Numărul donatorilor a scăzut dramatic

donatori

Șefa Agenției Naționale de Transplant face un apel la români pentru a se înscrie în Registrul Național al Donatorilor de Organe, țesuturi și celule. 

Procedural, aceștia ar trebui să se înscrie în registru printr-o declarație dată la notariat. Astfel, în momentul în care o persoană intră în moarte cerebrală devine automat donator. Și, în acest mod nu ar mai fi nevoie de acordul familiei. Asta ar duce la creșterea numărului transplanturilor, iar pacienții de pe listele de așteptare ar avea mai multe șanse să fie salvați.

Notarii nu prea știu procedura

Potrivit unui ordin emis în 2012, românii care vor să devină donatori de organe se pot înscrie în timpul vieţii într-un registru electronic. Tot ce trebuie să facă este să completeze o declaraţie în faţa unui notar. Problema e că notarii nu prea ştiu cum să procedeze. „Nu știm cum se face, pentru că nu am avut astfel de solicitări. Poate ar trebui ca reprezentanții Ministerului să ne comunice care este procedura. Nu știm cât de bine e legiferată această chestiune. Nu ne-am implicat în așa ceva.“, spune un notar din București.

Autorităţile ne îndeamnă totuşi să ne îndreptăm spre birourile notarilor. „Este foarte simplu pentru fiecare dintre noi să mergem la un notar public să facema această declarație. În acel moment medicul de familie este informat și pe cardul de sănătate, pe CIP poate să apară această dorință. În cazul în care este în moarte cerebrală nu se mai cere acordul familiei“,a declarat pentru TVR Anca Baculea, director executiv Agenția Națională de Transplant.

Ar putea crește numărul donatorilor

Așa ar putea crește numărul transplanturilor. Astfel, pacienţii de pe listele de aşteptare ar avea mai multe şanse să fie salvaţi. 2.758 de bolnavi au nevoie de un transplant de rinichi, aproximativ 560 aşteaptă să primească un nou ficat, iar 33 ar trebui supuşi unui transplant de cord.

Şase pacienţi cu probleme renale au fost chemaţi ieri la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj. Au aflat că familia unei tinere de 24 de ani care a fost victima unui accident rutier a acceptat prelevarea organelor. De la începutul anului, au fost prelevate organe doar de la 40 de pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.

România a avut, anul trecut, 65 de donatori în moarte cerebrală, deși în 2016, existase un număr aproape dublu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.