CNSAS a publicat miercuri un document din arhivele Securității care arată cum, în ianuarie 1989, ziarul „Scânteia Tineretului” a fost oprit de la tipar după o greșeală de paginație. Numele lui Ceaușescu apăruse într-un chenar negru, iar Securitatea a intervenit în miez de noapte.
Potrivit CNSAS, episodul circulase ani la rând ca o poveste greu de verificat. Instituția spune că a găsit însă documentul în arhivele Securității, scrie News.ro.
„Episodul pe care îl prezentăm mai jos a circulat sub formă de folclor urban încă înainte de 1989. Era foarte greu de crezut că în acele vremuri se putea întâmpla cu adevărat o asemenea scăpare. Şi totuşi, am identificat documentul în arhivele Securităţii”, a transmis CNSAS, într-o postare pe Facebook.
Instituția explică faptul că maiorul de Securitate Dosan Ion a fost informat, în noaptea de 6 ianuarie 1989, de sursa „Stan”. Aceasta observase problema în timpul probelor de reglaj ale rotativelor.
„Mort şi îngropat în cerneală”
CNSAS descrie episodul ca pe o gafă care putea avea urmări grave pentru cei implicați în tipărirea ziarului.
„Sursa „Stan” (băiat de comitet, cu ochiul format) dă alarma la miezul nopţii: la ziarul „Scânteia Tineretului”, dintr-o gafă de epocală de tehnoredactare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu (sau „înalta personalitate”) s-a trezit încadrat direct într-un chenar negru pe pagina 6! Adică mort şi îngropat în cerneală, înainte de termen. (Notă: ofiţerilor de Securitate le era interzisă folosirea numelui dictatorului în rapoartele pe care le întocmeau). Panică totală la Casa Scînteii! Acest doliu tipografic putea lăsa mulţi tovarăşi fără serviciu (sau mai rău)”, se arată în postarea CNSAS.
După semnalarea greșelii, tiparul a fost oprit. Redactorul-șef a fost trezit, iar ziarul a fost repaginat. Clișeul considerat problematic a fost înlocuit.
Ce scria în raportul Securității
Raportul Securității consemnează intervenția din acea noapte și măsurile luate pentru ca ziarul să apară fără greșeala de paginație.
„În timpul permanenţei efectuate la Casa Scînteii în noaptea de 6 ianuarie 1989 s-au întîmplat următoarele:
În jurul orelor 24,00 am fost informat de sursa noastră „Stan” că în timpul probelor de reglaj a rotativelor de ziare, a constatat că la gazeta „Scînteia Tineretului”, datorită unor erori de paginaţie sînt alterate fotografiile oficiale de pe pagina a II-a iar pe pagina 6 apare numele unei înalte personalităţi politice din ţara noastră într-un chenar negru, aspecte care puteau da naştere la interpretări politice negative.
În urma verificării datelor au fost informată conducerea secţiei gazete care a dispus oprirea tiparului şi conducerea redacţiei căreia i s-a solicitat îndepărtarea greşelilor respective. În urma insistenţelor noastre, redactorul şef a dispus repaginarea şi înlocuirea clişeului respectiv cu altul corespunzător astfel că în final ziarul „Scînteia Tineretului” a fost difuzat în condiţii grafice bune. Pentru recuperarea întârzierii a fost pusă în funcţiune o maşină rotativă de imprimare suplimentară.
Propun raportarea situaţiei la Direcţia I-a.
Maior,
Dosan Ion”.

Deci, nu numai la „Romania libera” si-a varat coada „Izvestia”, ci si la „Scanteia tineretului” si tare ma tem ca „Stan” e originar de pe la Ora Shtie…Sunt convins ca tot Stan a organizat diversiunea ca sa alerteze Securitatea, la fel ca la „Romania libera”…