de sub controlul legii și adăpost de tranzacții sexuale și droguri. În vremea Gabrielei Firea, Parcul Herăstră a decăzut cu adevărat. Și, niciodată, Primăria Capitalei nu au dus controlul, încercările de redresare și măsurile de ordine și curățenie pînă la capăt.
Nicușor Dan nu a cîștigat alegerile pentrul postul de primar al Capitalei cu o demonstrație de geometrie sau cu o ecuație de gradul trei. Bucureștenii nu l-au ales pentru matematicile sale superioare sau mai puțin. A promis reabilitarea spațiilor verzi și disciplină în construcții, respect pentru monumentele de arhitectură, căldură și apă caldă în apartamente, trafic civilizat.
Și, cînd colo, ce vedem? Nicușor Dan nu rezolvă nimic. Nici apă caldă, nici trafic, nici disciplină arhitecturală, nici spații verzi. De fapt, Nicușor Dan se face că nu știe ce se petrece acum cu Parcul Herăstrău, redenumit Parcul Regele Mihai I al României. N-a auzit de serialul nostru de imagini, n-a călcat prin Herăstrău, nu știe nimic despre acest dezastru? N-au auzit nici liberalii? Greu de crezut! Ei se dau mari patrioți. Chiar regaliști. Nicușor Dan este un fanfaron ciufulit, care, o dată ajuns în fotoliul de primar, nu mai vrea nimic? Sau este doar un primar fricos, care se teme de moarte de mafia imobiliară și de distribuitorii de droguri și de rețeaua de afaceri din zonă? De ce nu se plînge Nicușor Dan la DIICOT, la ANAF sau la DNA, pentru a cere sprijin? Nu mai rămîne decît ipoteza că și Nicușor Dan și toate aceste organisme au tentacule mai mici sau mai mari pînă în piața neagră din Parcul Herăstrău!? Acolo petrec, de acolo își trag o parte din resursele finaciare, pe acolo circulă și banii lor.
De obicei, un fapt de interes pubic se bucură repede de atenția confraților din presă. Televiziunile iau foc la o mașină parcată pe trotuar, la cîteva gunoaie aruncate cine știe unde, la o exprimare neîngrijită față de un erou sau față de o perioadă istorică. Dar, se fac acum că nu văd nenorocirea abătută asupra parcului Herăstrău, șirul de abuzuri, ilegalități și decăderea spațiului și a monumentelor din Parcul Regele Mihai I al României.
Este o coaliție a tăcerii sau a fricii? Sau Bucureștii decad cu această complicitate a tuturor? Sau, fiecare are un șef, un prieten, o cîrciumă și un interes care să-l facă să tacă și să ignore situația?
De ce-ar face-o și primarul Nicușor Dan? De frică sau dintr-o complicitate cu mafiile care se alimentează din Herăstrău?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 26

33 de Comentarii

  1. ce nu intelegeti, oameni buni, ca numai „ai lor” ajung la „putoare”? plicushor este 2 in 1 !

  2. Nea Cornele, am auzit una buna azi, cica „poporul a scapat de Nicu-secu’89, bucurestenii inca il au pe Nicu cel mic”??! L-au adoptat bucurestenii, nu toate romania!??
    P.s: iare ce au in comun cel vechi disparut si cel nou al bucurestiului? Ghici, ghicitoarea oricui.

  3. Exista peste tot mafii, in Inspect.de stat in constructii, la Agentiile de Mediu pentru gunoaie, in permise auto, in certificari in turism, in atestari firme de catre ANRE, in politie in relatii cu interlopii, in comert cu produse fara acte, in invatamant pentru norme si catedre, etc.

  4. DACA LA FINAL FACTURA GUVERNARII PNL.USERE AR FI PLATITA DE SUSTINATORII VOTANTI? NEAMA SUPARARE! DA DI CI IO?NICI MACAR PESEDEEE!HA?

  5. Acest(editat) de Nicusor Dan, nu este fricos – are sprijinul „organelor”, (editat) este un jalnic complice al marsaviilor ce se comit in Parcul Herastrau, deoarece, observam ca, nici sefii PNL/USR/PMP nu sufla un cuvant despre dezvaluirile sinistre si fotografiile ororilor din Parcul Herastrau. „Guvernul meu” tace ca mortul. Ce-ar mai fi sarit de koor in sus Geaca Rosie&Co, daca vreun amarat de PSD-ist punea de-o taraba cu maruntisuri, in vreun parc bucurestean.

  6. Chiar credeati ca Nicusor e in stare de ceva?!Un om care nu a realizat nimic in viata pana la 50 de ani o fi in stare sa admnistreze un oras de marimea Bucurestiului?!

  7. S-au trasat pe alei in parcuri piste pentru biciclete dar fiecare circula pe unde-l duce capul, pe aleile inguste din jurul lacului sau printre copii, caini sau mamici care-si plimba pruncii-n carucioare.
    Pe mucusor nu-l mai deranjati cu problemele bucurestenilor, fiind depasit de situatiile pe care le promitea rezolvate in campania electorala!

  8. Maestre, la varsta si experienta gazetareasca pe care o aveti, ar fi normal si firesc sa traiti in lumea reala!

  9. nu s-a mirat nici nu s-a intrebat nimeni de ce suspendarea pe un an a PUZ-urilor si marea „Victorie” a plicusorului a exceptat taman sectorul 1. Parcul Herastrau este in sectorul 1..asadar in sectorul 1 mafia securista si cea politica isi pot continua si consolida imperiul, plicushor nu se supara si diicot nu verifica.Pe mana cu liberalii si pluseristii borno-cioloshishti in capitala s-au sistat santierele pentru toate pasajele pentru patinoarul Flamaropol acum ruginit sub ploaie si mizerie pentru Spitalul „Sfântul Vasile cel Mare” cel mai mare spital de urgenta din Bucuresti …de sala polivalenta ce sa mai discutam.Orasul este complet paradit.

  10. Descoperirile arată că Balcanii sunt centrul lumii. Istoria se rescrie. 22 martie 2021, Ovidiu Drugă. Cercetătorii au găsit dovezi care arată că primii pre-oameni, un stadiu intermediar între marile maimuțe și oameni, au apărut nu în Africa, ci în nordul Greciei și regiunea Balcanilor. Un studiu impresionant publicat în revista științifică PLoS One și ScienceDaily răstoarnă întreaga teorie despre originea omului. Până acum se credea că saltul de la maimuță la om s-a făcut în urmă cu 5-7 milioane de ani în urmă și că primii pre-oameni au apărut în Africa. Cu toate acestea, o echipă internațională de cercetare din Germania, Bulgaria, Grecia, Canada, Franța și Australia susține o altă teorie. Descoperirile arată că Balcanii sunt centrul lumii! Savanții conduși de profesoara Madelaine Bohme de la Centrul Senckenberg pentru Evoluția Umană și Paleoambient de la Universitatea din Tubingen și profesorul Nikolai Spassov de la Academia Bulgară de Științe, afirmă că istoria umană a început cu câteva sute de mii de ani mai devreme în zona Balcanilor. Încă un “succes” al lui Biden. O țară NATO e gata să schimbe tabăra. Fosilele găsite în Grecia și Bulgaria pun bazele unei noi teorii cu privire la evoluția umane. În articolele publicate în revista științifică PLoS ONE în mai 2017, cercetătorii explică faptul că teoria lor pornește de la cele două exemplare descoperite ale hominidului fosil Graecopithecus freybergi. Acestea includ un maxilar găsit în Grecia și un premolar superior, descoperit în Bulgaria. Anterior, se credea că maimuțele dispăruseră din balcani cu mai mult de trei milioane de ani mai înainte de acel moment. Cu alte cuvinte, Graecopithecus freybergi este ultima maimuță care a trăit în Europa.

  11. De ce exista inflația aceasta de redenumiri a unor parcuri( Herăstrău) instituții de învățământ( Univ Științe Agricole Banatul ) samd cu titulatura ” Regele Mihai I al României”? Au fost întrebați bucureșteni ori timișorenii? Înțeleg că e nevoie de un cult al regalității in Republica noastră securista?! Formele fără fond nu acoperă politicile urbane dezastruoase sau pe cele educaționale..

  12. jurnalistul onest ar fi pus o intrebare, sau ar fi provocat o discutie cu primarul capitalei. acest primar-de cateva luni in functie-este devina ca organele statului (ispectoratul in constructii, garda de mediu, politia) nu-si fac treaba?

  13. Domnule Nistorescu , dintre toate sinonimele pe care le-am gasit intr-un vechi dictionar francez pentru ,,Promisiune” , mi-a placut unul:promisiune = politizare! Ce angajament, ce asigurare, ce declaratie, ce obligatie,ce conventie, ce gaj,ce predictie,ce prestatie, ce juramant,ce semn, ce contract pot sa faca niste aventurieri care strabat lumea obscura a politicii de sat, comuna,municipiu, judet ori stat?

  14. Dupa fizicianul zero absolut urmeaza matematicianul prost la infinit.

    Stirea zilei este in EvZ. Andronic si-a gasit stramosul, ratacind prin Balcani unde ar fi de fapt centrul lumii. Lumea ancestrala a lui Andronic, mai tare decat boala copiilor :))

  15. Mai terminati cu aceste denumiri ale unor parcuri,scoli si alte institutii ale statului cu nume de regi,care nu au facut nimic pentru aceasta tara.Ce a facut acest MIHAI I ,pentru ROMANIA? NIMIC concret.Poate cei peste 160.000 de ostasi romani luati prizonieri de sovietici,care nu s-au mai intors niciodata acasa se intorc in morminte.Prin TRADAREA lui nu numai cei luati prizonieri au suferit.Canditiva cati copii au ramas fara tata,cati parinti si-au plans copilul sau copii ramasi in lagarele de prizonieri sovietice,cate sotii au ramas vaduve toata viata lor.Asa ca trebuia facut un REFERENDUM daca membrii acestei familii mai trebuiau primiti in tara.Cat priveste DEZASTRUL din HERASTRAU,de vina este FREA.O manipulare mai mare ca aceasta nu poate sa fie.Cand au inceput constructiile ilegale in parc?Nu cumva pe timpul lui BASESCU-PETROV si VIDEANU?Ba da.Cand „CIUMA ROSIE”,pe care nu am sustinut-o niciodata,din cauza oamenilor din fruntea ei,s-a apucat sa demoleze acele „CLADIRI”,ilegal construite,imediat presa DEMOCRATICA a sarit la bataie,spunand ca fac ABUZURI.Va mai amintiti? Iar acest PRIMAR GENERAL nu o sa faca nimic pentru bucuresteni.Ce a facut,pana acum?V-a dat caldura,v-a dat apa calda,a rezolvat traficul din BUCURESTI,a rezolvat cu sanatatea,cu invatamantul,etc.?O sa rezolve totul,dar nu in acest mandat.Acesti NEOMARXISTI,ajunsi la putere prin HOTIE,oa sa duca aceasta tara in pragul FALIMENTULUI,daca nu ne trezim sa-i dam jos.Cati dintre ei au ceva realizari inainte de a intra in politica?

  16. firea nu a facut nimic in 4 ani…Nicusor a facut mai mult ca toti pesedistii la un loc

  17. Fotografiile din parcul Herastrau , fac , fiecare , cat 1000 de cuvinte ! Fotografiile reprezinta oglinda , clara, a jafului si coruptiei din Bucuresti ! Cate institutii ale statului roman au trebuit sa-si dea acordul pentru a „sustine” , dezastrul din acest parc ?! Desigur , pe primul loc, Primaria Generala a Capitalei ! Nicusor , daca are sange in instalatie , ar trebui sa infiinteze o comisie de incoruptibili ( exista , oare asemenea oameni ?) , care sa ia la puricat de la A la Z , istoria dezastrului din parc si sa prezinte concluziile justitiei ! Dar nu cred ! Pentru ce si-ar bate capul Nicusor Dan , cand viata este atat de scurta si atat de frumoasa ! Mai bine un…criminal tango !

  18. Bucurestenii l-au ales pe Nicusor dintr-un singur motiv: ura prosteasca impotriva psd si iubirea prosteasca fata de un nou smen securist : usr+pnl=pdl. Dezamagire??? Trebuie sa fii complet idiot sa te astepti ca Nicusor asa cum e el parasutat si in transa sa rezolve ceva!

  19. Cap Patrat este un tip incult, in acest domeniu are (ne)pregatirea unui Boc ca sa ma refer la unul mai contemporan si nu la Bobu. Capitala a avut in istorie primari instruiti, cu educatie superioara, umblati in lume si in consecinta s-au bucurat de colaboratori identici cu care au faurit Micul Paris. Ce om cultivat, arhitect sau ce o fi, accepta sa vina sa se compromita langa niste inculti? De altfel nici nu este sigur ca ar fi admisi, cei cu care se inconjoara acesti inculti sunt exact ca ei. Petrov a dovedit-o cu brio.

  20. CEI CARE CRED CĂ OMUL SE TRAGE DIN MAIMUȚĂ SUNT NIȘTE ATEI FĂRĂ DE MINTE. D-AIA OMENIRE ASTA A AJUNS AȘA DE RĂU ȘI URÎT PENTRUCĂ ESTE CONDUSĂ DE OAMENI ATEI FĂRĂ FRICĂ DE DUMNEZEU, FĂRĂ PRINCIPII ȘI VALORI CREȘTINE.

  21. Imi pare rau ca sunteti nedrept cu Nicusor,ca iar reluati placa cu „serviciile”ca si cum nu Sarmancur e ofiter SRI in grad de colonel(vezi decoratia primita),dar este un „acoperit”amaratul de Nicusor Dan!
    Din fericire,cunosc prea bine lumea asta,din informatii culese la vreme, din povesti la gura sobei,poate aveti niste fanatici care va injura imediat ce spuneti ca PSD are o scama,dar eu chiar va inteleg!Nicusor a spus,cu subiect si predicat ca va face un audit financiar al primariei!Toti papagalii PSD au zburat de pe craca! Nicusor ,fa curatenie in PMB afara cu argatii Firei Sarmancur!Ce nu a facut Sarmancur in 4 ani,hotul de Sorin Oprescu in alti 8 si tot asa, face Nicusor intr-o luna,hai ca e prea de tot!Firea Sarmancur are urmatorul drum in viata catre puscarie,la cate hotii a comis la Primarie,si e disperata!daca nu ati vazut pana azi o femeie DISPERATA,Firea e simbolica pentru definitie!A recurs la manipulare din disperare,PSD& Firea au pierdut alegerile locale..sa spuna tata Puiu,Romanul Neulander sau Mitica de la Liga…Nici o puscarie nu este destul de adanca pentru toti liderii PSD, trecuti si viitori, plus prostituate media,martore indestulate ale unui jaf nemaintalnit in Istoria Romaniei!

  22. bipedul care umbla cu pupitrul prin intersectii ( o fi fost acelasi cu care se fataia werner la inaugurari ) balmajea ceva despre niste salarii de vreo 1400 Euro lunar ! la fel ca si caldura,apa calda, ceva cu ,,reconstructia,, orasului ! biet panglicar !

  23. Ce a facut pana acum domnu Premar ?
    Balbe in forma continua, discurs de politruc scolit la Stefan Gheorghiu

  24. Despre PSD :
    „Pe drum trecea o brisca,
    O brisca, o brisca
    Pe drum trecea o brisca
    Manata de-un taran.

    Tragea din greu la brisca,
    La brisca-ca, la brisca,

    Tragea din greu la brisca
    Un falnic armasar.

    De-odata vad ca misca,
    Ca misca-ca, ca misca,
    De-odata vad ca misca
    Ceva lung si bizar.
    …etc
    O perioada, minim 4 ani, ve-ti sta pe tusa, in opozitie,e scris in stele
    Chiar nu are rost sa mai facem lumina,cine e de vina,cine a gresit,,PSD trebuie caine-caineste sa stea 4 ani in opozitie,sa intrebe si sa invete,pentru ca si-au batut joc de romani din 2017 pana in 2019,multumita escrocului national Dragnea! razbunarea romanilor se numeste USR! Punct.

  25. Mucusol complice la Covid . Frigul din case scoli si spitale este OPERA lui …

  26. distrugerea Herastraului a inceput inca din vremea golanului Crin Halaicu, bibelar. A continuat cu succesuri pe vremea cretinului Viorel Lis si a fost desavarsit de Basescu+ Videanu Adrieeeean. Nici Oprescu si Firea nu au stat deoparte. O sleahta de nemernici. Cum or fi fost astia alesi ?

  27. bai dementule,
    cateva sute de mii de bucuresteni fac frigul in case,
    „consumarorii captivi” ai radet si tu te freci cu parcul herastrau?!
    -prin sutele alea de poze ai bagat si ceva cu dovlecii „parintilor europei”,capatanile hidoase ale unor corporatisti spurcati,
    planificatorii si prognozatorii viitorului nostru?!

  28. Pentru ciufulitul Papalapte,Heratraul e prea departe. Luati-l de mana si treceti-l strada,în Cișmigiu.Sa vedeti acolo jale si nesimțirea primăriei!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.