Nr. 1 al statului român, îndemn la violență

După tragicul eveniment prin care o femeie, din efectivele jandarmeriei, s-a ales cu coloana vertebrală secționată, plus câteva sute de manifestanți aflați sub asistare medicală de urgență, Klaus Werner Iohannis, președintele României critică forțele de ordine pentru lipsă de eficiență. Alăturându-se în susținerea indirectă a celor care au avut drept obiectiv scandalul cu orice preț, președintele, în calitate de oficialul nr. 1 al statului român, ar trebui de îndată suspendat și deferit Parchetului.

Criza politică a căror cauze sunt mult anterioare mandatelor președințiale și parlamentare, a dus la o inflamare a conflictelor în perspectiva viitoarelor alegeri generale. Manifestanții care au vrut să intre cu forța în clădirea Guvernului și-au anulat protestul și orice șansă de credibilitate. Cei care i-au oprit, s-au conformat unor dispoziții care nu au nicio legătură cu responsabilii unor instituții de forță. Puterea se câștigă exclusiv prin alegeri libere, iar anticipatele pot fi o realitate de netrecut cu vederea în condițiile crizei. Strada nu poate stabili căderea și instalarea guvernelor, prin simplul ei dictat, pentru că ne-am situa în anarhie. Nici măcar președintele nu poate stabili după interesele sale, mișcările privind demiterea guvernului. Însă, la fel ca predecesorul său, Klaus Iohannis se prezintă purtătorul unor valori de a căror substanță pare a fi total străin, și chiar aflându-se în conflict. Românii din diaspora, sub mandatul său, au devenit o categorie de cetățeni diferită de cei din țară. Această dihotomie pare a veni din segregaționismul pe care îl reprezintă președintele, în căutarea unor regimuri diferite pentru unii și alții.

Stăm foarte rău în ce privește protestele publice, grevele, alegerile anticipate, celeritatea procedurilor din justiție. În perioada comunistă, câteva propoziții ar fi putut răsturna ordinea sufocantă. Însă aceste propoziții când se pronunțau era deja târziu pentru emițătorul său, pentru că ele treceau din regimul social în cel estetic. Astăzi, un miting în Piața Victoriei din București pare un semn al Providenței pentru cei care nu știu ce poate manipularea. Unde se află cetățeanul român pe lista acelor oameni care sunt în stare să lovească un om, fie el îmbrăcat în haine militare, deci înzestrat cu o capacitate de autoapărare? Pe nicăieri, așa cum sună însuși protestele. Naționalismul extern și criza politică, plus externalizarea serviciilor secrete românești, au creat un activist cu o capacitate excepțională de-a atrage în sfera sa de manipulare agresivă.

Corupția din România s-a manifestat cu strășnicie mai bine de 28 de ani. Vocile critice, respectiv ale celor care să fi riscat un angajament public, au fost puține. Sub regimul lui Traian Băsescu serviciile secrete au dat pe dinafară, și continuă să o facă în continuare sub Klaus Iohannis. Manifestanții din Piața Victoriei nu au vorbit o clipă despre forțele ostile democrației, despre birocrația ca parte esențială a corupției sau despre legislația tot mai totalitară și neconstituțională. Lozincile pieței par a proveni de pe planșele unor strategi care prin demersul lor arată disperarea că serviciile pierd tot mai mult teren în favoarea unor incertitudini în ce le privește.

Klaus Iohannis, la fel cu Hans Klemm, două figuri în umbra securismului conexat corupției și degradării de la Whashington, ar trebui să fie retrase de la pupitrele care au activat spre dezastrul național instituțiile statului român. Faptul că unei tinere din Jandarmeria română i-a fost secționată coloana vertebrală, iar președintele acuză instituția pentru malpraxis, nu poate impune decât constatarea că președintele trebuie suspendat. Klaus Iohannis din garant al Securității naționale, conform fișei postului, se dovedește a fi inspiratorul unui război civil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 23
Ioan Vieru 1330 Articole
Author

40 de Comentarii

  1. Dar nu se poate asa ceva! Iohannis are dreptul divin sa apere manifestantii violenti care aruncau cu pietre in jandarmi! Iohannis este faraonul Romaniei si ca atare face ce vrea el! El are voie sa-i critice pe jandarmi pentru ca nu i-au lasat pe manifestanti sa dea buzna in cladirea guvernului! Nu-l mai criticati pe Sfantul Sash al meu! Eu pentru el sunt in stare sa-i beau si transpiratia din ciorapi!

    • Inteleg ca, sub pseudonimul Lili se ascunde Soros impreuna cu Ciolhannis, unguru bulan(sica mandolina), Plicusor Dan si barna din ochi! Huuo GABITA cu patru stele verzi pe pereti ale lui DAVID!

  2. Din pacate tarisoara noastra a ajunns la un moment de rascruce in care dupa umila mea parere se experimenteaza instaurarea unui tip de democratie in afara sistemului electoral normal.Domnul Klaus Werner Johannis nu observ sa face ceva pentru a impiedica asta…din contra!

  3. Cum ati indraznit sa scrieti ceva negativ despre Zeul German?! Si ce daca manifestantii de ieri au atacat jandarmeria cu pietre? Era dreptul lor. Au dreptul sa incurce traficul, sa-i atace si sa fure arme de la jandarmi. Daca Zeul German spune ca avem voie, inseamna ca avem voie!

  4. M-am oprit dupa prima propozitie : „După tragicul eveniment prin care o femeie, din efectivele jandarmeriei, s-a ales cu coloana vertebrală secționată”.. mancatul de materii maro dauneaza grav sanatatii, jandarmerita care a batut la randul ei mame si copii nu are nici pe dracu, a spus ministrul sanatatii. Vieru asta nici macar nu incearca sa mimeze in slujba cui este 🙂

    Am vb suficient de civilizat pentru a fi aprobat la publicare, zic eu, nu am injurat.

    • Maro e materia din care esti facut tu. Ai dovezi ca ea a atacat pe cineva? Ea a ajuns la spital cu rani superficiale numai pentru ca a avut noroc. Rezistentii au inceput sa arunce cu pietre in jandarmi pe la ora 6 seara. Daca nu vrei sa fii batut de jandarmi, nu arunca cu pietre in ei.

  5. Adevarat, jos JEGUL prin SUSPENDARE. Judecat si condamnat pentru FURT de case cu acte false.

  6. Domnule Vieru,am tot respectul pentru dumneata ,dar lasa-ma sa iti deschid ochii referitor la mitingul Diasporei:
    1.In primul rand garderoba jandarmilor!Au mai venit imbracati in Testoase Ninja anul trecut,in ianuarie,cand tot asa,erau asteptate „galeriile”.de fapt „civili” cu care se antreneaza ei in mod curent in unitatile militare !
    2.Au lansat cu mult inainte (de ordinul orelor) indemnuri la protestatarii cu copii sa paraseasca piata !
    3.Au atacat cu gaze lacrimogene fara a fi provocati batrani ,femei si copii la Girafa/Antipa,care nu erau in prima linie,pur si simplu se uitau si ei la circ!
    4.Au adus pentru decor si formatia aia de calareti ,care nu sunt jandarmerie,e o firma cu care sefii jandarmeriei au contracte grase!
    5.Au adus ,pe nepusa masa,tunuri cu apa,niciodata in trecut nu au recurs la asa ceva !
    6.Au atacat si lovit fara a fi provocati, ziaristi romani si straini,din motive inca necunoscute!
    In rest puteti scrie orice,hartia suporta!
    Pe pariu ca in seara asta nu mai vin”galeriile”?:))))

    • Vorbesti aiurea. Jandarmii au fost atacati prima oara cu pietre si pungi cu excremente pe la ora 6 seara cand au aparut ultrasii. Jandarmii au dreptul sa se apere. Nu exista jurnalisti raniti la protest; asta e doar o minciuna.

    • Era sa uit :7. A fost interzisa vanzarea bauturilor alcoole,tot pentru prima data din istoria demonstratiilor,pe traseul marilor bulevarde adiacente Pietii Victoriei!Concluzia este in trei cuvinte:PREMEDITARE, PREMEDITARE,PREMEDITARE!Danjarmeria este full vinovata de violentele din Piata !Au vrut sa dea o „lectie „a la Stalinasodragnea!:))La mai mare si mui bien PSD!

    • Domnule Papastratos, cu tot respectul pentru dumneata, după ce te oferi să „deschizi ochii” altora cu unele afirmații, dă-mi voie și mie să (-ți) pun unele întrebări. Este adevărat că președintele țării, îmbrăcat într-o geacă roșie de ciumete, a instigat în urmă cu vreun an și jumătate la mitinguri neautorizate împotriva guvernului? A atacat guvernul în continuu? Nu vi se pare că există o legătură cauzală între instigările continue ale lui Johannis și actuala escaladare a violențelor? Nu vi se pare că acest individ este, în forul său interior, un filonazist? Nu vi se pare că există dovezi clare în acest sens? Nu vi se pare că este un simplu și ignobil hoț de case? Nu vi se pare că a jefuit pădurile țării în care el este (sanchi) președinte, pe o mână cu amicul său Gerald Schweighoffer? Nu vi se pare că îi pasă doar de persoana lui și nicidecum de România? Nu vi se pare că culpabilizarea Jandarmeriei este făcută cu scopul de a se permite ocuparea în forță a clădirii guvernului? Nu vi se pare că ar fi fost cazul ca Jandarmeria să fi folosit tunurile cu apă în iarna anului 1917, la o temperatură de – 15 grade, pentru a pune capăt jocului periculos al acestui individ? În fine, nu vi se pare că toate astea ar putea fi calificate ca fiind tentative de subminare a puterii de stat? Mai merită, oare, să fie președintele României?

  7. Poi, hai s-o lamurim. Reprezentanti din Diaspora (pentru Dumnezeu, dar pentru furtul acestei denumiri veti avea de-a face cu Florian ala de la Institutul ala agresiv, intrucat „Diaspora” inseamna altceva decat expatriatii in cautare de munca din Romania. Goagaliti, oameni buni si veti afla)nu erau p’acolo mai mult de 10% dintre cei prezenti. La toate interviurile televiziunilor prezente, majoritatea recunosteau ca sunt din Bucuresti ( cu doua exceptii, oameni care chiar lucrau in strainatate, dar chiar recunosteau ca nu stiu clar impotriva cui protesteaza. In plus, de fapt n-am auzit nici macar un slogan scandat impotriva a…..a ce? S-au lasat invadati de „protestatarii de serviciu”, anarhisti, anti-sociali, doritori de adrenalina, pe considerentul…”ne distram cu jandarmii, ii omoram, ii batem la greu, ca tot n-au ce ne face. In cel mai rau caz luam o amenda simbolica.

    • @Dorin Crisan : 10% e prea mult. 1-2, poate vântul, coane Fanica. Restul erau tzoape si tipi în short de prin mahalele Bucurestiului. Ca scria pe cartoane „Chicago” sau „Bologna (…) – Tulcea”-i una, si realitatea, alta. Tipii de care spui c-or fi nimerit la TV româna trebuie sa fi fost în vacanta la Bucuresti, în România, unde se tot organizeaza carnavaluri. Si te rog sa nu crezi nici presa româna cu „ecourile internationale” (aiurea!) „ale protestelor din orasele României” . Tipii se cred în fiecare zi de 1 aprilie. Singurul lucru adevarat sunt violentele, anarhia „manifestantilor”, a camasilor negre huliganice. Povestea comica e ca Johannis, care organizeaza tarasenia, nu-si da seama ca, daca i-ar reusi figura cu „Ciolos, guvenul meu”, în vreo saptamâna lumea tot pe strazi ar iesi, însa-mpotriva lui. O jale trotzkista, asta-i Johannis (Trotzky = „revolutia permanenta”). Un caraghios. Nici strateg, nici tactician. Un prost ca noaptea.

  8. Chestia naspa este ca PSD tocmai a mai saltat fo’ zece procente in sondaje la faza de aseara, iar Joih-anus, in care ne-am pus oareceva sperante a mai bifat un minus pentru noile alegeri, dupa momentul cand a batut palma cu homosexualii si a blocat referendumul pentru o familie normala. Disperarea este ca avem o opozitie care time mortis sa se sinucida, prin reprezentantii lor jenanti. E clar ca daca reapare Elena Udrea sau ala de la OTV, ar putea avea fara probleme voturi maxime, la ce vid de oameni normali mai este in tara asta. Ba chiar si Gigi Becali…:)

  9. Domnule Vieru, va faceti ca nu stiti ca jandarmeria e platita in primul rand de catre cetateni sa previna violentele, nu sa le amplifice si sa le provoace si ca este in subordinea PSD-ALDE! Iohannis a avut dreptate, jandarmii si-au demonstrat incompetenta si limitele. Daca ati fi jurnalist, ati face o ancheta si ati vedea ca sistemul de selectie al jandarmeriei este de pile-cunostinte-relatii, nu bazat pe meritocratie si testele psihologice! In al doilea rand, nu va e rusine sa mintiti in ziarul lui Ion Ratiu, mai ales dupa ce chiar ministrul Sanatatii, doamna Pintea de la PSD a demontat manipularea ordinara cu starea de sanatate a jandarmeritei. Ce coloane vertebrale sectionate visati, cand ministrul insusi a spus raspicat ca jandarmerita nu sufera de nici un fel de leziune la coloana si ca a suferit doar rani usoare? Rani grele au suferit romanii de mana jandarmilor la ordinul PSD!

    • Jandarmeria nu e platita sa stea ca tu sa arunci cu pietre in ea. La ora 5-6 jandarmeria deja era atacata cu pietre si diverse obiecte. Pe urma animalele au inceput sa arunce cu excremente. Faptul ca jandarmii purtau echipament protector e singurul motiv pentru care nu au suferit rani grave. Ranile „grele” suferite de romanii aia se datoreaza faptului ca se comportau ca animalele si-i provocau pe jandarmi. Primii internati la spital erau jandarmi. Deci e clar ca animalele tale de la protest au inceput violenta. Nu jandarmii.

    • @misu fecalasu
      Bai nerodule,jandarmii sa se bata cu aia care-i ataca, nu sa gazese si sa snopeasca in bataie oameni nevinovati. Daca-i bateau doar pe huligani era OK, oamenii puteau demonstra pasnic. Din pacate huliganii erau intelesi cu jandarmii, la fel ca la mineriade. In schimb guvernul a folosit arme chimice impotriva populatiei civile pasnice, ce legatura are asta cu huliganii? Nici macar Ceausescu, cat era ele de dictator n-a indraznit asa ceva! E fara precedent in istoria Romaniei. Cu ajutorul consilierilor lui straini, Dragnea a transformat Romania intr-o Sirie a Europei.

  10. Sotul doamnei Carmen, saptaman viitoare, ar trebui sa fie suspendat din fuctia de PRESEDINTE al ROMANIE, de catre Parlamentul ROMANIEI deaorece calca in bocancei CONSTITUTIA ROMANIEI dupa noiembrie.2014 ! Ma mir ca in articolul asta domnul Ioan Vieru nu mai ne intoxica cu mostenirea comunista si are un punct de vedere sanatos cfitez: ”Klaus Iohannis, la fel cu Hans Klemm, două figuri în umbra securismului conexat corupției și degradării de la Whashington, ar trebui să fie retrase de la pupitrele care au activat spre dezastrul național a instituțiile statului român.”, despre Johannis-om in Dealul Cotrocenilor, poreclit de romani si ” Palton Voda ” !

  11. 🙂 chiar daca nu publică, macar citește !
    Ești maro pe la gura , atât ai mâncat materie maro.
    Tipa nu are nimic, ce coloana fracturată? Ești dus.
    Este dreptul și obligația lui Iohannis sa apere cetățenii , este normal sa țină cu protestatarii.
    Jandarmii in momentul in care intra acolo știut că astfel de lucruri se întâmplă.
    Au acționat aiurea, cu rea credință și în contra celor care-i plătesc și pe care trebuie să-i apere.

    • Dus esti tu. Coloana a fost usor lezata. Femeia a fost internata la spital si datorita faptului ca avea echipament protector ranile nu au fost grave. Tu si Iohannis sunteti niste batuti in cap; jandarmeria inca de la ora 6 a atentionat televiziunile ca la protest aparusera ultrasii. Timp de 5-6 ore protestatarii au aruncat cu pietre si excremente in jandarmerie, chiar au incercat sa dea buzna in guvern, si tu te miri ca de ce jandarmii i-au batut pe protestatari. Primele persoane internate la spital erau jandarmi. Deci nu mai manca maro. Violentele au aparut de la ratatii tai din „diaspora”, care de fapt sunt doar niste provinciali semianalfabeti care stau cu chirie in Bucuresti.

  12. Daca reprezentantul nr.1 al statului terfeleste o institutie a statului – e ceva ce nu-i in ordine (nu afirm nimic de tradare / jocuri politice murdare), e adevarat ca unii jandarmi au facut escese si abuzuri (dar asa cum au fost protestati manati de bune intenti, si uni care au provocat haiduceste) asa trebuie judecata si Jandarmerie – greselile si pedepsele trebuie individualizate, iar daca de la inaltimea (proprietarului de sapte case manarite) ajuns in demnitatea de cel mai inalt rang al statului, faci greseli pe seama unei instituti a statului, trebuie urgent sa plateasca (demisia, ori suspendare sunt de nenegociat).

  13. Stimabili, onorabili, aveti putintica rabdare! Rog suspandati-l!

  14. Am inteles ca intre timp s-a fasait asta cu jandarmerita si coloana ei facturată. O fumigena marca pesede

  15. In momentele critice, Ioan Vieru, critic acerb al securitatii se dovedeste cada de topor al cruptilor din PSD si al dictatorului Dragnea. A dat cumva ordin Iohannis sa fie folosite arme chimice importriva civililor? Dimpotriva, el critica ordinele criminale ale lui Dragnea, Dancila, Carmen Dan. Asta este oare motiv de suspendare? E normal ca jandarmii sa foloseasca rme chimice impotriva civililor neinarmati? De ce politia si jandarmeria nu s-au luptat cu huliganii, de ce priveau indiferenti cum acestia incendiau diverse obiecte pe strada? In schhimb au urmarit pe strazi populatia civila (dar nu pe huligan) bombardandu-i cu grenade cu gaze toxice. Nu presedintele a ordonat asta ci dragnea, arestati-l pe Dragnea pentru cruzime si ordine criminale. Presedintele nu are in subordine institutii de forta, dar a vazut limpede ce atrocitati comit acele institutii de forta fata de oameni care demonstrau pasnic, lasand in schimb huuliganii sa-si faca de cap. Oamenii prezenti acoo pot depune marturie si imagini elocvente. O vor face la tribunalele internationale, pentru ca in Romania Justitia e controlata 1005 de Dragne, Toader si acolitii.

  16. Ma surprind limbistii de la televiziuni, cei care, de cum zici ca un americana a tras un partz, sar si te fac zob ca ataci PARTENERUL STRATEGIC. Ma surprind, pt ca nu ii aud/vad ZBIERAND CA JANDARMERIA TREBUIE SA ACTIONEZE CA IN USA. Oare de ce nu vor acei limbisti sa copiem de la americani FAPTELE LOR, iara nu lozincile cu care ne spurca naparca de ambasador caraghios?!

  17. Johannis, fiul unui sas nazist, nu poate sa fie mai altfel decat genetul. Sasul colectionar de case este obisnuit cu incalcarea drepturilor fundamentale, cu ura si teroarea nazista. A reusit sa recupereze patrimoniul imobiliar confiscate de sasii nazisti de la cetătenii de origine evreiasca din Romania, si mai mult, si-a facut si el parte…6…sase. Johannis gandeste la fel cum vorbeste, asa ca nu-l suspectez a fi artizanul manifestarilor naziste de ieri. Este doar o rotita, un executant cinic si mizerabil, care o sa ajunga sa deconteze…candva. Asta este soarta tuturor executantilor fara scrupule. Treaba este groasa…Romania nu mai este sigura. Fara armata, fara legi clare si autoritati potente, suntem la cheremul slugoilor si a oportunistilor. A iesit la interval securistul politic Barna…vom fi condusi de toti impostorii si mercenarii oneghisti…e doar o chestiune de timp.

  18. Va vand un pont. La proteste trebuie sa se raspunda cu proteste. Desigur pasnice. La Palatul Cotroceni in fiecare seara de aici inainte sa se strice Demisia, pardon DEMITEREA acestui cal troian „ales” cu o misiune precisa in fruntea statului. Demitere pentru ca incita la schimbarea ordinii constitutionale prin violenta, instiga la violenta, IAR ACEASTA ESTE INALTA TRADARE.

  19. Il contrazic pe Paul Stanescu. Iohanis nu pentru al doilea mandat se bate (nu-l va termina in picioare pe primul), ci pentru dezmembrarea Romaniei. Aceasta este misiunea lui reala de cal troian pentru destramarea Romaniei. Curaj Dragnea, dati-i o riposta pe masura. Organizati un miting in jurul Cotroceniului proportional cu cel din Piata Victoriei in care sa se solicite DEMITEREA, NU DEMISIA ACESTUI CAL TROIAN. Trebuie vazut pe ce aliati externi ne bazam…Sper sa fie SUA…

  20. parerile sunt impartite ..chiar aici pe forum..realitatea i una;suntem in bataia vantului fara nici o protectie, fara nici o speranta. numai un aspect si ar fi îndeajuns sa ne dam seama de ruina; la solicitarea PM (cred) ca SRI sa furnizeze anumite info necesare stabilirii unui plan de actiune,ovreiu ratacitor sare da tur in sus si explica nu stiu ce act birocratic… deci nici o coordonare , cooperare nimic care sa arate .preocupare ci doar dezbinare. sii vorbind despre asa zizul miting de protest; asta numiti voi mitig bulgararea asta golaneasca ? m am uitat cum au distrus prin incendiere niste plante ornamentale..*pasnice* niste indivizi care in viata lor n au plantat o floare..aspecte si manifestarori golanesti.despre joianis ..liniste am epuizat toate atributele pentru a desemna o marioneta otravita care v a lasa din pacate rani pa unde a trecut … aaa a aparut , intre doua snapsuri si o serenada si organ…alta figura da insectar..

  21. Eu zic ca Marele Dezbinator ar trebui anchetat penal pt instigare la dezordine sociala ,la nerespectarea legilor si la inocularea urii intre oameni . Un antiroman de manual , batu-l-ar Dumnezeu de neom ! N-am crezut in viata mea , ca poate fi in asa hal !!

  22. Nu stiu daca e cazul sa se înceapă suspendarea chiar acum, dar e evident ca acedt președinte este o lichea extraordinara. Nici nu se rusineaza sa aiba o pozitie atât de partizana care incita la violente. O sa piarda alegerile cu cantec.

  23. Daca cineva ar scrie un Almanah al Prostiei ar putea lua cateva citate de aici. Dancila va reprezinta perfect!

  24. Nu numai indemn ci a si platit cu banii presedentiei pe mercenarii securisti care au participat!
    Inalta tradare+subminare a Romaniei acestea sunt acuzatiile care I se cuvin presedintelui Romaniei!

  25. Este incredibil cum acest neom cu mentalitate de nazist, după evenimentele tragice care ne-au oripilat, se duce ipocrit la biserică cu nevestica de mână rânjind către cetățenii acestei nefericite țări. Nu s-a gândit nicio clipă, bisericosul președinte, să spună un cuvânt de compasiune pentru fata jandarm bătută cu bestialitate , aproape linșată. Poate că data viitoare ea va trebui să-l apere de furia mulțimii la Cotroceni. Oare la ce te gândeai ascultând slujba religioasă, poate cum să mai înșfaci încă o casă !

  26. Frati romani, am ajuns la cheremul strainilor. Ne conduc indivizi care n-au nimic comun cu romanismul; johaos, fostul sef al unui forum fascist condamnat international,cu parintii in alta tara, alde Maior, de aceeasi origine, pe la SRI, tot un pui de neamt, nu stiu daca Orban e neaos, dar dupa nume, niet. Atunci, noi, romanii, ce facem? Urcam in munti sa organizam rezistenta ca prin anii 46, impotriva derbedeilor de la #?

  27. Daca la „evenimente”
    Sunt vreo patru si de-afara,
    In mod sigur sunt prezente
    Toate loazele din tara.

    • – ,,Strada nu poate stabili căderea și instalarea guvernelor, prin simplul ei dictat ” si totusi imbecil cu minte scurta cum esti, UITI ca taman strada l-a adus pe Ponta la putere
      -Manifestanții din Piața Victoriei nu au vorbit o clipă despre forțele ostile democrației, despre birocrația ca parte esențială a corupției sau despre legislația tot mai totalitară și neconstituțională” , alt CACAT marca inregistrata: ozincile sunt extrem de clare ” justitie nu coruptie ” , ,, hotii la puscarie ” , etc, doar ca ele nu-ti plac
      – asta-i cireasa de pe tort :)))))))))))))))) ,,Faptul că unei tinere din Jandarmeria română i-a fost secționată coloana vertebrală, iar președintele acuză instituția pentru malpraxis, nu poate impune decât constatarea că președintele trebuie suspendat. ” – adica o MINCIUNA ORDINARA , este motivul pentru care un Presedinte trebuie suspendat, anulandu-se astfel alegerea a 7 milioane de oameni, in timp ce latrati ca ati castigat alegerile? :)))))))))))))))))))))) deci in opinia voastra de CACAT , doar votul betivilor, agramatilor, asistatilor social, si a prietenilor vostri conteaza? ceilalti ce sunt pentru voi? multimea vida?!
      CONCLUZIE! esti un JEG !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.