O scrisoare plină de umor și lacrimi

Domnule director,

Referitor la adresa, înregistrată cu nr. C. 1364/19.07.2021, respectiv D.R.C. nr. 3690/20.07.2021, vă răspund punctual la ce se poate răspunde din mulţimea de aserţiuni debitate de „petiţionar”. Fiind acelaşi conţinut, repet răspunsul corespondent „Petiţiei” adresate Guvernului.

Conţinutul primit nu poate niciodată avea regimul juridic de Petiţie, aceasta este cu totul altceva. Documentul la care ne referim este un clasic Denunţ calomnios în mai multe puncte, denunţ mascat sub acest titlu de „Petiţie” (transformat în „Memoriu” la Direcţia de Relaţii cu Publicul a Secretariatului General al Guvernului, unde, cel puţin în acest caz, se retransmit în mod mecanic către alte instituţii, fără minime verificări ale semnatarului şi fără măcar a fi înţeles conţinutul în sursa lui medicală ori cel puţin ca intenţie, lucruri evidente în conţinut). Există acest drept al oricărui cetăţean, însă a pune în circulaţie interinstituţională orice tâmpenie este dovada unei totale neadecvări la realitate. Din acest motiv, răspunsul meu va fi unul adaptat ca umor pentru umorul involuntar şi speculat din punct de vedere juridic şi mediatic. Cu siguranţă va trebui să am inclusiv un demers public împotriva acuzelor acestui şef de peluză, o fracţiune a galeriei de fotbal, folosită uneori în reglările de conturi din acel oraş. Domnul cu pricina, aflat în anturajul unor politicieni din oraşul Târgu Jiu, a unui fost comandant de poliţie, destituit disciplinar de ministerul de specialitate, produce mai multe acuzaţii, în care argumentele/probele sale sunt exact dovada aiurelii acestora. De altfel, îl voi chema în instanţă pentru a-l ajuta să-şi împlinească demersul pentru care a optat. Nu mă îndoiesc nici de faptul că personajele aflate probabil în spatele acestei tâmpenii îl vor şi ajuta să achite daunele… Referitor însă la faptul că o astfel de adresă mai poate ieşi din Guvernul României către alte instituţii voi mai avea de comentat, fără a insista pe nivelul intelectual şi de educaţie al celui care a produs textul, fără a insista pe abilităţile de comunicare ale semnatarului, nu fac obiectul sarcinii de serviciu de astăzi, doar mi-au atras atenţia asupra nivelului (mecani) de comunicare al instituţiei la care fac referire mai sus… Intenţia acestui denunţ se întrevede imediat din text, precum şi din realitatea simplă a acelui moment, ilustrată în răspunsurile pe care le veţi primi punctual, în ordinea în care sunt redate:

1. Nu ştiu dacă domnul Klaus Werner Iohanis, în calitate de Preşedinte al României, cunoaşte că eu fac „prin cazinouri din Municipiul Târgu Jiu propagandă anti vaccinarea populaţiei”…
Din tot ce scrie domnul Peptenatu este adevărat doar că în 20.06.2021, cu doar o zi înainte de formularea acestui Denunţ, în partea a doua a zilei de duminică, în timpul meu liber, pentru care nu pot să dau socoteală absolut nimănui, am fost însoţit de patru persoane la Mall-ul din Târgu Jiu pentru a viziona un anumit film. După film, am fost provocat la un joc de Bowling. În contextul în care cuvântul „cazinouri” este folosit şi neadecvat, şi prea des, iar pluralul este cu totul abuziv, fac precizarea extrem de relaxată că bowlingul este un sport în care jucătorii încearcă să obţină puncte, rostogolind o bilă înspre popicele care se află la capătul pistei de lansare. Dintre cel patru persoane, două au renunţat în momentul în care au auzit că sunt dispus să joc împotriva lor pe o anumită miză, deşi eu nu practicasem până atunci acest sport, doar vizionasem câteva partide ale unor adevăraţi maeştrii. Astfel, au mai rămas doar două persoane, între care una minoră, cu care eu aveam să îmi ameliorez minimal acest neajuns, al nepracticării sportului Bowling. Nu am ştiut niciodată că prin aceeaşi intrare se intră şi în cazinou. Am aflat ulterior luării la cunoştinţă a denunţului. Intrarea este, într-adevăr, comună, dar cazinoul acelui mall este cu totul într-o altă zonă (nici nu ar fi posibil altfel, din cauza riscului producerii unor accidente J). Pe denunţător nu l-am întâlnit niciodată, nu am schimbat cu el vreun cuvânt, am aflat însă ulterior că s-a informat asupra discuţiei dintr-un alt spaţiu al sălii… Discuţia respectivă a fost purtată strict cu angajaţi, una amiabilă, purtată cu doar două persoane, ulterior şi cu managerul acelei săli, manager care a şi permis fără nici o problemă practicarea acelui sport în condiţii indoor, în perioadă pandemică de Covid 19. Fiind un novice, am primit inclusiv sprijin de specialitate din partea personalului, referitor la Regulament şi punctaj, respectiv la tehnicile de aruncare a bilei. Regret că îmi expun în documente publice conducătorilor acestei instituţii, de altfel extrem de sobre, unele slăbiciuni, însă dorinţa tuturor pentru firavul şi neimportantul adevăr a fost mereu un ideal pentru mine.

2. Domnul V. M. Peptenatu denunţă două infracţiuni cu ardoarea anilor ’50, identificându-le, în mintea lui, precis: ”uzurparea de calităţi oficiale”, precizând şi articolele din Codul penal, dar şi fapta pe care o precizează a fi infracţiune: ”prin faptul că foloseşte în cazinouri legitimaţia” (pe care o şi anexează în foto).
Precizări: legitimaţia este una reală, nu m-am prezentat a fi nici campion de bowling, nici procuror, nici ofiţer al unor structuri de forţă. Legitimarea a venit în contextual în care unul dintre angajaţii care se ocupa de sala respectivă mi-a cerut să spun cine sunt şi să fac dovada vaccinării dacă doresc să practic acel sport, în condiţii indoor, precizarea nu este întâmplătoare din punct de vedere al logicii emanate din măsurile actuale de prevenire şi combatere. Răspunsul meu a fost acela că vaccinarea este un act de natură medicală, că nu poate fi făcut public împotriva voinţei mele, deci un act care are condiţia de existenţă, cel puţin deocamdată, de a fi voluntar, fără caracter obligatoriu. Le-am mai spus că ar fi un abuz din partea lor dacă îşi propun să verifice ei vaccinarea cetăţenilor, neavând competenţă în verificare. De fapt, aceasta a fost strict toată tema discuţiei. În concluzie, le-am explicat cum stau lucrurile din punct de vedere legal în această extrem de complexă problematică social, eu fiind şi absolvent al Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. Dovadă că oamenii de acolo au înţeles relative uşor este şi faptul că imediat am putut juca acel joc, chiar de mai multe ori, până când adversarul a cedat din cauza unor dureri la încheietura mâinii drepte. Deci această problemă a fost una închisă, chiar managerul fiind cel care ne-a permis accesul, în urma unei discuţii, repet, fără tensiuni. Pe lângă felul meu foarte împăciuitor de a fi, domnul respectiv avea şi avantajul originii ieşene, eu rămânând din punct de vedere afectiv foarte ataşat de acel oraş. În concluzie, legitimaţia era a mea, chiar cea fotografiată şi trimisă de ”petiţionar” ca dovadă/probă pentru sine… A trebuit să o scot din portofel pentru că lăsasem cartea de identitate în maşină, iar această legitimaţie stă împreună cu cardurile, cu abonamentul STB, cu alte carduri de fidelitate, doar pentru că are exact aceeaşi dimensiune. Legitimaţia cu pricina am şi uitat-o acolo, domnul Peptenatu şi-a însuşit-o fără a avea acest drept cel puţin pentru a o fotografia. A fost recuperată de o altă persoană, în urma unui apel telefonic primit de la un amic. În acel moment, eu eram deja plecat din Târgu Jiu, am revenit aproape de miezul nopţii. Angajatul care a găsit legitimaţia uitată de mine în sală se numeşte Adrian Pupăzan, Guvernul României l-ar putea invita la audieri pentru a confirma cele de mai sus. Tot el a înmânat-o persoanei de contact.

​Nu am forţat nimic, cu excepţia capacităţilor logice ale celor cu care am discutat. De altfel, nici măcar nu aveam cum să mai forţez, de vreme ce mi s-a permis accesul pentru a face sport în perioadă pandemică, aşa cum şi recomandă autorităţile statului nostru de drept.

Semnatarul identifică şi alte fapte din acea seară: ”foloseşte cuvinte defăimătoare la adresa Preşedintelui României şi Guvernului României”. În primul rând nu aveam faţă de cine să o fac, locul era gol. Nici măcar nu am făcut vreo referire la Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, pentru care, să zicem, că aş putea emite nişte opinii referitoare la amatorismul cu care se atinge de anumite domenii care au tangenţă în mod real cu problematica acestei pandemii. Este adevărat însă, cum am mai spus, că, în discuţia telefonică purtată cu managerul, am vorbit despre contradicţiile şi neajunsurile din legislaţia actuală şi despre desfiinţarea unor ordonanţe de anumite instanţe superioare. Foarte probabil că domnul Peptenatu, după posibilităţi, să fi tras nişte concluzii, după explicaţiile mele. Mall-ul era extrem de aglomerat, restaurant, magazine şi săli de cinema. Claie peste grămadă, vaccinaţi şi nevaccinaţi, familişti şi tineri în căutarea iubirii, vârstnici şi nepoţi. Nimeni nu purta nici măcar ideala mască. Virusul nu activa deloc în tot cuprinsul mall-ului, măsurile autorităţilor nu aveau nimic de obiectat, cu o singură excepţie, sala complet goală unde, neinspirat, am intrat eu să constat rigoarea statului roman de a nu-mi da voie să dobor nişte popice, după umilele şi deloc exersatele mele posibilităţi.

De altfel, denunţătorul de ocazie chiar identifică acţiunea de defăimare prin, citez: ”instigare la ne vaccinare”. Adică omul pur şi simplu înţelege că defăimarea Preşedintelui României a avut loc în momentul în care aş fi instigat la nevaccinare… Adică domnul Iohanis ar fi însăşi vaccinarea ori înţelesul ei. Deşi nefiind obligatorie, este de ajuns să ai rezerve pentru a defăima numărul unu în stat. Ar fi inoportun de adăugat ceva sau să sugerez cum stau lucrurile, de fapt, cu acest fan medical al vaccinării… Ştiu că pe stadion, chiar şef de galerie al unei echipe desfiinţate, trebuie să mergi cu dovezi de sezon.

3. La punctul al treilea, ”Denunţătorul” crede că este oportun să i se adreseze cu aceeaşi tematică şi Primului minsitru al României, domnului Florin Câţu, neînţelegând deloc cât de ocupat poate fi, în general, premierul unei astfel de ţări, iar în această perioadă unde mai pui că domnia sa este şi foarte prin încampania pentru conducerea PNL. Precizarea că domnul Peptenatu a apelat doi deputaţi PNL din Gorj, întrebându-i ”dacă la Guvern au ajuns şi asemenea personaje care crează o pată de imagine negativă PNL-ului şi Guvernului României” mi-a creat o panică teribilă pe care nu mi-o pot învinge încă, ar fi posibil doar cu nişte hohote de râs din partea a cel puţin doi deputaţi PNL, fie ei şi din Gorj. Creator fiind, nu mă gândisem niciodată să creez pete de imagine, fie acestea şi negative, formularea a fost preluată, probabil pe linie de partid şi de stat. Domnul şef de galerie al unei echipe desfiinţate de nivelul de corupţie locală chiar afirmă că ”acestea (probabil aceştia, dacă se referă la domnii Dan Vâlceanu şi Gheorghe Pecingină) au negat că ar avea susţinerea PNL Gorj” pentru defăimările de mai sus şi pentru ”instigarea la ne vaccinare”. Am înţeles în mod cert că nu mai am susţinerea PNL Gorj pentru mai nimic din cele pe care le fac în mod independent şi acest lucru chiar m-aîntristat, văzând cum se duce naibii şi ultima susţinere pe care o mai aveam. Nu mai discutăm de capacitatea mea de analiză, sinteză şi instigare, pentru că ”instigarea” pe care aş fi întreprins-o era într-un loc complet gol, cu excepţia celor doi-trei angajaţi, plusconsumatorul de ocazie, fie acesta de cazinou, bar, biliard sau bowling, probabil vaccinat având în vedere înfrigurarea cu care îi percepe pe cei care nu s-au vaccinat cel puţin deocamdată, când tulpinle nu şi-au arătat încă adevărata forţă de ucidere în masa.
4. Pentru acest punct nu ar fi deloc politicos să răspund în locul instituţiei, nu mă îndoiesc de faptul că răspunsul va fi corespondent statutului ei.

La punctul 5 chiar nu ştiu ce să răspund, nu înţeleg foarte bine ce îşi reprezintă autorul atunci când foloseşte cuvântul ”interior”. Mă gândesc că, pentru un răspuns competent, ar trebui să revenim şi să întrebăm semnatarul ce a droit să spună sau să ştie.
Punctul 6 este în zona delirului total, se vorbeşte inclusiv despre diavol, scris cu D, pentru că aşa îl cheamă, că acesta e patronal jocurilor de noroc, cazinouri şi localuri, locuri în care chiar domnia-sa înţeleg că era prezent în mod direct sau prin delegat, că eu aş sluji, ca angajat al Secretariatul de Stat pentru Culte, la doi stăpâni, la Dumnezeu şi la diavol. Aici, într-adevăr, discuţia ar fi ceva mai complexă, esteposibil ca petiţionarul să aibă, totuşi, anumite intuiţii… Despre ordinea pe care aş fi vrut eu să o fac în acea zi (exprimându-mă, vezi Doamne, în acest sens) la DSP Gorj, Prefectura judeţului Gorj, Cabinetul Primului ministru al României, chemând în această luptă instituţia noastră ca argument al forţei noastre de acţiune, îmi place să cred că eu când am zis ceva am şi făcut acel lucru ori cel puţin am încercat, cu condiţia să fi avut măcar un gram de posibilitate. Ordinea nu esteposibilă, iar cu instituţiile de mai sus chiar nu am tangenţe.

Domnul mai scrie că aşteaptă măsurile care se impun pentru ”infracţiunile publice” de mai sus. Din partea mea va avea tot sprijinul, încercând, totodată, să îi facilitez un răspuns rapid demersului său ”civic”. Nici măcar nu mă interesează acum cine l-a pus să producă această aberaţie. Am tot timpul din lume pentru a mă perfecţiona în doborârea popicelor din Târgu Jiu. Absurdul mi-a plăcut numai în varianta sa literară. Să descopăr însă asemenea aberaţii în documentele Guvernului României este prea mult, adică să capete un circuit intern chiar orice nebunie este deja un pas înainte al epocii.

20.07.2021, consilier Marius Marian Şolea

Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. ha! EXCELENT…de acum o sa ne tot lovim de grupurile orwelliene de implmentare a #noii vieti. numai uniti putem opri acest tavalug. din pacate poolimea oificata accepta si chiar imbratiseaza in majoritate #IPOHONDRIA. o natie care se teme de aerul care intra de la o fereastra deschisa denumindu-l „curent”, si prefera sa respire in punga pentru a „fi sanatos” este dispusa la orice compromis criminal – pentru simplu fapt ca i se spune ca „asa este bine” inclusiv asupra copiilor sai. o natie care crede orbeste in ce spune „doftorul” si „popa”, desi aceste specii nu sunt intotdeauna de buna credinta. in copilarie era un popa care vorbea extrem de urat femeilor mai ales. un frustrat, un misogin. nu am inteles niciodata de ce toate babele se inghesuiau sa ii asculte vorbele ocaratoare cu care le „condamna” la fiecare „slujba” pentru ca s-au nascut femei! sau „doftorul” care ii trata pe oameni de parca erau sclavi. medicamente prescrise fara a cauta legatura nociva dintre ele. ati observat larghetea cu care doctorii prescriu alandala medicatie fara a sti prospectul? in prospect scrie clar medicatia cu care interfereaza. MEDICII NU STIU, IAR DACA OMUL SE SIMTE RAU SI CITESTE I SE SPUNE: EH! NU MAI CITITI ATATA PROSPECTELE ASTEA, IN TOATE ESTE LA FEL! pe bune? avem ce meritam….

  2. Atât de tânăr și deja consilier?! Sunteți cumva și referent de specialitate pe drepturile cetățenilor privind vaccinarea? Domnule Șolea sunteți conațional cu domnul Tolea? Numele pe care invocați sunt din rezerva de nume (Peptănatu, Pupăzan, Pecingină) pentru diverse personaje ale lui I. L. Caragiale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.