În comuna ieşeană Heleşteni a fost descoperită recent o piatră funerară despre care sătenii spun că marchează mormântul „fiului lui Ginghis Han”, celebrul lider al mongolilor. Chiar dacă arheologii sunt de părere că sunt puţine şanse ca ţăranii să aibă dreptate, ei admit că descoperirea este una este de importantă pentru Moldova şi întreg spaţiul românesc.
Localnicii, în frunte cu primarul Constantin Hira, i-au informat pe arheologii de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC). Aceştia au decis să vină la faţa locului pentru a începe cercetările, scrie bzi.ro, jurnaliştii ieşeni realizând un reportaj în comuna Heleşteni.
„Cercetările noastre în Moldova şi în ţară au drept scop descoperirea unor noi situri arheologice sau a unor vestigii necunoscute până acum. Suntem aici, la Heleşteni, datorită localnicilor… Acum şase luni m-a sunat primarul să facem cercetări în locul unde pe aceste meleaguri se spune că ar fi un mormânt al „fiului lui Ginghis Han”. Aici, noi am mai facut cercetări în zona „La movile”, unde a fost găsit un mormânt tumular dublu din perioada getică, secolele IV şi V după Cristos. Noi am spus că un mormânt ar putea fi în această zonă, dar e foarte greu de crezut că e înmormântat fiul lui Ginghis Han!!!”, arată Vasile Cotiugă, lector universitar la Facultatea de Istorie din Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.
„Iniţial, am crezut că este un încadrament al unei ferestre de la un vechi conac boieresc. Totuşi, treptat, decopertând-o, am văzut o serie de inscripţii, în slavonă sau chirilica. Este vorba de o piatră de mormânt pentru că are şi o cruce şi confirmă povestea localniciilor că aici a căzut o capetenie în războiul tătarilor de acum câteva sute de ani. Despre această piatră sunt menţiuni şi la cronicari sau la profesorul Ghibănescu.
Astfel, cronicarii vremii spun un lucru care poate fi adevărat: un comandant, un căpitan de oşti ale domnului Ştefăniţă Vodă a murit aici, după o luptă cu tătarii şi s-a pus această piatră de mormânt. Piatra, pentru anul 2012, este o descoperire foarte rară. În general, asemenea pietre funerare sunt lângă biserici şi este asemănătoare, ca simbol, cu monumentul Crucea lui Frent din Iaşi. Ea ar putea fi de pe la 1500, din vrema domniei lui Ştefăniţă. Totuşi, ca ar fi un urmaş a lui Ginghis Han înmormântat la Heleşteni e aproape imposibil să se afirme un asemenea lucru. În toamna acestui an vom face prospecţiuni complete pentru a investiga şi poate vom găsi şi mormântul capeteniei sau celelalte bucăţi de piatră…
E posibil ca această capetenie să fi fost dezgropată, pentru că aşa era creştineşte şi înmormântat în altă parte, intr-un cimitir. Ceea ce vreau să spun este că aici, la Heleşteni, dacă în alte locuri oameni distrug vestigiile, aici există interes în păstrarea lor. Acum, piatra va fi mutată în curtea primăriei acolo unde este şi monumentul dedicat soldaţilor căzuţi în Cel de-al II-lea Război Mondial şi pentru a fi văzută de toată lumea. Asta pentru a arăta şi o dovadă vie a unui moment important din cronica Istoriei Moldovei”, a adăugat Vasile Cotiuga.