O fastuoasă colecţie: Dr. Zeno Popovici

Casa Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță vă invită marţi, 25 septembrie, la ora 19:30, la Licitaţia de Interior, care vă propune o selecție de obiecte de epocă, de artă decorativă şi mobilier care ar putea da un plus de eleganţă oricărei locuinţe.

Membru al Academiei Române de Științe Medicale şi al Academiei Naționale de Chirurgie din Paris, Zeno Popovici a fost un reputat chirurg, dar şi un pasionat colecţionar. Colecţia sa include lucrări de artă plastică românească, printre care şi câteva tablouri de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, dar şi obiecte de artă decorativă. Şi tot acum veţi putea descoperi câteva piese importante din colecţia istorică a prinţului Ghica.

Spicuim câteva piese din impresionanta ofertă de 258 de opere

Târg, pictură estimată la 1.500 – 2.500 de euro, a fost realizată în Cercul lui Isaac Von Ostade, artist important al Şcolii Olandeze din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

Ucenici ai aceluiași maestru, frații Isaac și Adriaen von Ostade au fost aderenți de seamă ai picturii de peisaj și ai picturii de gen. Desprins de fratele său în 1641, Isaac își va căuta arta proprie, în care va reda cu un studiu rafinat, contrastele pitorești al unor scene simple, compuse în maniera „școlii tonale” simpliste ce luase naștere în ținutul Harleem, între anii 1610 și 1620.

Uleiul pe lemn Soldaţii spanioli pedepsind protestanţii poartă semnătura lui David Teniers II cel Tânăr ( 1610, Antwerp, Belgia – 1690, Bruxelles)

Artist flamand celebru, David Teniers cel Tânăr este un continuator al tradiției școlii de pictură olandeză din secolul al XVI-lea și recunoscut în special pentru peisaje și scene de gen din viața cotidiană, mai ales rurală. Opera sa este constituită dintr-un număr relativ mare de opere, păstrate în colecţii impresionante. Astfel putem regăsi un număr impresionant de uleiuri semnate de el la Ermitage (17 opere), la Muzeul Prado (19 opere), la Luvru sau în Colecția Regală britanică. Pictura de gen este domeniul în care s-a concentrat atenția lui Teniers, el preluând tematica și anumite particularități ale stilului de la predecesorii săi, artiști ce alcătuiesc galeria marii picturi flamande: Jan van Eyck, Pieter Aertsen, Pieter Brueghel cel Batrân, Adriaen Brouwer sau Hieronymus Bosch. Cel a cărui creație a manifestat cea mai mare influență asupra sa a fost însă Adriaen Brouwer, care la rândul său împrumutase de la Brueghel tratarea grotescă a tipologiilor fizionomice ale personajelor. Tematica operelor sale, atât în anii de formare, cât și în perioada de maturitate s-a concentrat în jurul scenelor de festival, a scenelor pastorale și a celor legate de momente calendaristice, dovedind multă ingeniozitate în ilustrarea compozițiilor cu multe figuri, integrând scene separate într-un ansamblu unitar. Cu adevărate calități scenografice, Teniers dispune de un registru imaginar extins, pe care îl atribuie diverselor tipologii umane ce se înlănțuie în respectivele activități festive. O altă componentă a creației pictorului poate fi descrisă drept parte integrantă a unui discurs moralizator, materializată evident în aceleași peisaje cu figuri umane. În ceea ce privește construcția compoziției, David Teniers ce Tânăr folosește un bagaj figurativ complet, fiind nelipsită nota arhitecturală, care putea plasa acțiunea într-un context cât mai realist. Tipic compozițiilor flamande de secol XVII, artistul poartă o grijă importantă pentru compunerea spațială, fiind cunoscută preocuparea pentru planurile perspectivale și devoalarea lor progresivă în registre.

Valoare estimativă: € 6.000 – 9.000

La râu este un ulei pe pânză din 1882 al lui Carl Wilhelm Jaesson (1853 – 1931), evaluat la 700 – 1.000 de euro.

Pictor de origine suedeză, cu studii la Academia Regală, la Paris și München, el urmează, pe lângă pictură, o carieră de restaurator în 1901 la Muzeul Național iar între 1903-1921 îndeplinește funcția de conservator. Motivele sale preferate sunt peisajele de iarnă sau peisajele marine.
Scena propusă reprezintă unul din peisajele sale incipiente și redă aspectul frust al unui colț de natură în care predominante sunt verdele vegetal și albastrul cerului scandinav.

Luptă de cavalerie de Jacques Courtois, zis Bourguignon (1621, Saint-Hippolyte, Franţa – 1676, Roma, Italia) este estimată la 3.000 – 4.500 de euro.

Reprezentant al Școlii franceze, Jacques Courtois este cunoscut drept artist de frunte în pictura scenelor de luptă. Alege această temă odată cu înrolarea în armată, în ținuturile Italiei, unde timp de trei ani va observa și va reproduce scene ale vieții militare, ale câmpurilor de luptă, ale marșurilor și ale peisajelor ce treceau prin fața privirii sale atente.

Tot din zona picturii international să amintim şi Portretul Lucreziei Borgia, opera de secol XVIII a Şcolii Franceze (800 – 1.200 de eruro)

Litografie reprodusă în revista ilustrată „Le Charivari”, în 1837, Macaire, doctorul, aduce atmosfera specifică, plină de ironie a lui Honoré Daumier (1808, Marsilia – 1879, Valmondois , Franţa). Provenind din Colecţia acad. dr. Zeno Popovici, litografia este evalaută la 100 – 180 de euro.

Şcoala românească este reprezentată de câteva creaţii importante.

Din Colecția acad. dr. Zeno Popovici, provine o acvaforte şi gravură cu acul, Pepica Aman, de Theodor Aman (1831, Câmpulung Muscel, Argeş – 1891, Bucureşti). Lucrarea este catalogată în Repertoriul graficei românești din secolul al XIX-lea, iar o variant a ei este menţionată în volumul Theodor Aman Gravor de Mariana Vida. Preţ de pornire: 600 – 900 de euro

Nicolae Grigorescu (1838, Pitaru, Dâmboviţa – 1907, Câmpina) realizează în 1869-1872 un Autoportret oferit în licitaţie la 15.000 – 25.000 de euro.

Cunoscut ca o alternativă a semnăturii încă din Era Medievală, autoportretul are și astăzi aceeași semnificație, aceea de a înfățișa expresia vie a creatorului său iar pentru Grigorescu, acest lucru a avut însemnătate încă de la începuturile sale de artist.

Chipurile de sfinți de la Agapia, Căldărușani sau Zamfira sunt următoarele opere ale tânărului Grigorescu, pentru care își alegea întodeauna modele vii, figuri pe care le interpreta cu sinceritate, pentru a le îmbrăca apoi în haine sfinte. Pentru Sfântul Gheorghe de la mănăstirea Agapia îi pozează profesorul Miltiade Țoni, de la Iași, pentru Maica Domnului, o femeie din Filioara, iar pentru pruncul Iisus, băiatul unui dulgher. Astfel, reprezentările murale și icoanele sunt redate cu o mare lealitate, aspect observat din expresivitatea vie a chipurilor și mișcările însuflețite de un dinamism omenesc.

Considerabile ca număr, autoportretele sale, redau etapele cele mai semnificative ale vieții sale de artist, primul fiind realizat la vârsta de 17 ani.

Autoportretul din Colecţia acad.dr. Zeno Popovici, pictat în tehnica uleiului pe pânză, face parte din seria autoportretelor la vârsta maturităţii şi oferă privitorului un profil al chipului său, plin de sensibilitate.

În anul 1869, Grigorescu expunea la Paris, la Salonul Oficial, fiind prezent două tablouri – Corturi țigănești și Vânat. În anul următor expunea 26 de pânze la Expoziția artiștilor în viață și i se acorda Medalia de aur pentru unul din monumentalele sale portrete – Portretul Marelui Ban Năsturel Herescu. Tot în această perioadă lucrează portrete, subiecte rustice și își expune Țiganca de la Ghergani în vitrina librarului Alexis Gebauer, achiziționată ulterior de diplomatul Ion Ghica. (G.M.

Din aceeaşi colecţie şi semnat de acelaşi artist, Portret de nobilă este evaluat la 18.000 – 25.000 de euro.

În timpul studiilor la Paris, atenția lui Grigorescu este atrasă de pictura de saloane pe care o descoperă în interioarele Bibliotecii Naționale unde, ca și la Luvru, va realiza studii după gravurile portretelor de domnitori. La fel și în timpul călătoriei în Italia, artistul va continua să aprofundeze în continuare studiul vechilor maeștri, motiv pentru care noile sale portrete vor cunoaște o mare intensitate expresivă.
Din caracteristicile romantice surprinse la marii maeștri, Grigorescu păstrează clar-obscurul misterios al lui Rembrandt pe care îl așterne adesea în spatele numeroaselor sale chipuri de țărăncuțe, copile, nobile sau evrei, accentând detaliile și însuflețind privirile.
Întors în țară, Grigorescu realizează numeroase portrete pe care le tratează cu aceeași măestrie binecunoscută și cu același interes pentru esența modelelor sale.
Il atrăgeau figurile gânditoare, grația, reușind să redea într-un modelaj perfect chipurile pe care le zugrăvea. Exemplificări ale acestei serii sunt și portretele de nobile pictate după revenirea de la Paris, când era deprins deja cu rețetele marilor maeștri. Portret de nobilă, Portretul doamnei Alexianu, Portretul Luizei, Portretul Zettinei Urechia, Portretul Mariei Nacu, Portretul Constanței de Dunca sau Portretul sopranei Carlotta Leria sunt doar câteva din chipurile zugrăvite de artist.

Cassis, opera din 1934-1935 a lui Lucian Grigorescu (1894, Medgidia – 1965, Bucureşti), a fost expusă la a XXII-a Expoziţie a Bienalei Internaţionale de artă, Veneţia, 1940, fiind unul dintre cele două peisaje din Cassis din totalul de 15 opere prezentate de artist. Valoare estimativă: 12.000 – 18.000 de euro.

Portul mediteranean Cassis s-a lăsat oglindit în multe din operele artiștilor precum în cele ale lui Teodor Pallady, Ion Țuculescu, Paul Signac, André Derain sau Othon Friesz. Lucian Grigorescu a fost impresionat de liniștea peisajului pe care o găsește familiară, de luminozitatea și coloritul feeric al locului.
Îl descoperă în anul 1927 și se va stabili aici pentru 12 ani, mărturisind că ar fi continuat să rămână dacă nu ar fi început cel de-al doilea război mondial, destăinuire împărtășită într-un interviu scriitorului Radu Boureanu și lui Octavian Moșescu, colecționarul și primarul orașului Balcic.
Predilecția artistului pentru plein-air, experimentată și înainte în cadrul Coloniei de pictură de la Baia Mare, pe când era student de Belle Arte la București și calitățile de colorist vor fi virtuțile ce vor caracteriza unele dintre cele mai valoroase peisaje ale sale de la Cassis.
Prin expoziția din 1934 de la sala ziarului Universul, unde expunea lucrările realizate la Cassis și Martigues și cea din 1935 cu lucrări de la Balcic, artistul demonstra că cea de-a doua etapă creativă a sa era încheiată, reușind să își definească personalitatea artistică. Rămâne consecvent noilor calități până la sfârșitul activității sale.

Considerat un postimpresionist din pricina preferințelor sale pentru mediile solide, exprimate în armonii cromatice apropiate de Cézanne, artistul reușește să fixeze materialitatea și echilibrul peisajelor sale printr-o schemă cromatică personală, dominate de ocruri.
Alături de ocru, acordurile pe care le încadrează în schema sa sunt roșul-oranj, galbenul-ocru, complementate de un verde mai rece. Pe această schemă cromatică sunt realizate unele din cele mai mature lucrări ale lui Lucian Grigorescu pictate în micul oraș pescăresc. O altă nuanță importantă pe care o identificăm în operele sale este oranjul pe care artistul îl atestă ca fiind o nuanță familiară, afirmând în revista Rampa că oranjul său ,,e un rezultat a nevoii de a ajunge la o nuanță interesantă a roșului dobrogean” ale cărei culori luminoase le-a purtat în suflet. Peisajele sale din Cassis redau sublimul luminii provensale, ocrul impresionant al stâncilor, verdele vegetației mediteraneene, împrejurimile rudimentare și arhitectura caselor de secol XVIII fiind motivele cele mai atractive pentru artist. Eternizează în picturile sale pădurea din Cassis, casele, Rue de l’Araine pe care îl străbătea adesea, vegetația locului, piața sau vapoarele acostate în port.
În acest loc îndrăgit își construiește și un atelier de care se atașează foarte mult în anii petrecuți aici, surprins în tablourile sale pe care le prezintă în două expoziții personale în anii 1938 și 1940.

Casă din Montreuil, pictură din 1905-1910 a lui Gheorghe Petraşcu (1872, Tecuci, Galați – 1949, Bucureşti), este evaluată la 10.000 – 18.000 de euro.

Situat la mică distanță de Paris, Montreuil va reprezenta o bună sursă de inspirație pentru Petrașcu, care avea să revină aici timp de mai mulți ani începând cu 1900 până spre 1909. L-au atras casele ce se înalțau solemn prin arhitectura specifică, un atribut foarte buno caracteristică a artistului fiind capacitatea de a reda impecabil soliditatea formelor pe care le reprezenta. Ceea ce îl mai interesa era construirea unui echilibru arhitectural al formelor și asimetriilor, însoțit de o gravitate foarte ușor perceptibilă.
Anii în care creează se concretizează în numeroase expoziții la Tinerimea Artistică, asociație ce se fonda în anul 1901 la inițiativa membrilor Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino și a sa, la care va fi prezent în fiecare an. Ateneul Român este un alt loc unde tânărul Petrașcu expune începând cu 6 decembrie 1900, când debutează cu prima sa expoziție de 60 de lucrări, picturi și desene, realizate în ultimii 3 ani. Își face remarcată prezența de asemenea și la Saloanele Oficiale.
Ajunge la Paris printr-o bursă de studii oferită de Ministrul Instrucțiunii Publice Spiru Haret, în anul 1898, la recomandarea maestrului Grigorescu care îi observă aspirațiile de artist.
La Paris ca și înaintașii lui, descoperă secretele muzeelor pe care le frecventa adesea, de la Goya descifrând secretul negrului pe care învață să îl valorifice în operele sale. Astfel, negrul devine un element al său, ceea îl face ,,colorist unic. Un iscoditor de melodii picturale grave” așa cum îl descrie Tonitza în Scrierile sale despre artă.

Theodor Pallady, Frantuzoaica (Turbanul verde)

Franțuzoaică (Turbanul verde) a fost pictat de Theodor Pallady în anii 1930.

Pictor, desenator și gravor sunt cele trei virtuți pe care Pallady le-a cultivat cu verva și precizia unui scrimeur, așa cum era descris în cadrul expoziției postume de la Muzeul Național al României din 1996, realizate în cinstea a 125 de ani de la nașterea acestuia. A căutat precizia în arta sa, încercând să o ducă pe culmile absolutului pentru că era un adevărat cutezător ce se regăsea definit în arta pe care o considera pulsul vieții sale.
A fost elev al simbolistului Gustave Moreau, în atelierul căruia va lega amiciții foarte strânse cu vecinii săi de șevalet Henri Matisse, Georges Rouault, Manguin, Evenopoel, Camoin, Guérin, Lehman, Jean Puy, Simon Bussy, Desvallieres, Martel sau Milcendreau. Cu Matisse a legat o amiciție strânsă, formată în timpul anilor de atelier, realizându-și portrete unul altuia și corespondând deseori pe teme de artă.
Urmărind să depășeașcă realitatea, a reușit să aducă prin pictura sa o preocupare nouă în arta românească: aceea a unui climat spiritual. Motivele pe care avea să le trateze erau peisaje, nuduri, interioare cu sau fără personaje, naturi statice și autoportrete asupra cărora revenea deseori din dorința de a le duce spre perfecțiune. Pallady nu picta doar flori, nuduri, peisaje ori naturi fără viață, el realiza adevărate teme plastice armonizate de ritmuri, contraste, lumini, simetrii și asimetrii specifice spiritului său unic.
Versurile lui Stéphane Mallarmé, Villiers de l’Isle-Adam dar mai ales cele ale lui Charles Baudelaire au reprezentat încă din tinerețe subiecte de inspirație pentru motivul ce avea să devină reprezentativ pentru opera sa. Pallady așează nudul feminin ca parte integrantă a narațiunilor sale cifrate, căutând să redea mai ales stări de spirit, emoții. Nuanțele folosite în cromatica sa erau rare, difuze, mereu în căutarea sublimului dorit și cu o anumită desprindere de realitate pentru că altfel nu ar fi putut fi apreciată de artist drept creație artistică.
Critica vremii l-a considerat un maestru al artei moderne, oferindu-i adesea cronici, articole și studii lăudabile. Expozițiile deschise atât la Paris cât și la București, îl fac pe artist tot mai prezent în scrierile cronicarilor de critică artistică, în scrierile lui Tudor Arghezi care îi prefațează catalogul Expoziției din 1925, precum și în cele ale lui Francisc Șirato, Lucian Blaga, Nicolae Tonitza, H. Blazian, Petru Comarnescu, Tudor Vianu, Adrian Maniu, Oscar Walter Cisek, Cezar Petrescu, Sigmund Mau sau în ale lui Eugen Crăciun, care îl percepeau drept un artist-interpret ce își împărtășea emoțiile și impresiile într-un mod sincer, absolut.
Critica pariziană de asemenea îi este prietenă, remarcându-i primele expoziții artistice prin scrierile lui Gustave Kahn de la revista Mercure de France sau ale lui Jean Royère cel care întocmește o elogioasă prefață pentru catalogul primei expoziții ale artistului de la Paris, din anul 1920.

Valoare estimativă: € 12.000 – 18.000

O altă lucrare de Theodor Pallady, propusă în licitaţie la 7.000 – 9.000 de euro, este Peisaj din Vence, creat la mijlocul anilor 1930 şi provenind, de asemenea, din Colecția acad. dr. Zeno Popovici.

Din categoria artelor decorative sunt oferite piese de mobilier, dar ceasuri, vase preţioase sau elegante oglinzi cu rame bogat decorate.

Să amintim întâi o Garnitură de salon Mundus, formată dintr-o canapea și două scaune, cca. 1905, designer Josef Hoffmann, provenind din Colecția Prințului Ghica. Lucrată în Atelierul Thonet-Mundus-Borlova, din Armeniș-Timiș, din lemn de nuc, tapiţată cu catifea, este evaluată la 600 – 800 de euro.

I se alătură o Vitrină în manieră Louis XVI, de asemenea din lemn de nuc, decorată cu panouri pictate manual și bronz, ieşită dintr-un atelier European (900 – 1.200 de euro), o Pereche de fotolii în manieră Louis XVI (300-400 de euro) şi o Comodă cu oglindă, cu decor eclectic (500 – 700 de euro)

Vitrină în manieră Louis XVI, decorată cu panouri pictate manual și bronz

O interesantă Masă-bar, în formă de glob terestru, realizată în a doua jumătate a secolului al XX-lea, într-un atelier britanic, din lemn strunjit, băițuit şi placaj imprimat intră în licitaţie la 400 – 600 de euro, iar un Cuier în stil Brumărescu, cu panouri pirogravate, cca. 1920-1930, adevărată piesă de colecție este estimat la 600 – 800 de euro

Masa-bar in forma de glob terestru

O atenţie specială merită monumentala Bibliotecă din lemn de nuc marchetat, decorată în manieră Neo-Baroc, ornată cu intarsieri floral-vegetale, de sfârșitul secolului al XIX-lea, provinind din Colecția academicianului Zeno Popovici (1.500 – 2.500 de euro).

Dintr-un număr relativ mare de Piedestale graţioase sau monumentale ne oprim la o Pereche de piedestale în manieră Empire, din lemn ebenizat lustruit şi alamă aurită, realizat într-un atelier European. Valoare estimativă: 250 – 350 de euro.

Remarcabil, un splendid Candelabru Empire din bronz aurit, decorat cu pandante din cristal, cca. 1900 (1.500 – 2.000 de euro)

Trebuie semnalate şi accesoriie pentru şemineu, propuse într-un număr considerabil: Ansamblu pentru șemineu, compus din ceas și două amfore, începutul secolului al XX-lea, din bronz şi marmură (400 – 500 de euro), Garnitură în stil Art Nouveau, din bronz, formată din ceas și două sfeșnice din bronz turnat şi cizelat, cca. 1900, atelier francez (600 – 800 de euro) sunt numai două dintre ele.

Un monumental Vas din bronz, decorat cu putti și simboluri ale recoltei, din bronz, este evaluat la 600 – 800 de euro, iar o nu mai puţin monumentală Fructieră WMF, în stil Art Nouveau, creată în Atelierul Württembergische Metallwarenfabrik, din Geislingen, Germania, la 1900, intră în licitaţie la 700 – 1.000 de euro.

Să menţionăm şi o Pendulă de podea, cca. 1920-1926, dintr-un atelier austriac (700 – 900 de euro), dar, mai ales, un impresionant Vas Daum Nancy, decorat cu scenă de amurg pe malul lacului, cca. 1920-1930, realizat din sticlă stratificată, suflată în tipar şi gravată cu acid (1.500 – 2.500 de euro)

În final, merită menţionat un Covor din lână, decorat cu medalioane și motive zoomorfe specifice zonei Tabriz, cca. 1940-1960, lucrat într-un atelier românesc (800 – 1.200 de euro).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.