O convorbire telefonică a fiicei lui Skripal, difuzată de televiziunea rusă

Televiziunea de stat din Rusia a difuzat o înregistrare a unei convorbiri telefonice, despre care se spune că ar fi avut loc între Yulia Skripal și verișoara sa, informează BBC.

Aceasta și tată său, fostul spion rus Srghei Skripal, se află într-un spital din Salisbury după ce a au fost otrăviți luna trecută cu un agent neurotoxic. În înregistrare, care nu a fost deoccamdată verificată, femeia spune că este într-o stare bună. Guvernul britanic a acuzat Rusia ca fiind în spatele acestui atac, dând naștere unei crize diplomatice.

În convorbirea difuzată, Yulia i-ar spune verișoarei sale, Viktoria: „Totul este ok. El (tata) se odihnește acum, doarme. Amândoi suntem bine din punct de vedere al sănătății, nu sunt lucruri care nu pot fi reparate. O să-mi dea drumul căt de curând. Totul este ok.“ Viktoria Skripal spune că speră să meargă la rudele sale din Marea Britanie, dacă va obține viza. Se zice că aceasta este una dintre cele mai apropiate rude ale familiei Skripal, după o serie de decese în familie. Despre Yulia s-a spus că este conștientă și că reușește să comunice. tatăl său, care are 66 de ani, rămâne într-o stare critică, dar stabilă.

Transcrierea conversației

Gazdele emisiunii „60 de minute“ de pe Rusia 1 – Evgheni Popov și Olga Skabeyeva – spun că nu pot confirma autenticitatea convorbirii telefonice.

 

 

 

„Viktoria: Alo?

Presupusa Yulia: Bună! Mă auzi?

Viktoria: Da, te aud.

Presupusa Yulia: Sunt Yulia Skripal.

Viktoria: Oh, Yulka diminutiv de la Yulia] tu ești! Îți recunosc vocea, dar nu înțeleg. Ți-au dat un telefon, nu?

Presupusa Yulia: da, da.

Viktoria: Slavă Cerului! Yulyash [dimintiv de la Yulia], ești bine?

Presupusa Yulia: Totul e bine, sunt bine.

Viktoria: Uite, dacă mâine obțin viza, vin la voi luni.

Presupusa Yulia: Vika, nimeni n-o să-ți dea viza.

Viktoria: Așa am crezut și eu. Mă rog.

Presupusa Yulia: Așa cred.

Viktoria: Dacă mi-o dau, trebuie să-mi spui dacă pot să vin la tine în vizită sau nu. Sa-mi spui dacă pot.

Presupusa Yulia: Nu cred, s-a creat o situație problematică aiciI think no, there is such a situation now, o vom rezolva mai târziu.

Viktoria: Știu, știu tot.

Presupusa Yulia: Mai tarziu, o s-o rezolvăm mai tîrziu. E bine acum.

Viktoria: E telefonul tău?

Presupusa Yulia: Îl am provizoriu. Totul este bine, dar o să vedem cum decurg lucruril. Vom hotărî mai târziu.  Știi ce situație e aici. Totul e bine, totul se rezolvă, toată lumea se recuperează și este în viață.

Viktoria: Clar! Tatăl tău este bine?

Presupusa Yulia: Totul este bine. Se odihnește acum, doarme. Suntem sănătoși, nu esxistă lucruri care nu pot fi reparate. Voi fi scoasă din spital în curând. Totul e ok.

Viktoria: Te pup, iepuraș.

Presupusa Yulia: Pa.

Se presupune că înregistrarea a avut loc în dimineața zilei de 5 aprilie

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Individul a fost spion englez condamnat pt spionaj in Rusia…deci corectie…agent dublu…cel mult…Pana una alta ciudat ca nici unul nu a murit!!! Iar cei de la Laboratorul britanic al armatei nu au putut determina tara de provenienta a respectivului agent toxic ( novichok) … El se poate replica de cel putin 12 state, in afara de Rusia…care oficial nici nu mai detine astfel de arme chimice…Totul pare a fi o incercare politizata la maximum pt alte scopuri: Efectele brexit-ului sau alegerile locale din UK… Voi fi printre cei care vor condamna Rusia dar cu o conditie…sa vedem si noi probe exaustive si fara putinta de tagada care sa incrimineze exclusiv Moscova. Pana atunci …luam o pauza…

  2. Ce le mai stii tu pe toate… cate ruble primesti pentru asta?… sau e munca patriotica?…

    • Esti idiot amice nu intelegi nimic din ce a scris Dragos.Din mizeria din spatele politicii mizerabile sioniste .Tu doar atata stii rublesi munca patriótica.

    • Subtire…pai nu fac decat sa ma informez din cel putin 2 surse, ca apoi sa imi folosesc propria minte…Tie ti se pare greu, probabil…e mai usor daca inghiti ceva pe nemestecate!? Exista riscul sa nu poti digera natural si sa te mai si ineci… Si da e voluntar , a-ti folosi propriul cap costa doar ceva timp sa te informezi ….esti multumit!? Daca nu, e problema ta…

  3. „Viktoria: Clar! Tatăl tău este bine?
    Presupusa Yulia: Totul este bine. Se odihnește acum, doarme. Suntem sănătoși” si din articol.. „tatăl său, care are 66 de ani, rămâne într-o stare critică, dar stabilă.” Care este starea agentului dublu sau triplu Skripal? este sanotos si se odisneste sau este in stare critica? Tot mai bizara este toata povestea si englezii vad ca depun toate eforturile ca adevarul sa iasa la iveala.

  4. @Ardeleanul : te cheama Boris Bufonul (Johnson)? nu-ti ajunge spectacolul pe care-l dau britanicii, te feci ecoul lor, te platesc, cel putin, sau pe gratis? vezi ca Marea Britanie nu mai e-n UE. Si duca-se-nvâtindu-se.

    • UK este totusi inca in UE. Daca tot faci propaganda proruseasca (gratis?), macar fa-o documentat.

  5. Hopa! Se pare ca Iulia Skripal zice ca sunt bine amandoi, ca ea este chiar bine, iar tatal ei isi va reveni. Inregistrarea este facuta si data publicitatii chiar de catre verisoara ei din Rusia, asa ca nu se se poate sa n-o fi recunoscut si n-o obliga nimeni sa faca publica inregistarea. In acest timp, serviciile secrete engleze dau publicitatii un comunicat cum ca starea lor este critica. Acuma vor sa-i livreze serviciilor secrete americane, via Par Avion (pe motiv ca vor sa-i faca disparuti). Sunt convins ca aia or sa-i faca „disparuti” cu totul. Mie mi-e teama pentru viata lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.