Nici berea nu mai e ce era! Nici convorbeala! Uite-așa! Pe rețelele de socializare, când bârfești despre politicieni e ca la cinematograf, pe vremuri. Cam așa:
– Staţi, bă, jos, că nu se filmează!
– Fă-ți și tu un selfie capsomanule!
– Nu vezi că aduc o maşinărie? Uite-o acolo! Are şi ecrane! Ne pun pe Youtube.
– Proştilor! Acela e un generator de câmp oceanic. Nimeni n-o să se mişte de-aici, o să vedeți, marțafoilor! Ne ţin ostateci! S-a dus libertatea noastră!
– Nu-i generator! E un automat de cafea! S-au gândit să ne omenească!
– Să ne demonizeze, vrei să spui?!
– Ia, tăceţi, e un detector de minciuni! Or să ne ia pe fiecare-n parte. Să spunem ce porcării am mai făcut în amarul de vreme de când am stat scufundaţi bine de tot în oceanul virtual, ha, ha ha! Barna, președinte? Hai sifon!
– În oceanul digital, vrei să zici?
– Tot aia! Hrebe e un derbedeu!
– Ce tâmpenie! Am stat o mie de ani înghesuită în corabia aia naufragiată! Mai rău ca o sardea, halal, oameni buni!
– Dar de ce, dragă doamnă?! N-au avut rudele bani să-ţi cumpere o corabie naufragiată ca lumea?! Nu s-au îngrijit de tine? Udrea e cam așa și-așa!
– Dracul să-i ia de zgârciobi! Toată viaţa au cumpărat artefacte de la second hand, asta e, ce să le faci?! Nişte marţafoi, coate-goale, snobi, bonjuriști!
Ăștia mi-au furat stickul! Ăștia, nu încape îndoială. Ăștia care fac pe intelectualiștii, mai mare râsul, pe legea mea. Dar boitul intelectualist în București, pe Dâmbovița, sport naţional.
Furtul de idei, mimarea genialităţii globaliste, ha, ha, ha, teatru naţional cu cupola murdară de găinaţul fabuloaselor acvatice. Circul național, da, tocmai circul ne animă de minune.
Sigur că se sperie poporanul din Piața Chibrit dacă-l scoţi din citadin, din obişnuit, din ale lui, din drumurile lui fără rost, din alergătura lui anti-eroică. Se sperie şi poporanul de dincolo de capitală dacă îndrăzneşti să-i arăţi că ăia care se dau înaintemergători sunt de fapt nişte epigoni, nişte castraveţi muraţi!
Ah, periferia! Ah, provincia! Ooooo, dar cum te mai scuipă poporanul din provincie, drept în față, cu năduf! Am trecut prin mii şi mii de momente când la tribună se înghesuiau golanii din București vorbindu-ne, după caz despre Europa tăcută, despre micul Beauburg, despre Asia vrăjită, despre America pierdută, despre Africa de dincolo de cețuri, despre postmodernism în viziunea împăratului Ogawa, despre globalizare și despre sabia lui Abu Kadâr, despre extratereștrii din Tau Ceti și despre cometa Blao!
Şi acum sunt pline tribunele de băieţi în pantaloni scurţi care, fugiţi de la mămica lor de acasă, zdrobesc drept în capul maselor largi populare tot felul de adevăruri internaţionale, internaţionaliste sau futuriste pe care, vai, săracii de ei, nu le înţeleg deloc. E o chestie interesantă în București, a mirosit-o și comisarul Terente, îi merge mintea, ai zice că ar avea ceva, un ștaif, ce comedie, ce tevatură, ce pompadură. Cum am cunoscut noi lumea prin poveştile altora dar cum am reinventat noi lumea cu poveștile noastre! Filtrate de creieraşele noastre sălcii, fleşcăite! Zi-mi unde e comoara și lasă aburelile astea că nu mă duci tu de nas!
Am participat la zeci şi zeci de întâmplări așa-zis intelectuale având ca subiect schimbarea lumii când noi de fapt habar n-aveam că București are proprietăți magnetice atât de spectaculoase, vai de capul nostru! Prin București sunt însă tot timpul întâmplări cu zevzeci şi cu îngâmfaţi. Când să-i întreb, făcând pe prostul şi jucând diverse roluri de la scriitoraşu’ provincial etern idiotizat de melancolia înserării patriarhale la rebelul-fără-de-şanse, despre schimbarea lumii, zicătorii de schimbare o iau fuguţa către bufetu’ suedez băgându-şi în pântece haleală la greu, împiedicându-se în concepte şi idei. Mai sunt şi din ăia care, tobă de carte fiind, au scris cărţi interesante despre aşa-zisul postmodernism din București, de exemplu. Care? Că n-am avut aşa-ceva, se vede cu ochiul liber. L-am auzit și pe preotul Macarie zicând și el în sensul ăsta.
De ce să nu recunoaştem noi, cu francheţe şi bărbăţie că am lipsit din lume atât amar de vreme? Bun. Acum, cum încerci să devii european-sadea, îţi sar în cârcă golanii intelectualiști din București care au ajuns, după caz, fie şefi de partide, fie miniştri culturali, fie directori de institute filozofice sau ştiinţifice sau literare, preşedinţi de filiale, primari şi aşa mai departe. Îi cunosc pe toţi, vezi bine. Mimează majoritatea dintre ei afilierea la schimbarea lumii dar nu sunt în stare să gândească o strategie de schimbare. Mimează politica înaltă dar n-au habar de politică înaltă. Apoi, la rând, vin susţinătorii acestor derbedei intelectualiști care au fondat edituri sau le-au cosmetizat pe alea vechi şi care se prind braţ la braţ chipurile cu intelectualii lumii râzându-ne-n nas de cât sunt ei de tari și mari. Arcibald, armurierul, mi-a zis că s-a uitat pe Google și că s-a uitat și pe Facebook și că cel puțin jumătate din fotografiile oficiale ale oficialilor din București sunt niște falsuri ordinare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.