Nu avem simţul concretului

Nu avem un curent de opinie care să ceară guvernanţilor să instituie condiţiile de posibilitate pentru testarea gratuită pe scară largă. Asta înseamnă că nu suntem în stare să înţelegem acest silogism elementar:

pentru a nu contracta SARS-CoV 2, cel mai bine ar fi să nu contactăm purtători ai virusului;

pentru a nu contacta purtători ai virusului, cel mai bine ar fi ca aceştia să stea în izolare;

pentru ca aceştia să ştie că trebuie să stea în izolare, cel mai bine ar fi să avem testare gratuită pe scară largă.

Non-accesul inteligenţei noastre la acest silogism elementar (şi salutar) spune multe despre firavul nostru simţ al concretului. În locul lui, exaltăm fel de fel de abstracţionisme, între care în prim-plan stau abstracţiunile diseminate prin propagandă.

Tocmai fiindcă avem un firav simţ al concretului, propaganda prinde atât de uşor la noi, iar ceea ce înfloreşte la umbra ei este o frazeologie mai mult decât stufoasă. E aproape o regulă: tot ce e stufos este departe de adevăr.

Are vreo vină educaţia noastră şcolară că avem un simţ al concretului atât de slab dezvoltat? Cu siguranţă. Modernitatea a îndepărtat din şcoli tot ceea ce avea legătură cu sesizarea concretului (lucrul manual, de pildă). Dar, în afară de şcolarizare, în cazul nostru mai este ceva. Pe acest fond firav al simţului concretului, lucrează la noi, de multă vreme, o propagandă cinică uneori, ticăloasă mai întotdeauna, visătoare câteodată. Dau un exemplu de propagandă visătoare… Unii dintre noi ne aducem aminte cât succes popular a avut legionarismul. Dar a avut şi un anume succes în rândul elitelor. Or, aceste elite nu au fost în stare să constate că viziunea politică legionară nu avea o bază economică explicită. Nu a existat o doctrină economică legionară.

Azi, gaura neagră a simţului nostru economic s-a întors în preajma planetei care este inteligenţa noastră. Iată, azi nu pune aproape nimeni întrebarea „în ce condiţii concrete ar putea fi crescute pensiile cu 40 la sută?”. Ar fi necesară o creştere a nivelului de colectare fiscală, care acum e cel mai mic din UE în România. Ar mai fi necesară o reducere drastică a nivelului cheltuielilor cu birocraţia de stat, care acum, la noi, este mult mai mare decât media europeană.

Concret? Cum creşti nivelul de colectare? Dacă ai simţul concretului, ştii deja că nu vei putea. Ar trebui să desfiinţezi mai întâi pilele mafiotice pe care le au unii şi alţii la ANAF (la Guvern, în fapt). Adică, în concret, tu, Guvernul, ar trebui să faci o revoluţie în contra „tradiţiilor” tale. Să zicem că o faci. Cum-necum. Concret, de a doua zi ce vei face? Vei rămâne fără „ţâţele” care te-au ajutat să câştigi alegerile. Le vei pierde şi vei pierde următoarele alegeri. Mafioţii se vor muta în curtea viitorilor guvernanţi, sprijinindu-i masiv să câştige alegerile ce stau să vină.

De ce nu dezvoltăm simţul realităţilor oare? Pentru că propaganda vrea să ne oprim la nivelul persoanelor şi să nu pătrundem până la nivelul fenomenelor. Şi chiar ne oprim cu mare voluptate: şi noi, vulgul, şi ei, elitele. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

2 Comentarii

  1. testare cu ce si pentru ce? teste pawpaw care dupa ce ca nu testeaza covrigi, mai exista si riscul recoltarii care te poate lasa cu sechele – vezi femeia care a avut pierderi de lichid cefalo rahidian !! pentru ce te-ai testa pawpaw, repet, un test care iese pozitiv daca ai infectie la sinusuri? si apoi sa ce…? iesi negativ si il poti contacta oricand sau iesi pozitiv si iti arestezi toata familia, pentru ce? Este o aberatie care conduce la abuzuri de neinchipuit, la separarea familiilor si la haos. Va d ca se tinde pas-cu-pas la controlul miscarii romanilor. Strainii au voie aici dar noi la ei doar cand este de sclavie. Apoi observ o tendinta in experimentul sorosh pentru instituirea modelului china in Romania si Europa (daca prinde la scara mica: in Polonia, ungaria si Bulgaria nu le-a mers se pare) de rating de boala. In China este rating de cetatean la noi se vrea instuit ratingul de boala. BHAAAAIIII IMBECILILOR TREZITI-VA ODATA ! NU POT SA CRED CA ROMANII AU DEVENIT ATAT DE OI !! TREZITI-VA ODATA ! NU ACCEPTATI TESTAREA PAWPAW, DISPOZITIV NEOMOLOGAT CARE RANESTE SINUSURILE !! CA SA NU SPUN CA VA POT INFECTA CHIAR EI !! SUNT LA FEL DE „STERILE” KIT-URILE PAPAYA CUM SUNT SI MASTILE !!

  2. Un silogism fals !Sa recapitulam:

    1.pentru a nu contracta SARS-CoV 2, cel mai bine ar fi să nu contactăm purtători ai virusului;(premisa 1)
    2.pentru a nu contacta purtători ai virusului, cel mai bine ar fi ca aceştia să stea în izolare;(premisa 2)
    3.pentru ca aceştia să ştie că trebuie să stea în izolare, cel mai bine ar fi să fie testati /si stop/ (concluzia )

    falsitatea incepe de la testarea gratuita:))) Ca testarea e gratuita sa nu,ca vrea Mos Caisa sau baba Pruna totul gratuit,ca pe lumea asta gratuitate (adica banul public) e numai in capul milogilor,deja silogismul sufera de falsitate

    Oricum o dai,dl Buduca, tot anti Iohannis si anti PNL cade,of,of,mai mai..Si doar ti-a explicat duamna Weber si CCR Clanul Dorneanu ca starea de sanatate/de boala este un drept al omului inalienabil,statul nu poate interveni sa spuna el care e bolnav si care e sanatos,ca asta e dictatura !Deci,deci, poarta-ti crucea!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.