Nu-i tocmeală: Italienii de peste 50 de ani, obligați să se vaccineze!

În contextul creșterii numărului contaminărilor, Guvernul Italiei a decis miercuri să introducă vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele în vârstă de peste 50 de ani.

„Dorim să încetinim curba contaminărilor şi să îi determinăm pe italienii care nu au fost încă vaccinaţi să facă acest lucru. Intervenim în special la grupele de vârstă care au cel mai mare risc de a fi internate pentru a reduce presiunea asupra spitalelor şi pentru a salva vieţi”, a transmis premierul Mario Draghi în cadrul şedinţei de guvern în care a fost adoptată această măsură, citat într-un comunicat al executivului.

Decretul-lege impune obligaţia de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani care nu lucrează şi deţinerea unui certificat de vaccinare pentru toţi cei peste 50 de ani care lucrează, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.

De fapt, este într-adevăr o obligaţie de vaccinare pentru toţi cei peste 50 de ani, deoarece în Italia certificatul de vaccinare se obţine numai după o schemă completă de vaccinare sau după vindecarea de COVID-19.

Italia are 59 de milioane de locuitori, dintre care 28 de milioane de peste 50 de ani, potrivit Institutului naţional de statistică (Istat).

La 29 decembrie, guvernul decisese deja să solicite de la 10 ianuarie certificatul de vaccinare în transporturi, hoteluri, terase de restaurante, târguri şi congrese, precum şi la piscine şi săli de sport.

Până în prezent, pentru a călători cu trenul sau avionul, era suficient să fii în posesia unui permis sanitar „de bază”, care se putea obţine datorită vaccinării, dar şi cu un test negativ.

Certificatul de vaccinare este deja necesar pentru anumite categorii profesionale, precum personalul sanitar, din învăţământ şi pentru forţele de ordine.

Italia a înregistrat în ultimele zile un număr mare de noi cazuri pozitive: peste 189.000 miercuri şi peste 170.000 marţi. În total, peste 1,4 milioane de persoane sunt în prezent pozitive în Italia.

Țara a înregistrat peste 138.000 de decese de la începutul anului 2020, reaminteşte AFP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

20 de Comentarii

  1. n a zi s m. aceleasi tari care l-au ridicat pe hitler sunt active si acum: austria, germani, italia. ideea lui hitler este preluata cu succes, dar este putin modificata de planul kalergi….

  2. Vorba lui Macron: „pentru cei nevaccinaţi, abia aştept să îi împovărez cu mizerii”.
    Aici nu mai trebuie căutate argumente raționale. O fac pentru ca pot și pentru ca li s-a permis pas cu pas sa instituie aceasta dictatură.

  3. Hahahahaha, sa fie de capu lor acolo, Romanu nu e prost sa bage otravuri in el :))))) o sa cucerim lumea, doar noi o sa ramenem

  4. Dacă au deja 1,4 mil de pozitivi este clar că de fapt sistemul lor medical atît de drag este defacto depășit de situație iar oamenii stau oricum pe acasă … deci, obligatia de vaxinare forțată pt a nu pune presiune pe sistemul medical este o aberație și o minciună, iar tatăl minciunii este diavolul zice în Sf. Scriptură.

  5. ii mai lasam mult pe astia sa decida sau e cazul sa le stea capul unde le sint picioarele? mai avem nevoie de presedinti si guverne in conditiile in care legifeeraza impotriva oamenilor???

  6. blestemati sa fie cu totii cei care obliga, sa se aleaga mizeria de ei si de tot neamul lor

  7. @stiri salaj
    Spalatule pe creier, afla ca zisul vaccin NU IMUNIZEAZA !

  8. Si cand te candesti ca erau facuti conspirationisti cei care spuneau ca statul nazist o sa te forteze sa faci un tratament genetic experimental.

  9. Pai vaccinu face boli de inima. Cei batrani si asa au probleme. O sa fie o Italie cu oameni tineri dar bolnavi.

  10. Dacă nu au o coaliție intre ipocriții de la PSD și prim ministrul piftie de la PNL își asumă responsabilitatea unor hotărâri clare și ferme. Nu prostii cu fundul în două bărci tip: după ora 20 ne vaccinații nu pot circula dar vaccinații pot ieși pe stradă.

  11. Hai fugutza ca dispare Covidul si nu mai puteti sa va umflati in pene ca ati salvat omenirea cu vaccinul vostru.Dar oricum toti menghelisti vor pierde alegerile chiar daca mai inventati si alte variante de Covid,sau veniti cu vrajeala necesitatii de vaccinare cu alte enspe doze preventive si trimestriale pentru o posibila viitoare pandemie peste un an,sau cinci ani,sau cinzeci de ani.Ca atunci cand vi se vor cere explicatii pentru incalcarea drepturilor omului si vaccinarea fortata si inutila,plus aiureala certificatului verde propagator de infectari si decese,locurile voastre in tomberon si la reeducare nu vi le va lua nimeni.

  12. Aberații naziste la popoare cu tradiție nazista…bancherii profita bătrânii mor cei de cincizeci de ani oricum nu se mai angajează ca sunt expirați..Italia va fi din ce in ce mai ocolita si blestemată de propria politica neofascista de epurare pe criterii de varsta..draghi minte dar stie ca face..habar nu are de medicina…cum steaua lui debitează prostii mai mari ca el?

  13. Inteligent rau si astia udau buretele cand s-a predat la scoala ca vaccinarea in pandemie obliga virusul sa-si schimbe structura, valurile sunt provocate din prostie sau intentionat. „Progresul” omoara comoara de intelepciune a unei natiuni si natiunea dispare, asta este strategia revansei de la Davos.

  14. Astazi pana in 50 de ani. S-au suspus toti dictaturii. Maine pentru orice varste, ce vaccin dicteaza BigPharma. Marele dictator nu este un ins, este mafia corporatistă globală.
    Fascimul si nazismul nimicuri fata de vaccinism.

  15. Aceste autorități, prin acesta măsură, se fac vinovate de violarea conștiinței omului, și sunt mai rele ca virușii, deoarece ucid sufletele oamenilor!

  16. Draghi, Macron, Tsipras, Iohannis, Boris Johnson, Olaf Scholz, amestecati-i ca pe cartile de joc si repartizati-i aleatoriu in oricare tara, vor face FIX acelasi lucru ca si acum: citire de pe prompter a instructiunilor si aplicarea lor fara cracnire.
    Sistemul perfect, in care autorii reali nu raspund niciodata in fata legii…Un urias teatru de marionete sponsorizat de banii din pix, asigurat de zeci de mii de dosare compromitatoare tinute la secret, si aparat si mentinut cu fortele armate platite din bani publici.
    Intrebarea e, aceste forte armate, cat vor mai rabda in fiecare tara sa vada cum sefii lor nu dau doi bani pe juramintele fata de tara? Chiar peste tot sa mearga totul uns? Niciun colonel, niciun general sa nu ia atitudine? ce se asteapta, ordinul de a trage in propria populatie? VA VENI SI ALA!!!

  17. Nici o problemă!
    Oricum 65% din populimea Italiei de azi sunt urmașii Imperiului Roman, adică stră-nepoții peste două milenii ai nord-africanilor sfîntului Augustin, migrați peste Mediterană, la Roma – Caput Mundi… Jum’ate albi, jum’ate de altă coloare… De-aia-s mici, negri, certăreți și trișori. Cu cît acceptă să fie vaxcinați mai mult, cu atît au mai mari șanse să facă colaps pe stradă, lîngă Colosseum, sau să le cază ‘la!
    În locul lor vor veni, ca în ultimele decenii ale Imperiului, vandali de pe Rin de-ai lui Möller și batavi de-ai lui Cruyff de pe polderele inundate, sătui de turcaleții imigrați la ordinele amerlocilor ocupanți și de marocanii aduși de merkelița islamizantă și de ruttele șoroșizd, tot la ordinele masonilor amerloci.
    Și, iac’-așa, vom avea din nou în penisula italică a viitorului o populație romană ca cea a Respublicii, albi care seamănă a europeni.

  18. Draghi, Macron, Tsipras, Iohannis, Boris Johnson, Olaf Scholz….toti indivizii astia sant sant „alesi” special nu democratic ci ocult in ascuns prin minciuna si viclenie…ei sant ori alogeni ori cozi de topor….asa ca sa nu ne miram de ce se intampla in lume…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.